28 ian. 2012

Prima luptă cu cancerul

Oamenii citesc şi se cred informaţi. Alţii nu fac nici acest minim efort dar se arată mai mult decât informaţi; mulţi atuncă pe tapet aberaţii, doar unii sunt adevăraţi cunoscători.
Când apare cuvântul cancer în viaţa omului, medicii şi tratamentele sunt la mare căutare. Mai toţi vorbesc despre boală, punctând-o ca pe o boală a organului respectiv. Cauzele se caută în diverse idei şi motivaţii, intervenţii externe, iar tratamentul se face prin otrăvirea corpului fizic. De fapt nimeni nu vrea să se gândească şi la asasinarea corpului energetic, prin bombardarea cu energii de joasă vibraţie, căci gândind doar la Rongenoterapie, energia acestei radiaţii, bombardarea cu electroni, este în sine ea generatoare de cancer.
Pentru cei mai mulţi “cancer” este echivalent cu moarte. Eu am curajul să spun “FALS”, însă ştiu că voi fi contrazis de 85% dintre cei cu care aş vorbi. Spun “FALS” şi mă refer la multe faze ale sale – cu excepţia fazei în care un organ este deja distrus – dar nu cred că cineva ar accepta fără rezerve spusa mea. Pentru că oamenii afectaţi de cancer, cuprinşi de febra informaţiilor de tot felul, intră într-un şoc psihic, şoc ce le poate agrava mult mai mult starea de sănătate şi denatura disponibilitatea persoanei la orice fel de tratament.
“Ai cancer!” este poate, azi cea mai dură palmă ce se poate da unui om. Şi eu spun că da, este o palmă, pe considerentul că omului, după ce atâtea fapte făcute împotrivia firii umane i-au fost semnale pe care le-a ignorat, acum i se dă un cumul de obligaţii făţă de propria-i fiinţă ca să îşi răscumpere greşelile. Primul duşman al omului este propriul gând, care, măcinat zile şi zile la rând, creează o redută a răului împotriva gânditorului, “ajutându-l” să nu poată depăşi momentul resprectiv.
Înainte de a trece la orice formă de tratament, omul trebuie să depăşească exact acest stadiu, al şocului psihic. Pentru depăşirea momentului omul trebuie:
1. Să nu se identifice cu boala: punerea unei etichete îngrozitoare care să amplifice trăirile negative. Omul este mai mult decât boala şi decât toate problemele avute vreodată. Boala este doar o parte din om, care trebuie înţeleasă şi depăşită. Asta se va spune şi celorlalţi.
2. Să-şi recunoască emoţiile: omul este speriat, deprimat, furios, confuz, apatic sau se confruntă cu un amalgam din toate acestea. Cei apropiaţi îl sfătuiesc, cel mai probabil, să gândească pozitiv în încercarea de a-şi îmbunătăţi starea de spirit, dar... Atenţie! Deşi gândirea pozitivă este recomandată, trebuie avut grijă ca ea să nu fie doar o „pojghiţă” subţire sub care să se ascundă un ocean de negativitate emoţională. Acceptarea emoţiilor – ce sunt fireşti – este strict necesară, iar reprimarea lor ar putea chiar agrava situaţia.  Ar fi chhiar necesar să se caute ajutor specializat pentru învăţarea modului de gestionare a acestora.
3. Să nu se lase copleşit de teamă, ci mai curând să permită acestei stări să determine mobilizarea pentru a face tot ce stă în putinţă pentru recăpătarea sănătăţii. Teama de boală e mai periculoasă decât boala în sine, spunea medicul şi alchimistul Paracelsus. Aşa că atunci când se simte că descurajarea vrea să pună stăpânire pe om, omul străduindu-se să îi ţină piept, alegând conştient a se gândi la lucruri care mobilizează spre vindecare, în locul celor care epuizează psihic.
4. Să se concentreze pe motivaţia puternică de vindecare: victoria sănătăţii asupra bolii va fi înainte de toate una interioară, în bătălia cu negativismul. Gândirea conştientă este dotată cu o foarte mare putere, ignorată de cei mai mulţi dintre oameni. Din lipsă de cunoştinţe, nu se utilizează adevărata putere.
5. Să se vindece emoţional: adesea acest diagnostic se asociază cu probleme emoţionale care au nevoie de rezolvare, fiind nevoie de o terapie pentru uşurarea sufletului, pentru a ierta atunci când e necesar, pentru a regla relaţiile cu persoanele importante şi a eliberarea de traumele şi umbrele trecutului.
6. Să aibă grijă de bunăstarea psihică: În primul rând, se apelează la consiliere psihologică. Dar nu trebuie uitat că micile şi marile bucurii ale vieţii pot constitui terapii în sine. Se vor face doar fapte care plac, se va petrece timp cu cei dragi, se vor practica hobby-urile, creaţia. Starea pozitivă de spirit are efecte încurajatoare sau chiar vindecătoare.
7. Focalizarea pe resursele proprii ce există în om, nu doar pe problema în sine. Acestea pot fi interioare (faptul că s-a mai trecut prin încercări dificile ale vieţii şi altădată, tinereţea, un organism robust, dorinţa puternică de vindecare, perseverenţa în urmarea tratamentului, credinţa în Dumnezeu) sau exterioare: sprijinul familiei, al prietenilor, ajutorul oferit de un consilier sau terapeut, informaţiile oferită de publicaţii de specialitate. Toate acestea vor da perspectiva corectă asupra situaţiei şi vor fi susţinere la greu.
8. Regăsire în credinţă. Multe dintre persoanele diagnosticate ca având cancer au spus că acest diagnostic a determinat o mare turnură spirituală în destin făcându-i să caute lucrurile esenţiale în viaţă. Credinţa în Dumnezeu este una dintre puţinele resurse psihologice care rămân chiar şi în cele mai mari catastrofe, când alte resurse interioare nu mai sunt accesibile. Ceea ce spunea matematicianul Blaise Pascal: „Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul” reprezintă o chintesenţă a acestei idei. Credinţa în Dumnezeu constituie un aliat puternic, imbatabil.
9. Învăţarea lecţiei oferite de boală. Bolile îl învaţă pe om unde greşeşte – mai ales unde se greşeşte faţă de propria persoană. Poate nu a avut suficientă grijă de sine, nu a ştiut să gestionezi stresul, a avut un stil de viaţă deficitar la multe capitole sau a a lăsat traumele trecutului nerezolvate şi ele i-au afectat sănătatea. Se impune necesitatea introspecţiei pentru a învăţa lecţia oferită de problema de sănătate. Odată asimilată lecţia, boala îşi pierde rostul pentru existenţă şi şansele de vindecare cresc exponenţial. „Orice problemă are un dar pentru sine în mâinile sale. Cauţi problemele deoarece ai nevoie de darurile lor”, spunea scriitorul Richard Bach în cartea „Iluzii”.
(material parţial documentat, verificat de experienţa proprie)

Vămile Văzduhului [8] *

Apoi, după cum au aratat de altfel şi cei care o socotesc vrednică de crezare, învăţătura despre vămile văzduhului nu trebuie socotită literă de Evanghelie şi primită ca atare, ci cugetată duhovniceşte. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că ea înfăţişeaza fără îndoială lucruri care se petrec cu adevărat, dar nu exact aşa cum sunt istorisite; pentru că sunt tainice, duhovniceşti şi greu de pătruns, sunt prezentate pe înţelesul omului ce trăieşte în trup, într-o formă materiala, însă pur simbolică. Se poate vedea uşor că în aceste istorisiri numărul şi felul vămilor din văzduh, ca şi păcatele cercetate la fiecare din ele nu sunt întotdeauna aceleaşi; în ele se oglindeşte de fapt starea lăuntrică, experienţa şi cadrul de referinţă, proprii fiecărui autor. De aceea, citindu-le, trebuie să trecem dincolo de amănunte, ţintind la simbolismul şi mai cu seamă la intelesul lor duhovnicesc. Lucrul acesta ni-l spune Episcopul Macarie al Moscovei, scriind că "nu trebuie să ne închipuim vămile văzduhului în mod grosolan, material, ci, pe cât este cu putinţă, să cugetăm la ele duhovniceşte şi, nestăruind asupra amănuntelor, diferite de la un autor la altul şi de la istorisire la istorisire, să căutam înţelesul lor profund".
În esenţă, învăţătura despre vămile şi vameşii din văzduh arată că după moarte fiecare om va să dea socoteală cu de-amanuntul de toate păcatele săvârşite în viaţa sa şi de toate patimile ce s-au încuibat în el, nespălate prin căinţă; şi mai înainte de a sta înaintea lui Hristos, la Judecata de apoi, va fi cercetat în faţa duhurilor rele şi a îngerilor; şi unii îi vor fi pâraşi, iar ceilalţi, sprijinitori şi apărători.
Astfel, învăţătura despre vămile din văzduh are un îndoit rost pedagogic: primul, de a-l face pe om să înţeleagă că orice faptă a sa are preţ şi însemnatate nu doar în această viaţa pământească, ci şi în viaţa de dincolo; iar al doilea, de a-l îndemna la pocăinţa. E semnificativ faptul că unii duhovnici îşi sfătuiesc fiii duhovniceşti să citească istoria Sfintei Teodora mai înainte de spovedanie, pentru că acolo sunt înfaţişate cu de-amănuntul păcatele şi patimile de care boleşte omul.
Aceasta învăţătură nu trebuie confundată, aşa cum s-a întâmplat uneori, cu învăţătura catolică despre Purgatoriu; trecerea prin vămi nu înseamnă nicidecum o curăţire treptată a sufletului prin chinuri. În istoria Sfintei Teodora adeseori vămile sunt numite, e drept, "cazne şi chinuri", însă numai din pricina ca bietul suflet e hărţuit de diavoli.
Tot aşa, ea nu trebuie confundată cu învăţătura latină despre meritele prisositoare prin care omul poate dobândi raiul, plătindu-şi cu ele intrarea acolo. E drept că în toate istorisirile se vorbeşte despre marele folos pe care-l are omul din virţutile sale. Însă nu ele singure îl scapă din mâna puterilor vrăjmaşe din văzduh care încearcă să-l oprească din înalţarea sa la cer; ci, pe lângă ele, nu se poate lipsi de mila, harul şi ajutorul lui Hristos. La aceasta gândindu-se, Sfântul Simeon Noul Teolog spune într-unul din imnele sale: "Chiar dacă-mi oferi toate şi mă umpli de toate bunătăţile, Dumnezeul meu, nimic din toate acestea nu-mi este de nici un folos, dacă nu-mi vei da să trec fără a fi ruşinat prin porţile morţii. Dacă atunci când va veni stăpânul întunericului nu va vedea slava Ta fiind împreună cu mine Şi nu va fi ruşinat cu totul el, Întunecatul, şi ars de lumina Ta neapropiată, şi dacă toate puterile potrivnice nu s-ar întoarce înapoi împreună cu el văzând semnul peceţii Tale [...], care va fi atunci folosul celor ce se fac acum întru mine?" O învăţătură asemănătoare aflăm şi la Sfântul Isihie Sinaitul: "Când sufletul va fi zburat prin moarte în văzduh, având în porţile cerului pe Hristos cu sine şi pentru sine, nu se va teme nici acolo de vrăjmaşii săi, ci va grăi către ei din porţi cu îndrăznire, ca şi acum". De aceea, Biserica, în slujbele de la înmormantare, ca şi în cele de la parastase, mai cu seamă într-a treia zi, îl roagă iar şi iar pe Hristos să-l sălăşluiască pe cel adormit în "loc de odihnă", adică să binecălătorească cu ajutorul şi harul Său.
Prin urmare, să nu credem cumva că după moarte sufletul intră sub stăpânirea diavolilor. De altfel, multe dintre istorisirile de mai sus arată limpede ca diavolii n-au nici o putere asupra drepţilor, iar păcătoşii cad în mâna lor ca unii care s-au dedat de bună voie lucrării lor drăceşti - dobândind astfel reaua înrudire cu ei - şi nu s-au căit pentru faptele lor rele.
Toate aceste istorisiri sunt fără nici o îndoială ziditoare de suflet; ele îl învaţă pe creştin ca va da seama de toate faptele sale, bune ori rele, şi că orice lucru făptuit pe pământ îi hotărăşte viaţa în veşnicie. Cel ce ştie că e pedeapsa pentru păcate şi că de cele pe care le-a iubit aici, de acelea va avea parte dincolo, se va îngriji de felul vieţuirii sale. Şi scurt vorbind, din ele se vede că omul culege roadele faptelor sale nu doar aici, pe pământ, ci şi pe lumea cealaltă.
Toate nu ostenesc să arate însemnatatea pocăinţei, care-l întoarce pe om de la răutăţile şi patimile sale şi-l spală de ele. Rămâne nerostit adevărul că Hristos are puterea să şteargă tot păcatul celui ce se căieşte fie chiar şi în ceasul din urmă, după cum l-a iertat pe tâlharul cel credincios, pe cruce (Le. 23, 40-43).
Cu adevărat căinţa de-o clipă poate şterge greşelile de-o viaţă, dar lucrul acestă nu-l îndreptăţeşte pe om sa trăiască fără grijă, nădăjduind nebuneşte că Hristos îl va ierta în ceasul morţii. Învăţătura despre vămi ne îndeamnă o data mai mult să ne gătim din vreme pentru judecată ce va să fie şi pentru viaţa de dincolo de moarte, să ne curăţim prin nevoinţele ascezei - căci ostenelile de aici se vând cu preţ vesnic -, să ne războim cu patimile, străduindu-ne să le stârpim deplin cu ajutorul harului, să ne căim pentru relele ce am făcut, ca să stăm drepţi şi curăţi înaintea lui Dumnezeu, iar Vrăjmaşul să nu afle nimic al sau în noi. Cel ce s-a făcut asemenea lui Hristos şi s-a unit cu El poate spune ca Domnul: "Vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine" (În 14,30).
Auzind îndemnul Apostolului Pavel: "îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, răspandite în văzduhuri. Pentru aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea şi, toate biruindu-le, să rămaneţi în picioare" (Efes. 6, 11-13), să ne gândim că nu doar în lupta duhovnicească de aici avem nevoie de o asemenea întrarmare, ci şi în vremea când sufletul nostru va să întâlnească dupa moarte aceşti cruzi pâraşi .
Sfântul Ioan Gura de Aur spune la fel: "De multe rugăciuni şi de mult ajutor, de multe fapte bune şi de multă mijlocire a sfinţilor îngeri are nevoie sufletul în vremea suirii sale la cer. Căci dacă având a călători într-o ţară străină ori în vreun loc în care n-am mai fost avem trebuinţa de om care să ne călăuzească, cu atât mai vârtos avem nevoie de călăuze şi de ajutor ca să trecem nevătămaţi printre domniile şi puterile nevăzute şi stăpânitorii acestei lumi ce ne vor întâmpina în văzduh, ca nişte prigonitori, pâraşi şi vameşi".
Istorisirea Sfintei Teodora arata cât de folositoare sunt mijlocirile şi rugăciunile sfinţilor - închipuite aici prin săculeţul cu daruri primit de la Sfântul Părinte Vasile - pentru trecerea neîmpiedicată prin vămile din văzduh. Mai întâi de toate însă, pe Hristos să-L rugăm neîncetat şi Lui să-I cerem să ne călauzească şi în această scurtă viaţă pământească, şi în cea ce va să fie şi care nu va avea sfârşit, aşa cum ne îndeamna Sfântul Isihie Sinaitul: "Să nu slăbească sufletul până la ieşirea lui să strige către Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua şi noaptea. Şi El va face izbăvirea lui degrabă, după făgăduinţa Sa nemincinoasă, pe care a rostit-o vorbind despre judecătorul nedrept (Le. 18, 8), şi în viaţa de acum şi după ieşirea sufletului din trup".
* - material documentat 

26 ian. 2012

Vămile Văzduhului [7]

Învăţătura despre vămi o aflăm nu doar în Răsăritul creştin, ci şi la Părinţi latini din vechime, înfăţişata însă cu mai multa discreţie . Aşa cum am văzut, Sfântul Grigorie cel Mare vorbeşte despre duhurile rele care vin să cerceteze sufletul ieşit din trup. Sfântul Bonifaciu, apostolul germanilor (sec. al VIII-lea), relatează într-una din scrisorile sale istorisirea unui monah din mănăstirea Wenlock, care, murind, mai apoi a înviat. Iar acesta a spus că, "ieşind din trup, îndată a fost răpit în văzduh de îngeri strălucind de lumină, la care era cu neputinţă să priveşti. Şi a fost dus într-un loc în care era adunată mare mulţime de suflete [...] Şi mai era acolo mulţime de duhuri rele şi slăvita ceată a stăpâniilor îngereşti. Iar duhurile cele rele şi sfinţii îngeri se sfădeau pentru sufletele acelea, şi dracii le puneau în cârcă povara păcatelor, iar îngerii se sileau s-o uşureze, aducând cuvânt de îndreptăţire. Şi i s-au arătat lui toate păcatele sale din tinereţe, nemărturisite din uitare ori neştiinta; şi toate-i strigau împotrivă, osândindu-l cu putere pentru cele săvârşite în vremea vieţii, nemărturisite şi nespălate prin căinţă. Şi cu glas înfricoşător îl invinuia fiecare dintre ele. Şi într-acelaşi chip duhurile cele rele ţinându-le isonul îl osândeau, adeverind cele spuse şi arătând în care loc şi în care ceas făcuse păcate, aducând şi mărturii pentru ele. Şi aşa, stând de faţă toate acele păcate, aceşti vechi vrăjmaşi l-au vădit de vinovat şi rob al lor. Însă, povestea el, puţinele şi măruntele fapte bune, făcute în chip nevrednic şi nedesăvârşit, mi-au sărit în ajutor. Şi mult mă apărau şi mă întăreau şi duhurile cele îngereşti, peste măsură de iubitoare, care stăteau de faţă; şi am văzut cu uimire cum faptele mele cele bune se arătau a fi mari şi minunate, ca unele săvârşite prin darul lui Dumnezeu, iar nu prin puterile mele cele slabe".
Apusul însă pare să fi uitat această învăţătură despre vămile cereşti, pe care, în schimb, o aflăm la mulţi autori ortodocşi din vremea noastra, şi nu dintre cei neînsemnaţi. Lucrul acesta dă mărturie de păstrarea în sânul Bisericii Ortodoxe a unei foarte vechi tradiţii. La finele veacului al XIlX-lea, Sfântul Ignatie Briancianinov, în Cuvânt despre moarte, spune simplu şi concis: "Pentru tragerea la răspundere a sufletelor ce străbat văzduhul, puterile întunericului au aşezat în calea lor o seamă de scaune de judecată şi străji, rânduite în chip vrednic de mirare. În tot văzduhul, de la pământ până la cer, se aţin legiunile de paznici ale duhurilor cele căzute. Şi fiecare dintre ele cercetează sufletul ajuns înaintea lor pentru acel soi de păcat care le priveşte. Aceste străji drăceşti şi scaune de judecata din văzduh, Parinţii le numesc vămi, iar pe duhurile care slujesc acolo, vameşi".
În scrierea sa, Sfântul Ignatie a adunat un mare număr de mărturii scripturistice, patristice, aghiografice şi liturgice referitoare la acest subiect. În aceeaşi vreme, Sfântul Teofan Zăvorâtul vorbeşte şi el despre aceste vămi. Astfel, tâlcuind versetul 80 al psalmului 118: "Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez", el spune: "Prorocul nu ne spune cum şi unde nu trebuie să ne ruşinăm. Mai întâi, însă, dea Domnul să n-avem parte de ruşine în ostenelile războiului lăuntric. Iar apoi, să nu fim daţi de ruşine în ceasul morţii şi la trecerea prin vămile din văzduh. "Înţelepţilor" acestui veac vămile pot să le pară o simplă poveste, dar în ceasul morţii nu vor putea nicicum să le ocolească. Şi ce căuta aceşti "vameşi" în sufletele care au ieşit din trup şi se înalţă la cer dacă nu cele ce sunt ale lor? Şi ce este al lor, dacă nu patimile. Aşadar, în cel a cărui inimă este curată şi neatinsă de patimi, nu vor afla nimic pentru care-l să-l învinuiască. Dimpotrivă, asupra celui întinat de păcate, ca un trăznet vor cădea [...] Câtă vreme sufletul mai are o cât de mică împătimire, nu va scăpa de ruşine la trecerea prin vămi. Iar ruşine aici înseamnă aruncarea sufletului în iad. Iar ruşinea de pe urmă va fi la Judecata de apoi, când vom sta înaintea feţei Celui care pe toate le vede şi le cunoaşte".
Arhimandritul Antonie, în aceeaşi epocă, vorbeşte şi el de cercetarea în vămi a sufletului ce se ridică la cer însoţit de îngeri. Şi spune că este oprit de duhurile cele rele ca să dea seama de păcatele sale; dar, după cum zic Părinţii, nu tot sufletul este cercetat şi oprit: cele sfinte şi cu totul curate urcă neîmpiedicate în sânul lui Avraam.
Sfântul Macarie al Moscovei, prezentând această învăţătură în bine cunoscuta sa Teologie dogmatică ortodoxă, încheie astfel: "Prezenţa neîntreruptă, statornică şi de obşte a învăţăturii despre vămi în Biserică, mai cu seamă la dascălii veacului al IV-lea, dovedeşte fără putinţă de tăgadă că ea le-a fost predată de învăţătorii din veacurile dinainte şi îşi are temeiul în tradiţia apostolică" .
Este recunoscută de Părintele Serghie Bulgakov şi menţionată în lucrarea sa închinată Ortodoxiei, iar Părintele Iustin Popovici, renumitul monah sârb al vremurilor noastre, o preia şi o prezintă în scrierea sa Dogmatica Bisericii Ortodoxe. "Referitor la acest subiect - spune el - putem afla numeroase mărturii în Sfânta Tradiţie." O întâlnim şi la mulţi alţi autori ortodocşi contemporani, de diferite naţionalităţi, care au scris despre moarte din perspectiva tradiţiei ortodoxe.
În slujbele Bisericii Ortodoxe este prezentă de asemenea învăţătura despre vămi. De pildă, în Octoih aflăm astfel de rugăciuni: "În ceasul cel înfricoşător al morţii, să mă izbăveşti de diavolii cei ce mă învinovăţesc şi de osândirea cea înfricoşătoare"; "Când va fi să se despartă sufletul meu cu sila de mădularele trupului, atunci, dumnezeiască Mireasă, stai lângă mine şi risipeşte urzelile vrăjmaşilor celor netrupeşti; zdrobeşte fălcile celor care caută să mă înghită fără milă, ca să trec neoprit de căpeteniile întunericului care stau în vazduh"; "Izbăveşte-ne pe noi, Fecioară preamilostivă, ca o bună, şi ne smulge de la diavoli şi de la darea de seamă cea înfricoşătoare, în ceasul încercării, ca să nu fim ruşinaţi noi, robii tăi"; "Să nu mă lepezi de la faţa ta [...], că vicleanul se sârguieşte cu vicleşug să mă prindă [...], dar tu păzeşte-mă cu totul neatins de vătămarea lui".
Putem cita, de asemenea, rugăciunea Sfântului Eustratie de la Miezonoptica din sâmbete: "Şi acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mână Ta şi să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu şi dureros îi este să iasă din acest ticălos şi spurcat trup al meu. Că nu cândva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine şi să-l împiedice întru întuneric, pentru păcatele cele făcute de mine cu neştiinţă şi cu ştiinţă în această viaţă. Milostiv fii mie, Stăpâne, şi să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei străluciţi şi luminaţi. Dă slavă numelui Tău celui sfânt şi cu puterea Ta mă ridica la dumnezeiasca Ta judecată. Când mă vei judeca, să nu mă apuce pe mine mâna stăpânitorului lumii acesteia, ca să mă arunce pe mine, păcătosul, în adâncul iadului; ci stai lângă mine şi-mi fii mântuitor şi sprijinitor. Miluieşte, Doamne, sufletul meu cel întinat cu patimile vieţii acesteia şi curat pe el prin pocăinţa şi mărturisire îl primeşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin".
O referire la vămile văzduhului aflăm şi în Canonul de rugăciune către îngerul păzitor. "De-a dreapta sufletului meu celui ticalos să te văd stând, luminat şi blând, pe tine, ajutatorul şi folositor meu, când va ieşi din mine cu anevoie sufletul meu, şi izgonind pe amarii vrăjmaşi care caută să mă apuce[...] ci te rog, păzitorul meu, fii mie ajutător şi apărator nebiruit când voi trece vămile judecăţii".
Multe alte texte liturgice conţin asemenea referiri, ca, de pildă, aceste stihirile Nascătoarei de la Praznicul aducerii moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur". Să ne aducem aminte şi de aceste rugăciuni din Canonul de rugăciune către Maica Domnului mai înainte de ceasul morţii, care se rosteşte la căpătâiul celui aflat pe patul de moarte: "Văzând că ceasul meu se apropie şi sufletul meu se va despărţi de împuţitul meu trup şi voi merge gol, părăsit de toţi, prin mijlocul oştilor cumpliţilor draci şi voi fi oprit la vămile lor şi nu va fi nimenea să-mi ajute. Preasfântă Stăpâna mea, Marie, Maică lui Dumnezeu, mai înainte de acel ceas cu smerenie cad şi cu umilinţă te rog pe tine, când vei vede sfârşitul meu, grăbeşte-te de vino în ajutorul meu şi nu mă lăsa pe mine, nu mă da pe mine, nici te depărta de mine, întru înspăimântătorul ceas al ieşirii mele, izbăvindu-mă de cumpliţii draci şi de vederea lor întunecată"; "când vei vedea sfârşitul meu, grăbeşte curând şi vino spre ajutorul meu şi nu mă lăsa pe mine, nici te depărta de mine în înspăimântătorul ceas al ieşirii mele, izbavindu-mă de cumpliţii draci şi acoperindu-mă de groaznica lor vedere cea întunecată şi petrecându-mă prin văzduhul cel cu vămi cumplite"; "Apropiindu-se ceasul sfârşitului meu, nu ştiu ce voi face [...]. De voi căuta spre văzduh, văd pe vrăjmaşii văzduhului laturi gătindu-mi mie [...]. Grăbeşte, Stăpână, de vino întru ajutorul meu şi nu mă lăsa pe mine [...] Marie, prea-dulce, nădejdea mântuirii mele!"; "Când vei vedea sfârşitul meu, grăbeşte şi vino în ajutorul meu şi nu mă lăsa pe mine, nici te depărta de mine în înspăimântătorul ceas al ieşirii mele, izbăvindu-mă de cumpliţii draci şi acoperându-mă de întunecata şi groaznica lor vedere, izbăvindu-mă din toate vămile lor".
Învăţatura despre vămile văzduhului a iscat recent unele critici, care însă sunt limitate şi nefondate, pentru că, dupa cum am văzut, ea este abundent atestată, de la începuturile creştinismului până în zilele noastre, într-o mare varietate de texte patristice, aghiografice şi liturgice. Criticile acestea sunt totuşi semnale de alarmă cât priveşte rătăcirile la care se poate ajunge în înţelegerea şi folosirea acestei învăţături şi de aceea ne simţim datori să facem unele precizări.
Mai întâi, această învăţătură nu constituie un articol de credinţă şi n-a făcut niciodată obiectul unei definiţii dogmatice din partea Bisericii. Ea este mai curând o teologumenă. De aceea, credinciosul poate fără nici o primejdie pentru sufletul său să nu ţină seama de ea, stăruind cu smerenie în gândul că viaţa de dincolo rămâne o taină pentru pământeni. Poate tot aşa de bine să treacă peste tot ce se petrece în răstimpul dintre clipa morţii şi ceasul când va sta înaintea lui Hristos, la judecata de apoi. Pentru că Biserica nu are în aceasta privinţă o singură tradiţie, ci mai multe tradiţii, diferite, dar nu ireconciliabile, ce pot fi acceptate atâta vreme cât nu se împotrivesc învăţăturilor definite dogmatic, referitoare la viaţa sufletului după moarte.

24 ian. 2012

Vămile Văzduhului [6] *

(Vama a cincisprezecea) Ieşind din mijlocul vameşilor acelora groaznici, am suit tot mai sus, ajutată de sfinţii îngeri, până ce am ajuns la vama descântecelor, vrăjitoriilor, ghicirilor, fermecătoriilor, a otrăvitorilor şi chemătorilor de diavoli. Pângăriţii draci ai acelei vămi erau asemenea jivinelor cu câte patru picioare şi târâtoarelor, ca taurii fioroşi, ca şerpii, viperele, scorpiile şi broaştele. Şi foarte urâtă era vederea lor. Cu darul lui Dumnezeu, vameşii aceia n-au aflat nimic scris în catastifele lor şi nici în mine, deci am trecut îndată, nedând nimic. Plecând noi de acolo tot mai sus, am întrebat pe sfinţii îngeri care mă duceau: Domnii mei, rogu-vă, spuneţi-mi oare toţi creştinii trec pe aici, prin vămile acestea? Oare nu este cu putinţă vreunuia dintre ei să treacă pe altă parte la cer, fără numai pe aici? Nu este oare vreun mijloc de a face călătoria aceasta fără întrebările şi frica ce întâmpinam noi când trecem prin aceste înfricoşătoare vămi? Sfinţii îngeri mi-au răspuns: Nu este altă cale pentru sufletele creştinilor care se suie la ceruri. Toţi trec pe aici, dar nu toţi sunt cercetaţi aşa ca tine, fără numai cei ce sunt păcătoşi ca tine, toţi aceia care n-au facut desăvârşit mărturisirea păcatelor lor, ruşinându-se şi tăinuind înaintea duhovnicilor lor faptele lor de ruşine şi unele dintre păcatele lor. Dacă creştinul îşi mărturiseşte cu adevărat păcatele sale, faptele rele, îi pare rău, se căieşte că le-a făcut, îşi împlineşte canonul cuvenit şi părăseşte păcatele, făcând roade vrednice de pocăinţă, apoi păcatele acelea le şterge nevăzut dumnezeiasca milostivire.  Când un suflet ca acela trece pe aici, întrebătorii din vămile văzduhului, deschizându-şi catastifele lor, nu află scris nimic în ele asupra lui, nici nu-l pot supăra, nici îngrozi pe acel suflet; ci el trece lin în sus, la ceruri, la Scaunul Dumnezeirii, ca să se închine şi să fie răsplătit cu fericirea veşnică în cereasca împăraţie. Deci şi tu, de ai fi făcut marturisire desăvârşită de toate păcatele tale, şi după dezlegarea duhovnicului ai fi făcut pocainţa adevărată din destul, n-ai fi suferit astfel de groaznice cercetări ca acestea la vămile văzduhului. Diavolii, dupa ce văd că sufletului osârduitor, prin mărturisirea adevărată, părăsirea păcatelor, împlinirea canonului şi aducerea de roade de pocainţă, i se şterg păcatele din catastifele lor, îl războiesc din nou, mai groaznic decât înainte, pentru a-l arunca în alte păcate şi ca să-l înscrie din nou în catastifele lor. Cu adevărat, spovedania este izvor de mântuire pentru om! pe multe nenorociri şi necazuri îl scapă ea pe om, făcându-l să treacă neţinut de vameşi şi să se înalţe liber la Dumnezeu. Mulţi nu-şi spun păcatele lor, unii crezând că au destulă vreme ca să se pocăiască şi să li se ierte greşelile, iar alţii ruşinându-se de faţa duhovnicului, iar pentru aceasta vor fi cercetaţi cu asprime la trecerea prin vămi.
Alţii spun la un duhovnic unele păcate, iar la altul pe celelalte, însă şi aceştia îşi vor afla pedeapsa şi, necurăţindu-se de păcatele lor, nu vor avea calea liberă, curată şi cu înlesnire de trecut vămile. Ţie însă ţi-a ajutat şi aceea că de mult ai părăsit de a mai păcătui de moarte şi cu fapte bune ai petrecut ceilalţi ani ai vieţii tale, şi mai ales rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile, căruia i-ai slujit cu devotament.
(Vama a şaisprezecea) Alergând mai departe, am ajuns la vama desfrânîrii. Acolo se cercetează tot felul de desfrânare sau curvie, nălucirea păcatului curviei cu mintea sau zăbovirea gândului în acel păcat, învoirea cu atingerile pătimaşe şi spurcate, căderile în desfrânare, persoanele, vremea şi locul unde s-a săvârşit păcatul, visuri necurate, porniri şi priviri cu gând spurcat. Stăpânul acelei vămi şedea pe scaunul său, îmbrăcat cu o haină soioasă, roşie, stropită cu sânge, murdară şi foarte necurată. Şi se fălea, ca şi cum ar fi fost îmbrăcat strălucit cu o haină împărătească. Mulţime de draci stăteau acolo înaintea lui. Aceia văzându-mă ajunsă acolo, s-au mirat mult cum de am ajuns până la dânşii. Şi stăteau uimiţi, socotind cum de am putut trece prin atătea vămi. Apoi scoţând lucrurile cele de desfrânare ale mele, scrise în catastifele lor, mă învinuiau cu asprime, arătându-mi persoanele cu care păcătuisem în tinereţile mele, vremea când greşisem, ziua, noaptea şi locul unde am făcut păcatul acela cu cineva. Şi n-aveam ce să răspund, că aşa era, fără numai tremuram de frică şi mă umpleam de ruşine. Şi nu numai cele adevărate mi le ziceau, ci şi cu multe minciuni mă acuzau. Acelea zicându-le, se repezeau asupra mea cu ghearele, să mă răpeasca din mâinile sfinţilor îngeri şi să mă arunce jos, în adânc. Atunci sfinţii îngeri, împotrivindu-se lor, ziceau: Sufletul acesta a părăsit păcatul desfrânării de mulţi ani, şi de atunci a petrecut în curăţie şi în înfrânare pustnicească. Diavolii însă au strigat: Ştim şi noi că de mult a părăsit acest păcat, dar păcatele desfrânării le-a avut în ea, pentru că nu s-a marturisit cu adevărat înaintea duhovnicului, nici n-a luat de la el cuvenitul canon, ca să facă pocainţa pâna la ştergerea lor. Pentru aceasta lasaţi-ne-o nouă şi duceţi-vă fără ea; ori răscumparaţi-o cu fapte bune. Acestea auzindu-le eu, m-am umplut de groază şi tremuram de frică. Atunci îngerii lui Dumnezeu dând în schimb din lucrurile mele cele bune şi mai ales din darurile Cuviosului meu Părinte Vasile, abia ne-am izbăvit de acea cumplită primejdie, şi aşa am plecat de acolo.
(Vama a şaptesprezecea) Am ajuns apoi la vama preacurviei. Acolo se cercetează păcatele celor căsătoriţi, care nu-şi păzesc credinţa şi legământul făcut la cununie, adică nu-şi păzesc patul lor curat, ca şi siluirile, a acelora care silesc femei ori fete să se desfrâneze cu ei. Tot aici sunt cercetate şi feţele bisericeşti afierosite lui Dumnezeu, care după ce şi-au făgăduit fecioria ori curătia lor lui Hristos, n-au păzit-o de căderile în desfrânare. Năvălind dracii fioroşi ai acelei vămi, mi-au cercetat lucrurile mele cu mare amănunţime şi cu multă sârguinţă. La acea vamă am văzut că eram mult datoare. Necuratele duhuri şi nemilostivi cercetători ştiind că mi-am înşelat soţul legiuit, se repezeau la mine cu ghearele, ca să mă răpească din mâinile îngerilor şi să mă arunce în fundul iadului. Însă îngerii pricindu-se mult cu dracii acelei vami şi adunând toate ostenelile şi nevoinţele mele pe care le făcusem în urmă, aducându-le la mijloc abia de m-au răscumpărat, punând în cumpănă şi din darurile Sfântului Vasile. Şi aşa cu greu scăpând, luminându-mă, ne-am dus şi de acolo mai departe.
(Vama a optsprezecea) Urcând noi în zbor tot mai sus, ani ajuns la vama nelegiuitelor împreunări barbăteşti şi femeieşti în afara firii, a sodomiilor. Acolo se cercetează păcatele acestea nefireşti şi altele şi mai necurate, făcute în ascuns, de care ruşine este a le şi pomeni. Stăpânul drăcesc al acelei vămi era foarte fioros, cu o faţă mârşavă şi mai urâcios decât toţi dracii vămilor prin care trecusem. În jurul lui era multă putoare nesuferită. Acesta poruncea unei mulţimi de draci foarte urâcioşi şi ei, sluţi şi fioroşi, sălbatici şi răi, aprinşi de mânie şi cumplită iuţime. Aceia ieşind înaintea noastră, îndată ne-au împresurat şi m-au cercetat. Acei vameşi urâcioşi, fiindcă cu darul lui Dumnezeu n-au putut afla dintr-acestea în mine, rămânand deşerti, au rămas de ruşine. Noi, bucurându-ne, am plecat de acolo mângâiaţi, căci ne-am izbăvit de spurcăciunea, răutatea şi puterea lor. Mergând mai înainte, sfinţii îngeri mi-au zis: Ai văzut, Teodoro, înfricoşatele vămi ale văzduhului? Să ştii că mai nici un suflet nu le trece fără supărare, deoarece toată lumea zace în rautatea smintelilor şi mai toţi oamenii sunt iubitori de desfătări şi de desfrânare. Abia dacă puţini se feresc de necurăţiile desfrânării şi-şi omoară poftele trupeşti. Puţini sunt aceia care trec vămile acestea cu libertate. Cei mai mulţi, venind până aici cad şi pier pentru că acesti cumpliţi cercetători ai faptelor desfrânării răpesc sufletele lor şi le trag la iad, muncindu-le. Şi se lăudau stăpânii de la vămile desfrânărilor zicând că ei singuri, mai mult decât toţi ceilalţi de la toate vămile, umplu muncile din temniţele iadului cu sufletele păcătoşite. Multumeşte, Teodoro, lui Dumnezeu că te-ai învrednicit a trece peste acele aspre cercetări, cu rugăciunile Cuviosului Vasile, părintele tău duhovnicesc. De acum nu vei mai vedea nici o greutate sau frică.
(Vama a nouăsprezecea) Am ajuns apoi la vama ereziilor, a mincinoaselor cugetări asupra adevaratei religii ortodoxe, a lepădării de dreapta credinţă ortodoxă, a hulirilor şi blasfemiilor. Acolo se întreabă gândurile necuvenite şi socotinţa strâmbă faţă de dreapta credinţă creştinească, depărtările de dreptcredincioasa mărturisire a adevăratei credinţe, neîndeplinirea făgăduinţelor şi îndatoririlor creştinesti, îndoirea în credinţă, hulele asupra sfinţeniei şi altele asemenea acestora. Acea vamă am trecut-o fără de cercetare, pentru că în viaţă având şi păzind dreapta credinţă, nu m-am aflat vinovată. Şi aşa de acolo am mers înainte, apropiindu-ne de porţile cerului.
(Vama a douazecea) Alergând cu repeziciune pe calea văzduhului, am ajuns la vama nemilostivirii, cruzimii şi învârtoşării inimii. Întrebătorii vamii aceleia erau amarnic de cruzi şi stăpânul lor drăcesc era fioros, suflând cu nemilostivire şi mare iuţime, asemenea flăcărilor iadului. Acest stăpân se mai arăta şi foarte uscat şi sleit, ca de o lungă şi mare boală, plângându-se singur de răutatea lui şi gemând ca un bolnav. Chiar de s-ar afla cineva săvârşitor a multe nevoinţe, de multe postiri şi rugăciuni, de şi-ar păzi chiar şi fecioria ori curăţia, de şi-ar fi înfrânat trupul său şi-ar fi omorât poftele cele rele dintr-însul, dar dacă a fost neîndurat şi nemilostiv, închizându-şi inima sa faţă de aproapele său aflat în felurite suferinţe, acela, de la acea vamă, cade jos în adâncul iadului, unde este închis şi în veci nu afla mila. Noi însă, cu ajutorul şi darul lui Dumnezeu, am trecut şi acea vamă fără primejdie, ajutându-ne pretutindeni rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile.
Izbăvindu-mă eu de acele înfricoşate vămi ale văzduhului, cu inima bună, cu bucurie şi săltari duhovniceşti ne-am suit pe calea aceea tot mai sus, deasupra tuturor acelor vămi, ajungând la porţile cerului, cu milostivirea lui Dumnezeu, Care a ajutat sufletul meu de a trecut slobod prin cumplitele primejdii şi s-a eliberat de amarii, fioroşii şi prea întunecaţii demoni de la acele vămi".
* - material documentat 

22 ian. 2012

Vămile Văzduhului [5] *

 (Vama a opta) Lăsând în urma pe vameşii draci de la vama zgârceniei, am călătorit tot mai sus în văzduh, pe acea cale necunoscută, întunecată şi înfricoşată, până ce am ajuns la vama ce se cheamă a cametei. Acolo se cercetează toţi aceia care-şi dau arginţii cu camăta, agonisindu-şi dobânda necurată, lacomii şi cei care ţin în casele jor lucruri străine. Neavand însă cu ce sa mă învinuiască, scrâşneau din dinţi asupra mea, înfricoşându-mă. Noi însă am plecat de acolo mai sus, mulţumind lui Dumnezeu.
(Vama a noua) înaintea noastra s-a arătat chinul nedreptăţii. Acolo se cercetează cu deamănuntul judecătorii nedrepţi, care părtinesc pe cei vinovaţi şi osândesc pe cei nevinovaţi. Se mai cercetează oprirea plăţii lucrătorilor, cei care neguţătoresc cu cântare şi măsuri măsluite şi toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost nedrepţi şi au făcut nedreptate. Noi însă am plecat mai departe şi de acolo, nedând nimic la acea vamă.
(Vama a zecea) Am ajuns apoi la acea vamă care se numeşte a zavistiei şi a duşmăniei. Acolo se cercetează cu deamanuntul toţi aceia care s-au zăvistuit unul pe altul, vrăjmaşiile, urăciunea, neiubirea de fraţi şi de aproapele, cu feluritele rautăţi ce izvorăsc din aceste pacate ucigătoare de suflet. Aceasta vamă am trecut-o fără să dăm ceva, pentru că n-am zăvistuit pe nimeni în viaţa mea. Acolo mă întrebau vameşii aceia urâcioşi despre ură de frate şi neiubirea aproapelui, dar cu îndurările Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu, la toate acele întrebări nu m-au aflat vinovată. Am văzut însă mânia diavolilor vămii aceleia, care, cu fetele lor de arapi, scrâşneau din dinţi, repezindu-se asupra mea cu mânie, ca să mă înghită de vie. Dar, neavând a ne teme de dânşii, ne-am suit tot mai sus, bucurându-ne.
(Vama a unsprezecea) Călătorind noi aşa, în mari depărtări, tot mai sus în văzduh, am ajuns la vama mândriei cu fiicele ei: slava deşarta, lauda, iubirea de sine, obrăznicia, înălţarea cu mintea. Acolo, diavolii acelei vămi foarte trufaşi cercetează pe toţi păcătoşii pentru păcatele de mai sus, adică dacă, trufindu-se, n-a dat ascultare părinţilor trupeşti ori duhovniceşti, de s-au încrezut mai mult în ei decât în Dumnezeu, dacă au dispreţuit pe semeni ori s-au mândrit cu ştiinţă, cu dregătoria, cu viţa, cu hainele, cu neamul bogat. Eu însă în viaţă fiind slujnică săracă şi neavând a mă mândri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci trufaşi, dând ceva foarte puţin, deoarece am fost smerită şi am cinstit pe părinţii mei trupeşti şi pe cei mai mari, ascultându-i în toate cele de bune şi de mântuire câte mă învăţau.
(Vama a douăsprezecea) Urcându-ne de acolo mai sus la înălţime pe treptele văzduhului, am ajuns la vama mâniei, a iuţimii şi a lipsei de milă. Arapii aceia mă cercetau aspru şi amănunţit despre feluritele laturi ale păcatului mâniei şi iuţimii. Era acolo mulţime multă de draci foarte sălbatici şi fioroşi, iar în fruntea lor era o căpetenie drăcească, care stătea pe un tron asemenea unui idol, grozav de înfricoşător şi el, poruncind mânios, cu aprinsă iuţime şi asprime celor din jurul său. Graiul lui însă nu-l înţelegeam. Aceia, plini de mânia, iuţimea şi răutate lor, se muşcau unii pe alţii ca fiarele sălbatice şi neîmblânzite, chinuindu-se şi ţipând groaznic, însppimântând totul în jurul lor. Ajungând noi în mijlocul acelor răi, s-au repezit asupra noastră cu feţele lor sângeroase şi cu mare răutate demonică ne cercetau, punând înainte toate păcatele mele făcute în mânia şi iuţimea mea cât am trăit pe pământ. Ori de cate ori m-am mâniat, iuţit, tulburat şi am ţipat la cineva cu cuget rău şi cu privire salbatică. Chiar şi pentru cele ce din dragoste sfântă, vrând a trage pe cineva din păcate şi a-l pune în bună rânduială, de m-am tulburat cu mânie şi iuţime asupra lui, ori de l-am amărât sau de l-am bătut, ori de m-am pornit asupra cuiva cu mânie de vrajbă şi ţinând în mine răutatea, am plecat ocărând şi îngrozind [...]. Toate acelea mi le arătau rând pe rând, aşa cum, când şi unde le făcusem. Însă n-au dobândit ce doreau ei de la noi. Sfinţii îngeri care mă însoţeau le-au răspuns pentru acelea cu care mă învinuiau şi aşa am mers înainte, bucurându-ne în Domnul, acoperit fiind sufletul meu păcătos cu rugăciunile Cuviosului meu Părinte Vasile.
(Vama a treisprezecea) Am ajuns apoi la vama ţinerii de minte a răului şi a răzbunării. Acolo, cu o groaznică nemilostivire, se cercetează toţi aceia care ţin în inima lor amintirea răului, cei care răsplătesc cu rău pentru răul făcut sau care sunt învrăjbiţi cu alţii. Milostivirea Celui Prea-Înalt însă m-a acoperit şi acolo, fiindcă n-am ţinut răutate în inima mea asupra nimănui, n-am ţinut minte răul făcut de alţii şi n-am avut răutate asupra celor ce mă vrăjmăşeau, nici m-am răzbunat asupra cuiva, ci, pe cât am putut, am arătat dragoste spre aceia, răsplătind răul cu binele, şi aşa cu nimic nu m-au aflat datoare la acea vamă. Diavolii, văzând că n-au pentru ce mă opri acolo, se tânguiau cumplit, văzându-mă ca scap liberă din ghearele lor. Astfel am plecat de acolo mai departe, bucurând-ne în Domnul. Suindu-ne noi aşa tot mai în sus în vazduh, mi-am luat îndrăzneala şi am întrebat pe sfinţii îngeri care mă duceau: Domnii mei, rogu-vă să-mi spuneţi de unde ştiu aceste înfricoşate puteri şi stăpâniri ale vazduhului toate faptele rele ale oamenilor ce trăiesc pe pământ în toată lumea, ale fiecăruia în parte? Iată, văd că nu numai pe cele făcute la arătare, ci şi pe cele ascunse le ştiu şi le vădesc aici. Sfinţii îngeri mi-au răspuns, zicând: Tot creştinul, la Sfântul Botez, primeşte de la Dumnezeu pe îngerul său păzitor, care, nevăzut, îl păzeşte pe dânsul ziua şi noaptea, călăuzindu-l la tot lucrul bun, pe calea vieţii şi a mântuirii, în tot timpul vieţii lui, până în ceasul morţii. El scrie în cartea sa toate cuvintele, mişcările şi lucrurile cele bune făcute de om în viaţa sa. Asemenea şi căpetenia împărăţiei întunericului şi a beznei iadului, care doreşte să tragă tot neamul omenesc în pierzarea sa, pune pe lângă fiecare om ce se zămisleşte şi se naşte în lume pe câte unul dintre înrăutăţitele sale duhuri viclene. Acela, umblând aproape de om şi în urma lui, îi pândeşte de aproape şi cu deamănuntul toate: privirile, mişcările, cuvintele, lucrurile şi toate câte le face de-a lungul întregii sale vieţi, şi neîncetat îl îndeamnă cu vicleşuguri la rautăţile lui, adică a păcătui în tot felul. Îndată ce vede ca omul a înclinat spre rău, a vorbit rău şi a păcătuit, acel diavol scrie toate păcatele în catastiful său, pe care apoi îl duce la vămi, cu toate păcatele omului scrise de el. În acest chip sunt ştiute de vameşii văzduhului toate păcatele tuturor oamenilor din lumea pământească. Apoi, după ce sufletul se desparte de trup, când se sârguieşte pentru a sui la cele cereşti, la Ziditorul său, atunci, după cum vezi, aceste duhuri viclene ale vămilor văzduhului îl opresc pe loc, arătându-i scrise toate păcatele lui. Pe sufletul care are mai multe fapte bune decât pacate, nu-l pot opri vameşii aceia; dar dacă vor afla la el mai multe păcate decât fapte bune, îl opresc un timp, în stăpânirea lor şi-l închid în temniţele iadului, unde-l muncesc atât cât le îngăduie dreptatea dumnezeiască. Acolo suferă greu şi se chinuieşte sufletul acela până ce, cu postiri, rugăciuni, milostenii, sfinte liturghii, parastase, pomeni şi alte faceri de bine făcute în numele lor sfintelor locaşuri şi săracilor de către ai săi, primeşte iertare pentru păcatele sale. Cei care se închină Prea Sfintei Treimi şi deseori primesc cu vrednicie sfânta împărtăşanie, trupul şi sangele Domnului nostru Iisus Hristos, aceia urcă lesne la cer, apăraţi fiind de îngeri şi de rugăciunile sfinţilor lui Dumnezeu, care se roagă pentru mântuirea lor. Cei care n-au făcut nici unele din cele de folos în toată viaţa lor, n-au parte de nici un ajutor şi sfinţii îngeri nu pot să aducă pentru ei cuvânt de apărare. Dacă însă un suflet s-ar arăta atâta de păcătos, urât şi vrăjmas lui Dumnezeu, încât să nu mai aibă nadejde de mântuire, fiind sortit desăvârşit în veşnica osândă, atunci îndată diavolii îl pogoară pe acela în adâncurile iadului, unde este gătit locul lor, la veşnica muncă. Acolo îi ţin până la învierea obştească şi a doua venire a Domnului. După aceea, au să se muncească veşnic, împreună cu trupul în care au vieţuit, în gheena focului nestins. Încă şi altceva este bine să ştii: pe aceasta cale se suie spre cercetare numai sufletele acelea care sunt luminate cu Sfântul Botez şi credinţa creştina. Păgânii însă, necredincioşii, ereticii şi toti cei înstrăinaţi de Dumnezeu nu mai vin pe calea aceasta spre Scaunul Dumnezeirii, pentru că încă fiind vii, din viaţa pământească sunt îngropaţi în iad cu sufletele lor.
(Vama a paisprezecea) Tot vorbind aşa, am ajuns la vama uciderii. Acolo se cercetează cu deamănuntul sufletele creştineşti pentru păcatul greu al uciderii. Feluritele ucideri de oameni, sinuciderile, ba chiar şi gândurile şi sfătuirile demonice pentru săvârşirea acestui groaznic păcat. Noi şi de acolo, dând puţin, am scăpat cu usurinţă, fiindcă nu numai ca n-am lovit, dar m-am ferit şi de a ocărî pe alţii.
* - material documentat 

Vămile Văzduhului [4] *

Vămile cerului sunt foarte limpede înfăţişate în istorisirea Sfintei Teodora, pe care o aflăm în Viaţa Sfântului Vasile cel Nou, duhovnicul său, scrisa de un ucenic al acestuia, Grigorie Tracul.
"Cu mare iuţeală mergând noi de pe pământ spre înalţimea cerurilor, la început ne-au întâmpinat duhurile rele ale văzduhului de la prima vamă, la care se întreaba de păcatele sufletului prin cuvânt: vorbe deşarte, glume, vorbire fără rost, vorbe murdare, batjocoriri şi altele de felul acesta. Acolo era o mare adunare de arapi, mari şi negri ca tăciunele, în fruntea cărora era unul foarte înrăutăţit, care stătea în faţa mea. Fiind opriţi noi acolo, aceia au adus înaintea mea o mulţime de catastife. Acolo am văzut scrise toate cuvintele deşarte vorbite din tinereţile mele, vorbele fără socoteala şi neruşinate, toate cuvintele nebuneşti şi necurate, toate cântecele lumeşti, râsetele, prin care am smintit multe suflete, făcând pe unii să râda nebuneşte prin glume păcătoase, prosteşti şi vorbe deşarte, cum e obiceiul multora. Vameşii aceia fioroşi îmi arătau una câte una toate relele sau păcatele acelea şi, arătându-mi-le pe toate, unele după altele, ma învinovăţeau pentru ele. Ei îmi arătau vremea, locurile, persoanele, când, unde şi cu cine m-am dedat la acele vorbe deşarte, râsete şi celelalte de acest fel prin care am mâniat pe Dumnezeu. Neştiind eu că şi acelea sunt pacate, nici nu le-am mărturisit părintelui meu duhovnicesc şi nici nu m-am căit de ele, nici n-am facut roade vrednice de pocainţă pentru ele. Văzându-mă mustrată aşa de groaznic de acei vameşi infernali, am rămas uimită, tăcând ca o mută, neavând ce mai răspunde acelor duhuri viclene, pentru că cele spuse de dânşii erau adevărate. Tremurând de frică, tăceam şi mă ruşinam şi aşteptam îngrozită să văd ce vor face şi ce va fi cu mine. Atunci sfinţii îngeri care mă însoţeau au pus împotriva acelor păcate o parte din faptele mele cele bune pe care le făcusem mai pe urmă, dar neajungănd acelea, au împlinit din darurile Cuviosului Părintelui meu Vasile, şi aşa răscumpărându-mă, am plecat de acolo mai departe, în sus.
(Vama a doua) Iarăşi urcând noi mai sus, am ajuns la vama minciunii. La această vamă se întreabă de tot cuvântul mincinos, de călcarea juramintelor, de luarea în deşert a numelui lui Dumnezeu, de mărturiile mincinoase, de spovedaniile neadevărate sau mincinoase. Domnii vămii aceleia, negri, iuţi şi sălbatici, cu feţele hâde şi murdare, mă întrebau şi mă învinuiau cu mare asprime pentru pacatele mele. Cercetându-mă cu deamănuntul, am fost vădita de două pacate: întâi, lucruri mici, în care mi s-a intamplat şi mie a minţi şi pe care, nesocotindu-le păcate, nu le-am mărturisit înaintea duhovnicului la spovedanie, şi doi, că m-am ruşinat şi am ascuns înaintea duhovnicului unele fapte de ale mele. Însă călcari de jurăminte, mărturii mincinoase şi altele de felul acesta, n-au aflat în mine cu darul lui Hristos. Sfinţii îngeri punând şi acolo o parte din faptele mele cele bune şi mai mult din darurile Părintelui meu Vasile, m-au răscumpărat.
(Vama a treia) De la acea vamă mergând noi în sus, am ajuns la vama clevetirii, ponegririi, vorbirii de rău, a judecării şi osândirii aproapelui. Acolo am fost opriţi şi am văzut cât de greu păcat este a cleveti şi a osândi pe cineva, a-l defăima, huli, batjocori şi a râde de păcatele altuia. Pe unii ca aceştia îi cercetează cu deamănuntul acei cumpliţi întrebători, ca pe nişte antihrişti, care, răpind cinstea şi dreptul de judecată al Domnului nostru Iisus Hristos, s-au făcut ei înşişi judecători şi pierzători celor de aproape ai lor. În mine însă, cu darul lui Dumnezeu, n-au aflat păcate de acestea, pentru ca în toate zilele mele m-am păzit cu dinadinsul ca să nu clevetesc pe nimenea, nici să osândesc, nici să râd de cineva.  Uneori, e drept, din întâmplare, auzind pe alţii osândind sau clevetind sau râzând de cineva, mă plecam spre dânşii puţin cu mintea, sau din nepază adăugam şi eu la acelea câte o vorbă sau îi aprobam în vreun fel. Dar îndată revenindu-mi, m-am căit în sinea mea. Totuşi mi s-au pus şi socotit şi acelea în păcatul osândirii şi clevetirii de către vameşii aceia întrebători. Dar sfinţii îngeri răscumpărându-mă şi de la această vama cu darurile Cuviosului Vasile, am mers mai departe în sus.
(Vama a patra) Alergând noi tot mai sus, am ajuns la vama aceea ce se numeşte a lăcomiei sau îmbuibării pântecelui. Ajungând acolo, îndată au alergat asupra mea acele duhuri necurate şi mârşave, graşi, soioşi şi foarte sălbatici, bucurându-se de sosirea mea la ei, ca de o dobândă grasă. Chipurile acelor duhuri drăceşti închipuiau pe iubitorii de desfătări, pe nesăţioşi şi pe urâcioşii beţivi. Aceia împresurându-ne pe noi ca nişte câini, ne-au oprit şi îndată au adus înaintea mea toate păcatele mele, adică: de am mâncat vreodată pe ascuns şi fără măsură, fără trebuinţă, sau dis-de-dimineaţă, sau de am mâncat fără rugaciune şi fără să-mi fac semnul sfintei cruci. Apoi îmi puneau înainte de câte ori am mâncat în sfintele posturi mai înainte de terminarea sfintei slujbe. De asemenea şi beţiile toate mi le arătau rând pe rând, punându-mi în faţă toate paharele băute şi numărul paharelor ce-am băut, probozindu-mă şi zicându-mi: Iată, atâtea pahare ai băut în cutare vreme, atâtea în cutare şi cu cutare bărbat şi femeie, atâtea în cutare loc, atâtea la cutare petrecere, praznic ori pomană. Toate păcatele şi placerile acestea ale pântecelui, pe care le făcusem, mi le puneau înainte vameşii aceia, bucurându-se de mine ca şi cum aş fi fost trecută în stăpânirea lor, în fundul iadului, unde voiau să mă arunce. Fiind mustrată pentru acele păcate ale mele, tremuram de frică, neavând ce răspunde împotriva lor. Sfinţii îngeri însă scoţând din darurile Cuviosului Vasile, m-au răscumpărat şi de la acea vamă. Diavolii, văzând răscumpararea mea, s-au tulburat grozav şi strigau: O, amar nouă! Ne-am pierdut toată osteneala noastră! Acestea zicând, aruncau în văzduh catastifele în care erau scrise păcatele mele. Eu văzând aşa, m-am bucurat mult şi am plecat de acolo în sus, fără primejdie. Sfinţii îngeri, mergând, vorbeau între ei, zicând: Cu adevărat mare ajutor a caştigat sufletul acesta de la plăcutul lui Dumnezeu Vasile. Dacă nu l-ar fi ajutat el cu ostenelile şi rugăciunile lui, multe primejdii ar fi întâmpinat şi ar fi răbdat trecând prin aceste ispitiri, cercetări şi judecăţi ale văzduhului. Atunci eu, luând puţină îndrazneală, am zis către dânşii: Stăpânii mei, mi se pare mie că nimeni dintre cei care trăiesc pe pământ nu ştiu ce se face aici şi ce aşteaptă pe sufletul păcătos după ieşirea din trup. Sfinţii îngeri mi-au răspuns: Oare nu mărturisesc pentru acestea dumnezeieştile Scripturi, care se citesc întotdeauna în sfintele biserici şi se propovăduiesc de sfinţiţii slujitori ai lui Dumnezeu? Dar cei ce s-au împătimit în deşertăciunile pământeşti nu bagă seamă de acestea. Ei socotesc că îmbuibarea şi beţia din toate zilele este o desfătare. Şi aşa, mâncând întotdeauna fără saţ şi îmbuibându-se fără frică de Dumnezeu, avăndu-şi pântecele în loc de Dumnezeu, nici nu se gândesc la viaţa viitoare, ba nici nu-şi mai aduc aminte de dumnezeieştile Scripturi, care zic: "Vai vouă, celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi" (Le. 6, 25). Numai bogaţii aceia cu inima bună, asemenea lui Avraam, care sunt milostivi şi fac dreptate şi fapte bune, care miluiesc pe săraci şi scăpătaţi, care ajută pe cei ce sunt în nevoi şi în primejdii, aceia câştigă cu înlesnire de la Dumnezeu iertarea păcatelor şi trec vămile văzduhului fără supărare, pentru milosteniile lor. Aceasta o adeveresc dumnezeieştile Scripturi, zicând: "Milostenia izbăveşte din moarte şi acoperă mulţime de păcate" (Tob. 12, 9). Cei ce nu se sârguiesc a-şi curăţi păcatele prin milostenie, acelora nu le e cu putinţă a scăpa de aceste întrebări, căci îi răpesc acei stăpâni ai vămilor întunecaţi la chip şi, muncindu-i cumplit, îi pogoară în subteranele iadului. Acolo îi ţin în legături până la înfricoşata Judecată a Domnului Hristos. Vezi că nici ţie nu ţi-ar fi fost cu putinţă a trece aceste vămi dacă nu ai fi câştigat răscumpararea prin darurile Cuviosului Vasile.
(Vama a cincea) Vorbind noi astfel, am ajuns la vama lenevirii şi a trândăvirii, unde se cercetează toate zilele şi ceasurile petrecute zadarnic, fără lucrarea faptei bune. Acolo se opresc toţi leneşii sau trândavii aceia care, asemenea trântorilor, poftesc şi mănâncă din osteneli străine, în loc de a lucra şi a-şi câştiga existenţa prin lucrul şi sudoarea feţei lor. De asemenea şi cei care sunt plătiţi nu lucrează dupa învoială. Acolo se cercetează şi cei care nu se îngrijesc a lăuda pe Dumnezeu şi cei care se lenevesc în zilele de praznice, în duminici şi sărbatori a merge la vecernie, la utrenie, la dumnezeiasca Liturghie şi celelalte slujbe de laudă a lui Dumnezeu. La acea vamă se cercetează lenevirea, trândăvia şi neglijenţa fiecărui creştin, mirean ori cleric, care n-a purtat grijă de sufletul sau sau de sufletele încredinţate lor. Acolo se cercetează cu deamănuntul toate păcatele izvorâte din lenevire şi mulţi sunt opriţi şi se prăbusesc în prăpastiile iadului. Acolo şi eu mult fiind întrebată, nu mi-ar fi fost cu putinţă a scăpa de datoriile acestui păcat, de n-ar fi împlinit neajunsul meu dăruirea Cuviosului Vasile, prin care răscumpărându-mă, m-au scos din primejduirea ce mă ameninţa a mă pogorî jos, în iad.
(Vama a şasea) De acolo am ajuns la vama furtişagului. Vameşii draci ai acelei vămi încearcă acolo cu deamănuntul sufletele despre feluritele păcate ale furturilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă. La această vamă, deşi ne împiedicarăm puţin, pentru că nu s-au găsit în mine furtişaguri, afară de cele făcute în copilărie, puţine, şi acelea din puţinătatea minţii, am trecut fără să dăm mult.
(Vama a şaptea) Am ajuns apoi la vama avariţiei şi a iubirii de arginţi. Milostivul Dumnezeu însă acoperindu-mă în viaţa mea, nu m-am îngrijit de multă avere, nici n-am fost iubitoare de arginţi şi de agonisit averi. Eu în viaţa mă îndestulam cu cele ce mi le dădea Domnul, mulţumindu-mă cu puţin. Nu eram lacomă sau avară. Ba încă din cele ce aveam împărţeam cu osârdie şi cu bucurie săracilor şi celor lipsiţi de cele de trebuinţă. Pentru aceasta am trecut uşor şi repede prin vama aceasta.
* - material documentat 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...