Fenomenul celui de-al
treilea ochi a fost demonstrat de mai multe ori de doi ruşi cu capacităţi
extrasenzoriale: Nina Kulaghina şi Mihail Kuzmenko. Ei au introdus un film foto
într-un plic în care nu pătrundea lumina, apoi l-au pus pe frunte şi dupa câtva
timp pe film au apărut imagini ordonate. Un asemenea fenomen i-a pus în încurcătură
pe cercetători, pentru că fruntea este frunte, acolo nu există o retină
asemenea ochiului. Cu toate acestea, faptele vorbesc în tacere: radierea,
emanarea unor figuri undeva în zona frunţii are totuşi loc.
Chakrele
au capacitatea de a radia imagini
Ştiinţa
clasică despre om nu poate explica deocamdată acest fenomen. Însă tradiţia
veche orientală nu vede în acest lucru nimic extraordinar. Ea afirmă că
asemenea capacităţi de a obţine şi radia imagini în gând (aşa se numesc
tablourile cărora le dă naştere conştiinţa – un aliaj de gânduri şi imagini) sunt
proprii centrilor energetici ai organismului uman – chakrele. Pe acest tip de
activitate este specializată cea numită ajna - centrul energetic care, din cele
mai vechi timpuri, este numit al treilea ochi.
Trebuie
subliniat că acest cult, al celui de-al treilea ochi, are rădăcini foarte
vechi. În multe credinţe orientale, acest organ neobişnuit este o trăsătură
obligatorie a zeilor. Acest ochi le permitea zeilor să vadă toată preistoria
Universului, viitorul, să privească fără nici o piedică în orice colţ al lumii.
Zugrăvirea celui de-al treilea ochi în fruntea zeilor poate fi întâlnită în
picturile murale şi în sculpturile din templele budiste.
Unii
cercetători consideră că aceste credinţe şi tradiţii sunt amintirea unor strămoşi
ai umanităţii (zei) nepământeni (extratereştri). Potrivit legendelor care au
ajuns până în aceste timpuri, ochiul care vede tot le dăruia acestora nişte
capacităţi uimitoare – hipnoza şi clarviziunea, telepatia şi telekinezia,
capacitatea de a obţine cunoştinţe fără intermediar de la raţiunea cosmică
superioară, de a cunoaşte trecutul şi viitorul şi chiar de a acţiona asupra
gravitaţiei.
Amintirea
ochiului divin şi dorinţa de a dobândi puternice capacităţi psihice a rezistat în
Orient: este suficient dacă se aduce în discuţie aici punctul din fruntea
femeilor indiene. Sunt foarte mulţi cei care îşi închină toată viaţa unui
singur scop: recăpătarea capacităţilor divine pierdute la un moment dat în
evoluţia umanităţii. Una dintre primele lor misiuni ei o stabilesc ca fiind
descoperirea celui de-al treilea ochi şi pierd pentru acest lucru ani mulţi în
ascetism spiritual plin de tensiune şi eforturi. Cel mai uimitor fapt este ca
aceşti entuziaşti obţin într-adevăr dezvoltarea unor capacităţi psihice
paranormale.
Se
consideră că darul vederii spirituale le este dat oamenilor chiar de al treilea
ochi – ochiul intuiţiei. Sfera de acţiune a acestui ochi al lui Shiva (cum mai
este numit) se găseşte în afara dimensiunilor cunoscute şi, tocmai de aceea,
posibilităţile lui sunt uimitoare. Astfel, yoghinii care îşi deschid în sine
acest ochi spiritual pot observa unele evenimente care au loc la distanţe uriaşe
şi în orice perioadă de timp: trecut, prezent sau viitor. În India, asemenea
persoane sunt numite Trikala jna, adică Cei care cunosc trei timpuri.
Patru
trepte de dezvoltare a celui de-al treilea ochi
Însă
nici pe departe, aceste capacităţi fenomenale nu sunt stăpânite de către toţi
yoghinii – totul depinde de gradul de dezvoltare la ei a celui de-al treilea
ochi. Tradiţia orientală vorbeşte despre patru trepte în dezvoltarea celui
de-al treilea ochi.
Treapta
inferioară îi permite omului să observe obiectele şi oamenii într-un mod
oarecum ciudat, sălbatic: aceştia sunt coloraţi neobişnuit sau sunt înconjuraţi
de o aură, care îşi schimbă forma şi culoarea în funcţie de starea fizică şi
emoţională a stăpânului ei.
Pe
treapta următoare a deschiderii celui de-al treilea ochi, obiectele şi
evenimentele obişnuite pot apărea dintr-o perspectivă cu totul neobişnuită: de
exemplu, din interior sau de la înălţimea zborului unei păsări. Cel mai adesea,
tablourile observate aparţin prezentului sau trecutului apropiat. Pe această
treaptă de dezvoltare devin adesea vizibile nişte forme de gândire deosebit de
puternice – fructul concentrării colective de idei, de sentimente, dorinţe ale
oamenilor (în această categorie intră simbolurile religioase sau orice alte
simboluri).
La
început, aceste viziuni nu vor fi foarte clare şi stabile, dar pe măsura
dezvoltării ulterioare a celui de-al treilea ochi, claritatea şi precizia lor
vor creşte din ce în ce mai mult.
Dar
iată că soseşte şi momentul când tablourile observate cu cel de-al treilea ochi
încep să semene tot mai mult cu ceea ce se vede cu ochiul obişnuit. Şi chiar
dacă, de obicei, asemenea tablouri sunt de scurtă durată, chiar şi aceste clipe
sunt suficiente pentru a analiza detaliile şi amănuntele mai importante. Aceasta
este a treia treaptă de dezvoltare a vederii spirituale.
Specialiştii
afirmă că treptele descrise mai sus pot fi accesibile oricărui om, chiar şi
unui orb, dacă se face un antrenament corespunzător. Mai mult decât atât, la
orbi, dezvoltarea unei a doua vederi are loc de multe ori mai repede şi cu mai
multe şanse de reuşită decât oamenii normali.
Treapta
Maestrului este accesibilă pentru foarte puţine persoane
Cea
de-a patra treaptă de deschidere a celui de-al treilea ochi – treapta
Maestrului – este accesibilă pentru foarte puţine persoane. Pentru a o atinge,
omul trebuie să se dedice pe sine în întregime perfecţionării spirituale. Numai
astfel, el poate deveni adept – cel care nu mai are nimic de învăţat. Vederea
sa spirituală îi permite să vadă şi să cunoască tot ceea ce doreşte –
indiferent de timp şi spaţiu.
Poate
părea de domeniul fantasticului. Există într-adevăr acest tainic şi
atotputernic al treilea ochi? Poate fi oare numai o imagine poetică? Sau poate
este un organ care există în realitate, care la omul contemporan se găseşte în
stare latentă, nedezvoltată?
Al
treilea ochi la reptile
Există
diferite păreri cu referire la acest fapt. Argumentul unor cercetători este că
la fiinţele vii cel de-al treilea ochi nu este chiar o raritate. Cel mai des,
acesta se găseşte la reptile, în special la şerpi şi şopârle. La aceste animale
acesta este reprezentat de un ochi pe ceafă, pentru care există în craniu chiar
un orificiu uşor de observat.
Cel
de-al treilea ochi al reptilelor este acoperit cu o piele semitransparentă,
ceea ce i-a determinat pe cercetători să presupună că ochiul respectiv lucrează
nu numai în spectrul luminat. Enigma a fost dezlegată mai târziu: s-a dovedit că
acest organ este foarte sensibil la spectrul milimetric al razelor, chiar şi la
câmpul magnetic. Se presupune de asemenea că al treilea ochi percepe
ultrasunetele şi infrasunetele.
Acest
lucru le face pe reptile să fie nişte prevăzători extraordinari ai
cataclismelor naturale: cutremure, erupţii vulcanice şi chiar furtuni magnetice.
Există şi o altă părere: aceste fiinţe pot prevedea ceea ce se întâmplă şi
datorită proprietăţilor deosebite ale celui de-al treilea ochi – de a percepe
informaţii subtile despre viitor din câmpul informaţional al planetei.
Este
clar ce se întâmplă cu reptilele, dar ce se poate spune despre oameni? Unde sunt
dovezile cp au şi ei al treilea ochi? Se pare că există asemenea dovezi. Şi sunt
chiar confimate.
În
primul rând, în categoria dovezilor intră datele oferite de embriologie. În al
doilea rând, acest organ uimitor din zona creştetului se întâlneşte şi la
oameni care trăiesc alături de noi.
Epifiza
– organul enigmatic
Unii
dintre primii oameni care, în anii ’80 ai secolului al XIX-lea, au crezut în
legendele indiene despre cel de-al treilea ochi au fost cercetătorii englezi şi
germani. Ei şi continuatorii lor au emis o ipoteză despre prezenţa la oameni a
celui de-al treilea ochi, la fel ca la reptile.
Singura
diferenţă, după părerea lor, este că o dată cu trecerea timpului ochiul a fost închis
în interiorul craniului. În zilele de acum, această idee nu a murit, ci a apărut
chiar părerea că acest organ enigmatic este epifiza – o formaţiune mică, de mărimea
unui bob de mazăre, sub formă de pară, de culoare roşu-maroniu, care se găseşte
în faţa creierului mic.
Este
adevărat că cercetătorii care se găsesc pe idei materialiste consideră că acţiunea
epifizei asupra psihicului se limitează la influenţa sa indirectă în
prelucrarea serotoninei, rolul căreia în procesele care au loc în organismul
uman este esenţial, dar neînteles până la capat. Printre cercetători sunt şi
unii care înzestrează acest organ enigmatic cu proprietăţi deosebite. Ei
presupun că al treilea ochi este acea antenă care îi dă omului capacităţile
extrasenzoriale şi că acest organ este capabil să perceapă şi să radieze
energie subtilă – să vadă nu numai ceea ce se petrece în afara organismului, ci
şi ceea ce este în interiorul lui şi chiar ceea ce se petrece în lumea de
dincolo.
Nisipul
cerebral şi informaşiile despre organismul uman
Se
ştie că în epifiză se găseşte aşa-numitul nisip cerebral (acervulus cerebralis)
– nişte corpuri minerale de formă sferică, având dimensiuni începând cu o jumătate
de milimetru şi până la 2 milimetri. Şi chiar dacă un asemenea nisip există la
toţi oamenii din momentul naşterii, la ce este el util, ştiinţa încă nu ştie.
Există
însă unele ipoteze foarte interesante. Astfel, o analiză cu raze Roentgen a arătat
că în firele de nisip din epifiză se găsesc unele structuri cristaline care conţin
un mare procent de cremniu. Experienţele au arătat proprietăţile informaţionale
neobişnuite ale nisipului cerebral: se pare că în microcristalele sale este
ascunsă o informaţie holografică despre tot organismul uman.
Acest
lucru a permis să se presupună că cristalele epifizei formează centrul
principal al organismului uman, cel care dă ritmul existenţei sale în spaţiu şi
timp. După cum consideră cercetătorii Orientului Îndepărtat, doctorul în ştiinte
biologice A.M. Panicev şi doctorul în ştiinţe tehnice A.N. Gulkov, ritmul de lucru
al acestui centru este redat nu fără participarea unor raze exterioare ale
naturii neelectromagnetice, care se propagă într-o clipă de la obiectele
cosmice (de la Soare, Lună, planetele sistemului solar).
Mai
mult decât atât, aceşti cercetători presupun că principala caracteristică a
cristalelor epifizei este capacitatea de a porni mecanismul reîncarnării,
responsabil pentru măreţul moment al creaţiei divine – comuniunea corpului şi
sufletului. În afară de aceasta, cristalele respective contabilizează permanent
informaţia trimisă de corpurile sistemului solar.
Epifiza
– ochiul care cândva a fost pe ceafă sau pe frunte
Epifiza
nu dă linişte nici altor cercetători. Încercând să înţeleagă destinaţia acestui
organ tainic, unii au atras atenţia asupra mobilităţii uimitoare a epifizei şi
asupra capacităţii ei de a se roti asemenea unui glob. S-a vorbit chiar despre
asemănarea directă dintre epifiză şi globul ocular, pentru că aceasta are de
asemenea un cristalin şi receptori pentru percepţia culorilor.
Argumentindu-şi
ipoteza, cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că activitatea acestei
glande este stimulată în mare măsura de semnale luminoase (este posibil să
intre în acţiune şi alte semnale), care vin de la ochi.
S-a
emis părerea că dupa un mileniu de lipsă de acţiune epifiza a scăzut
semnificativ în dimensiune şi că la un moment dat ea a fost (şi în viitor va
deveni la fel) de mărimea unei vişine.
Este
oare epifiza acel ochi care a fost cândva pe ceafă sau pe frunte sau este un
organ independent care are nişte superposibilităţi, este greu de deliberat în
favoarea uneia sau alteia dintre presupuneri. Cu toate acestea, există încă o
dovadă, chiar şi indirectă, a faptului că epifiza este legată într-adevăr de
vedere şi de posibilităţile informaţionale deosebite ale omului.
Ochiul
de şarpe la cei care şi-au dedicat viaţa practicilor spirituale
Este
cunoscută o lege foarte interesantă: la unii oameni care s-au dedicat pe sine
practicilor spirituale şi dobândirii unor capacităţi psiho-informationale
deosebite, ca rezultat al transformării hormonale a organismului, osul de pe
ceafă s-a tocit atât de mult încât pe locul său nu a mai rămas decât pielea –
asemenea ochiului şarpelui.
Un
asemenea fapt poate provoca uimire şi neînţelegere. Unii îşi pun întrebarea dacă
acest lucru este adevarat, din moment ce imaginile de pe filmul foto se obţin
atunci când acesta se aplică pe frunte, şi nu pe ceafa.
Nu
este însă nici o contradicţie în aceste lucruri. Mai mult decât atât, totul
trebuie să fie chiar aşa. Dacă cel de-al treilea ochi a existat cu adevărat, el
a fost dispus în creştet. Nu avea de ce să fie aşezat în frunte, din moment ce în
acea zonă se mai găseau încă doi ochi. Este cu totul altceva dacă mai există încă
un ochi în spate, pe ceafa. Acest lucru făcea ca vederea să fie de jur împrejur,
ceea ce în condiţii de primejdie era foarte important.
Însă
au trecut milenii şi, în procesul de evoluţie, din nişte cauze neclare pentru
noi, oamenii, cel de-al treilea ochi s-a cufundat în profunzimea creierului. În
acest caz, el şi-a păstrat mobilitatea şi, după cum se vede, şi-a orientat atenţia
către locul de unde obţine un maximum de informaţii. El nu mai poate vedea
(lumina i-a devenit inaccesibilă), a căpătat capacităţi subtile, telepatice. Şi
de unde vine curentul maxim de semnale telepatice? Desigur că din faţă, de
acolo de unde îi este atrasă atenţia stăpânului.