Sincronicităţile – mesajele destinului *

Întâmplarea este acea coincidenţă prin care Dumnezeu preferă să rămână anonim, spunea un om de ştiinţă ce nu putea şi nu poate fi despărţit de realism: Albert Einstein.

Întâmplări,definitorii sau doar unele mărunte, din viaţă, unele coincidenţe stranii sau ciudate care se leagă de alte întâmplări care par rupte de contextul firului cursiv al vieţii de zi cu zi dar care se pot corela mai târziu cu alte evenimente și brusc totul pare să prindă sens, se luminează, are un înţeles, ghidează pașii către locul în care trebuie să se ajungă sau relevă un adevăr de care depinde viitorul și evoluţia personală – aceasta este sincronicitatea, este ceva mai mult decât o simplă coincidenţă, este ceva mai mult decât simplul noroc sau soarta.

Darul sincronicităţii

Sincronicitatea este manifestarea unei coincidenţe importante şi semnificative. Este o asemănare, o corepondenţă, o conexiune între ceva ce se întâmplă în afara omului şi ceva ce se întâmplă în interiorul omului. În cazul unei coincidenţe obişnuite, evenimentele sunt conectate prin însemnătate mai degrabă decât de cauză şi efect. Acest lucru nu poate fi considerat încă sincronicitate, ci pur şi simplu o sincronizare. Ea devine sincronicitate atunci când acesta face o legătură semnificativă cu scopul vieţii sau ajută la devoalarea destinului pentru a arăta dragoste, a vedea cu înţelepciune şi pentru a aduce vindecarea pentru propria persoană şi lume. Toate coincidenţele sunt conectate prin însemnătate, dar sincronicitatea se întâmplă atunci când această însemnătate este relevantă pentru evoluţia personală. Este impulsul momentului în care omul este aruncat pe o traiectorie a vieţii şi care se poate întâmpla dintr-o dată! Se întâmplă exact la timpul potrivit. De asemenea, se întâmplă exact în momentul potivit în sensul că este parte integrantă a dreptăţii în Univers şi aduce exact acele piese, acele bucăţi de puzzle de care are nevoie omul pentru a se contura, sau pentru a fi conturat de destin.

„sin” – cu, alăturat

„cronos” – timp

Sincronicitatea este o legătură sau o conexiune care se întâmplă într-un mod anume şi în timp util. O corespondenţă între două lucruri este clarificată deodată. Conexiunea care să le unifice a fost mereu prezentă, dar o coincidenţă imediată şi semnificativă o face vizibilă aici şi acum. Sincronicitatea combină, astfel, o unicitate esenţială cu una existenţială. Prezentul etern îşi face o apariţie în prezentul momentan. Acesta este motivul pentru care pare potrivit să se spună că sincronicităţile ghidează pe om în drumul spiritual.

Jung spunea despre sincronicitate că este „o relaţie neprovocată, dar semnificativă între evenimente fizice şi psihice.... Un exemplu special de ordine acauzală.... succesiunea conştientă devine simultaneitate.... Sincronicitatea produce evenimentele în spaţiu şi timp mai mult ca însemnătate decât ca şi o simplă întâmplare”. O coincidenţă înseamnă două evenimente neprevăzute care se petrec simultan. Ea devine sincronicitate atunci când conectarea celor două întâmplări se face prin sens şi însemnătate. Şi tu şi eu iubim trandafirii roşii. Aceasta este o coincidenţă. Dacă fără să ne cunoaştem reciproc, ne întâlnim în timp ce ne ciocnim capetele când ne aplecăm să mirosim acelaşi trandafir roşu care ne-a captat privirea, şi apoi mai târziu, ne găsim căsătoriţi, asta da, este sincronicitate!

Sincronicitatea ne dă un indiciu despre scopul ascuns în profunzimea şi sensul universului şi modul în care acesta însuşi lucrează prin vieţile oamenilor. Unicitatea proprie își trage seva şi îşi are fundaţia în ordinea mare a lucrurilor. Toate evenimentele obiective au o configuraţie subiectivă corespunzătoare în psihicul uman. Sincronicitatea este o secvenţă instantanee a acestei corespondenţe, este surpriza faptului că ceva brusc se potriveşte! Evenimentele spontane şi plasate în viaţă exact la momentul oportun sunt adevărate noduri în caracterul continuu al creaţiei, reamintiri despre unitatea inviolabilă care stă la baza acesteia. Sincronicitate este întotdeauna remarcabilă, şocantă şi, uneori stranie. Sentimetul de „pe altă lume” ce există atunci când aceasta se întâmplă poate fi un indicator despre faptul că un tipar originar se relevă în conştiinţă, iar sămânţa lui a germinat în adâncurile psihicului.

Lucrurile se întâmplă aşa cum este nevoie pentru a sluji cel mai bine scopului universului. Convingerea că se poate interveni cu acesta este un alt tertip al aroganţei Ego-ului. Poate că nu se ştie despre felul în care ceea ce se întâmplă acum se încadrează într-adevăr în viitorul personal. Ceea ce poate omul este să aibă încredere că, în plus faţă de tot ceea ce se petrece, nu există o altă viziune care să confirme şi să facă toată acesteă „realitate” să pară varianta corectă.

Cu toate acestea, sincronicitatea nu se poate întâmpla prin orice intervenţie conştientă a ego-ului, deoarece acesta este un fenomen al esenţei universului: o intrare a lumii transpersonale în cea personală, în grădina curţii proprii. Este un moment în care se manifestă acea unitate care a fost mereu şi deja a existat între psihologic şi spiritual, între minte si univers, între tu şi eu, între eu şi infinit – tot ceea ce fiinţează şi există. Apare atunci când inconştientul din om este gata să facă un pas în conştiinţa cuprinzătoare şi extinsă a universului. Tocmai despre aspectul ăsta se ocupau oracolele antice!

Artistul interior al Sinelui nostru adevărat utilizează două pensule: una conştientă: sincronicitatea; şi una inconştientă: visele. Sincronicităţile (coincidenţele pline de sens) din vieţile oamenilor şi imaginile din vise care i-au entuziasmat cel mai mult sau i-au stupefiat, sunt cele mai bune (deşi de cele mai multe ori ambigue) indicii despre auto-actualizarea proprie. Atunci când un vis confirmă o mişcare în psihic, aceasta este ea însăşi sincronicitate. Rugăciunea care îşi găseşte răspuns este sincronicitate deoarece acest tip de rugăciuni sunt cele care sunt în concordanţă cu destinul şi vibrează în acelaşi ton cu universul.

Sincronism este momentul special în care destinul îl împinge pe om să meargă mai departe. Este impulsul actului care iniţiază un alt val de mişcare şi este trăit ca şi cum ar fi un gând ce ghidează inteligent. Este ca şi cum o putere ascunsă alege unde să arunce o picătură într-un vas cu apă (vasul fiind eu, tu), și ea ştie cu precizie ce va provoca: un şir de alte valuri, şi mai ştie, de asemenea, care va fi direcţia urmată de aceste valuri. Acesta este procesul prin care realitatea arhetipală se întrupează în timpul istoric: ceva necunoscut determină să se facă ceva şi nu se ştie cine este, ce, de ce sau prin cine acţionează. Sincronicitatea confirmă că, într-adevăr, omul nu este niciodată singur în univers: „O măreaţă iubire! Omul este o lume unică, şi este însoţit mereu de alta”, a scris George Herbert.

Multe evenimente psihice nu apar instantaneu, ele sunt supuse unei perioade de „incubaţie” în inconştient. Este ceva ce nu s-a întâmplat încă, dar care se pregăteşte. Sincronicitatea taie prin legăturile urzelii timpului. Ea transcende limitele fiinţării şi devenirii. Aceasta se datorează faptului că în lumea interioară nu există nici o separare între trecut şi viitor, clipa din secunda de acum sau veşnicie, ceea ce se întamplă, ceea ce este pe cale să se întâmple, şi ce se va întâmpla. Numai prezentul există, şi el include totul. În sincronicitate omul întâlneşte viitorul sau trecutul, toate dimensiunile timpului, în prezentul actual: „pentru a se transforma pe el însuşi în interiorul nostru, viitorul intră în noi cu mult înainte de a se întâmpla” - Rilke. O referire asemănătoare face şi Valeriu Popa.

Sincronicitatea frapează prin coincidenţa semnificativă a două evenimente sau de o serie de evenimente, dar ea poate fi, de asemenea, coincidenţă de percepţie psihică şi un eveniment care se întâmplă în acelaşi timp, ca şi în cazul ESP. Premoniţiile fac parte din această categorie. În ambele cazuri, şi ESP-ul şi premoniţia, se poate vorbi de sincronicitate numai dacă este prezentă semnificaţia coincidenţei, acesta este întotdeauna ultimul criteriu de identificare. Sincronicitatea apare într-un vis care dezvăluie ceea ce este deja cunoscut ca fiind adevărat sau pe cale de a deveni adevărat. Visele şi astrologia manifestă multe corespondenţe sincrone. Există o sincronicitate imensă între zodiac şi înclinaţiile noastre sau alegerile pe care le face omul în viaţă. Ritualurile sunt forme de sincronicitate prin care sunt puse în scena acte corespunzătoare harului lăuntric.

Sincronicitatea apare în munca omului cu el însuşi, asupra propriei persoane. S-ar putea să fie sincronicitate în faptul că informaţiile şi cunoştinţele personale despre problemele reale cu care se confruntă, în sinea sa şi în relaţiile sale cu cei din jur, vin simultan cu puterea de a le face faţă. De obicei omul este într-o fază de negare, pentru o lungă perioadă de timp înainte de a recunoaşte şi a-şi însuşi în cele din urmă adevărata realitate. Sincronismul constă în faptul că de multe ori doar omul îşi permite să ştie când se poate folosi de ceea ce cunoaşte.

Când omul este gata pentru a învăţa ceva nou, apare din senin un profesor. Acest lucru înseamnă sincronicitate. Ocazional, o persoană, care a murit mai demult sau recent,  apare în minte iar şi iar în cursul unei săptămâni sau chiar o perioadă mai lungă de timp. S-ar putea ca importanţa acestei persoane în viaţă, în trecut, să să revină în minte într-un mod convingător. Poate că s-a învăţat ceva de la acea persoană şi acum trebuie amintită acea lecţie de viaţă, sau poate că există ceva pe care abia acum omul este pregătit să înveţe. Aceasta poate fi o altă formă de sincronicitate. Faţa profesorului/bunicului apare atunci când a venit timpul ca omul să fie instruit sau pentru a obţine o înţelegere mai profundă asupra ceea ce este. Acesta ar putea fi chiar un moment bun să se ceară acelei persoane să fie ghidul personal din cealaltă lume, dacă acest demers se potriveşte punctului personal de vedere asupra lumii.

Sincronicitatea, de asemenea, apare atunci când se aruncă o privire înapoi în viaţă şi se vede modul în care toate întâmplările au pregătit sau au îndrumat întru totul pentru realizarea omului la cel mai mare potenţial. Un sentiment ascuns sau un adevăr a aşteptat să fie trezit întocmai de persoana potrivita sau de anumite circumstanţe, deşi uneori poate a fost dureroasă experienţa. Destinul trebuia să aibă doar un astfel de început și să urmeze acest parcurs. Fiecare om şi fiecare eveniment din teatrul vieţii este parte a metaforei călătoriei. Problema dintr-o relaţie mai veche nu poate fi: "cât de rău a fost", ci: „cât de multă nevoie am avut de acest moment al vieţii pentru a învăţa!”. Cei mai mulţi oameni continuă să întâlnească parteneri care arată exact unde trebuie să se muncească cu propria persoană, de exemplu: abuzurile, infidelităţile sau o anumită tipologie de caracter. Rănile sunt deschideri către lipsurile din viaţă. De multe ori, singura modalitate prin care o piesă pierdută din suflet sau din viaţă se întoarce, este prin intermediul unei alte persoane. Necunoscutul este înfricoşător, şi din această cauză oamenii şi evenimentele care vin în viaţă de-a lungul acestei călătorii ajută să se meargă acolo, la capătul drumului. Acest lucru este tot o sincronicitate.

Şi în final, dar nu în ultimul rând, există sincronicitate şi în metodele sau dispozitivele de divinaţie, cum ar fi I Ching sau Tarot: alegem inevitabil hexagrama sau cartea care coincide cu circumstanţele din viaţă. Această coincidenţă semnificativă se bazează pe convingerea că psihicul va direcţiona pe om către informaţiile de care are nevoie exact atunci când are nevoie de ele.

Noroc sau destin?

Punctul culminant al sincronicităţii este relevarea directă a destinului: designul întregului univers funcţionează şi se desfăşoară de la sine afişat în faţa fiecărei vieţi umane unice. „Viaţa este o luptă pentru a reuşi să fim în fapt ceea ce suntem în design ... Voinţa noastră este liberă să realizeze sau să nu realizeze designul vital care suntem în esenţă, dar pe care nu-l putem schimba sau abrevia...” a scris Ortega y Gasset.

Ceea ce se refuză a se aduce în conştiinţă, se întoarce la om ca soartă. Loveşte din afară când se refuză să se ţină seama de convocările din interior. Din punct de vedere spiritual este logic să se creeze un acord acord de durată cu universul, care să poate fi doar un „da” necondiţionat la tot ceea ce este. Atenţia dată sincronicităţilor ajută la alăturarea evenimentelor în desfăşurare într-un mod conştient. Cuvântul „design” îşi adaugă elementul de măiestrie!

Fiecare generaţie prezintă universului o populaţie de oameni care aduc prin ei înşişi exact acele ingrediente care sunt necesare pentru a face lumea mai bună. Fiecare persoană este o celulă crucială în acest trup mistic al omenirii. Există sincronicitate în faptul că, aici şi acum, lumea are întotdeauna doar resursele umane de care are nevoie în continuare în evoluţia sa, aşa cum se cuvine pentru această epocă. Natura participă la aceeaşi sincronicitate prin multitudinea de specii şi etape de creştere şi schimbare în fiecare epocă: creează o epocă a gheaţii şi o epocă temperată în acord cu toate cerinţele evoluţiei. Sunt aici, la momentul potrivit, şi tocmai la timp pentru mine, ca să-mi aduc și eu contribuţia şi natura mă sprijină oferindu-mi doar condiţiile care pot susţine acest demers. Şi tot aşa sunt şi toţi oamenii din viaţa mea.

Destinul este adesea legat de carieră. Activitatea şi munca în lume este de multe ori modul de a sluji sau de a actualiza potenţialul. Iona este arhetipul biblic al refuzului destinului propriu. Deoarece era nevoie de el ca profet, refuzul său la chemarea de a deveni ceea ce trebuia să fie nu a fost luat în considerare. El a fost înghiţit de o balenă şi obligat să-şi înghită mândria proprie. Există, de asemenea, momente pe parcursul vieţii, când refuzurile de tipul acesta sunt permise dar apoi „un mare prinţ zace în închisoare”, cum spune Donne.

Jung spunea: „Ne găsim destinul pe calea pe care o luăm tocmai pentru a-l evita”. Cea mai mare tragedie umană este să abaterea de la calea destinului şi pierderea puterii de a activa potenţialul din cauza anilor de dependenţă de droguri, alcool, sau a relaţiilor abuzive, fără şanse de reuşită sau epuizante. Datorită acestora un mare potenţial noi poate dispărea treptat, şi nimeni nu va face nimic pentru a opri această stingere treptată. Lumea va sta cu mâinile încrucişate şi totodată se va lepăda de un dar de preţ al omului. Omul va sta cu mâinile încrucişate în timp ce se distruge pe el însuşi, aruncându-se cu mult timp în urmă pe scara evoluţiei, mult prea departe de împlinirea pe care o caută şi la care trebuie să se ajungă. Nu există nici o garanţie că vreo balenă va interveni pentru oi, aşa cum a făcut pentru Iona, ori va suna vreun telefon sau alarma ceasului la timp. Provocarea este de a găsi destinul exact în ceea ce se refuză implicarea. Aceasta nu este o sarcină uşoară. Este grea oprirea pentru a căuta cu atenţie o altă variantă în timp ce se aleargă contra cronometru pe un alt drum! Este oare destinul scris pe un pergament, sigilat într-o sticlă şi aruncat în mare, pentru a fi eliberat numai la mult timp după ce s-a plecat?

Sunt nouă factori care atrag sincronicitatea, și nu ar trebui neglijaţi – folosindu-i și punându-i în acţiune, atunci când se conștientizează puterea lor, aceștia lucrează în avantajul omului, creându-i jur oportunităţi și aducând acele resurse de care are nevoie pentru a se atinge visele:

1.Competenţa - a fi competent în ceea ce se face. Dacă se vrea a se devini bun la ceva, atunci este necesară practica până când se devine competent. Cu cât omul este mai bun și mai abil în ceea ce face, cu atât se atrag mai mult oportunităţile din jur.

2.Starea - „Calitatea vieţii tale este dată de calitatea stărilor în care ești zi de zi” spunea Tony Robbins. Nu se poate trăi în afara stărilor experimentate, ele influenţează în fiecare secundă.

3.Trecutul - trecutul trebuie lăsat trecutului, e bine să se ia doar învăţămintele din experienţele trăite. Omul trebuie să înveţe să se ierte și să ierte, să se împace cu el însuşi! Nu se poate înainta dacă se face un pas înainte și apoi un pas înapoi!

4. Convingerile – renunţarea la credinţe și convingeri care te limitează, sunt bariere auto-impuse, sunt frâne: nu se poate ca cineva să devină medic dacă la nivel inconștient crede că toţi medicii sunt incompetenţi și incapabili să pună un diagnostic corect.

5.Intenţia – a se stabi clar o intenţie pentru acel tip de experienţă ce se vrea să se întâmple în viaţă. E ca și când s-ar transmite un mesaj universului că se vrea a se atinge un anumit obiectiv.

6.Valorile - sunt adevărate filtre pe care le are omul, asemenea credinţelor - încălcându-le omul devine frustrat și nu face decât să întorcă spatele oportunităţilor de care are nevoie; sincronicitatea va lucra împotriva sa.

7.Visele și obiectivele – omul are un vis, vrea ceva... Nu trebuie să se piardă timpul, trebuie transformat visul în obiective și să se apuce de treabă! De ce să mai stea? Cine să o facă în locul său? Era o vorbă: „cu cât muncești mai mult, cu atât ești mai norocos!”

8.Scopul în viaţă - care este scopul omului? Unde este pasiunea din el, pasiunea din propria viaţă?! Pentru ce există? Are o misiune? Dacă se știe care este aceasta, atunci omul este foarte aproape de ea!

9.Câmpul morfogenetic - toate sistemele vii trăiesc în interiorul unui câmp energetic. Mediul în care trăiește omul, îl poate modela sau poate fi modelat: familia, prietenii, colegii - energia enisă de ei influenţează în fiecare clipă la un nivel foarte subtil. Scopul în viaţă este în legatură directă cu locul omului în acest câmp.

Cum prinde şansa contur? Şansa poate fi pur şi simplu un mod jucăuş al universului de a colabora cu omul în şlefuirea destinului. Astfel, sincronicitatea integrează iraţionalul în competiţia organizată de evoluţie. Provocarea este întotdeauna aceeaşi: să creeze în designul artistic, în ciuda compoziţiei aleatoare. Amintirile îi arată pe oameni ca fiind grosolan de ignoranţi şi distructivi, dar, totodată, înduioşător de sensibili şi reconfortanţi. Poate că Gandhi a exprimat această tensiune între înfăţişarea existenţială şi designul esenţial cu o foarte mare acurateţe: „Văd că omenirea încă supravieţuieşte după toate încercările de a se autodistruge, şi drept urmare, presupun că este legea dragostei cea care guvernează omenirea”.

„Sincronicitatea este un dar al universului, disponibil pentru a fi utilizat în fiecare moment. Este muzica subtilă şi dulce a existenţei, pe care o putem auzi numai dacă vom asculta cu adevărat. Dansul nostru către această curgere sincronistică este extazul trăirii şi simţirii. Este dansul împreunării dintre sine şi univers”.

Sincronicităţile şi magia din spatele acestor coincidenţe pline de semnificaţii nu sunt altceva decât infomaţii dezvăluite dinspre dimensiunile nevăzute ale Universului sau Multiversului, unde Îngerii, Ghizii Spirituali şi alţi mesageri divini ai luminii și iubirii plutesc într-un zbor liber… mereu prezenţi în jurul oamenilor, îndrumându-i, pe tot parcursul călătoriei spirituale, aici şi acum! Este modul de comunicare al universului cu oamenii şi mesajul începe să devină din ce în ce mai clar atunci când din mintea egoistă, iluzia separării a fost transformată şi transcende permiţând luminii divine a sufletului să răzbească şi să strălucească. Formula magică este aceea de a exista încredere în această devenire şi să racordarea la cea mai înaltă vibraţie a iubirii pentru tot ce există, deschiderea spre a se primi Universul, trăindu-i fiecare cuantă în orice manifestare a sa.

După cum se manifestă rezonanţa, când omul se acordează şi se aliniază câmpului energetic infinit, aşa devine și omul. Decalajul dintre gând şi manifestarea acestuia începe să se micşoreze… mergând către realizarea potenţialului individual maxim şi a abilităţilor de a manifesta binele suprem pentru cei din jur. Momentul în care toate acestea încep să se manifeste aduce cu sine trezirea spirituală sau realizarea dumnezeirii. Fiind esenţa iubirii şi a luminii începe să descopere ceva magic: iniţiază acea conversaţie continuă cu invizibilul şi devine canale clare și limpezi ale expresiei divine, care permit luminii să strălucească prin el.

* - material documentat