În sprijinul Adevărului, nu împotriva sa... [1] *

S-a tot vorbit şi se tot vorbeşte de răul pe care îl aduce ştiinţa omenirii, că doar Biserica este luptătoare pentru adevăr. Alţii spun că dimpotrivă că Ştiinţa este relevanta adevărului pe care Biserica nu-l ştie, însă şi-l asumă. Oamenii stau de multe ori în cumpănă, atraşi fiind, după cum au conştiinţa, spre o latură sau alta...

E drept, Biserica actuală nu se mai poate desţeleni. E de ajuns să se vadă cum preoţii ies acum pe serii, asemenea autoturismelor într-o fabrică de profil. Ori, cine poate pretinde că acolo unde se lucrează “pe bandă rulantă” defectele nu apar? Sunt mulţi preoţi acum, sunt preoţi făcuţi si nu născuţi, preoţi după lege şi nu după legământ, aidoma vremurilor vechi, asemenea întregii societăţi care s-a învăţat să legitimeze chiar şi talentul.

Ştiinţa însă nu a dezarmat în faţa unor asemenea acuze din partea unora din Biserici. Căci a cerceta e chiar poruncă divină. Şi o face tocmai pentru a despărţi, dacă e cazul, adevărul de minciună.

Una dintre demonstraţiile puterii sentimentelor şi gândurilor se poate găsi într-o relatarea a unui medic neurolog, dr. W. Jerome Stowell (http://www.caelsanderson.com/blog/feelings-nothing-more-then-feelings/):

“Eram un ateu convins. Eram absolut sigur că Dumnezeu nu este altceva decât suma tuturor minţilor oamenilor şi a tuturor gândurilor lor pozitive. Cât despre conceptul de Dumnezeu atotputernic, care există mai presus de noi şi care ne iubeşte pe toţi, având puterea de a schimba orice în creaţia sa, nu am crezut niciodată.

Într-o zi, am trăit însă o experienţă care m-a pus pe gânduri. Mă aflam într-un laborator uriaş şi încercam, împreuna cu colegii mei, să descoperim lungimea undelor cerebrale. Am descoperit astfel un canal al lungimilor de undă, “înzestrat cu o camera mach”, care permite separarea acestor lungimi diferite ale fiecărui individ în parte, conferindu-i acestuia o identitate mai clară decât amprentele palmelor sale. Ar trebui să reţinem cu toţii acest lucru: Dumnezeu poate păstra în cer o fişă a gândurilor noastre individuale, la fel cum FBI-ul poate păstra o fişă a amprentelor noastre, în fişetele sale din Washington D.C.

Ne-am propus să facem un experiment pentru a stabili ce se întâmplă în interiorul creierului, în momentul tranziţiei de la viaţă la moarte. Am ales ca subiect o femeie care a fost trimisă de familia ei la un ospiciu de nebuni, dar care a fost externată. Singura boală pe care i-au descoperit-o medicii a fost un cancer la creier, care îi afecta exclusiv echilibrul corporal. În ceea ce priveşte luciditatea şi starea ei mentală, femeia era excepţional de inteligentă. Ştia foarte bine că urmează să moara, într-un timp foarte scurt. Am informat-o şi noi de acest lucru.

Am instalat în salon un aparat encefalograf, pentru a vedea ce se întâmpla în creierul ei, în momentul tranziţiei de la viaţă la moarte. Am instalat de asemenea un microfon minuscul, de mărimea unei monede de un shilling, pentru a afla dacă are ceva de comentat, în acest moment apoteotic.

Eu mă aflam într-o cameră alaturată, împreună cu alţi patru colegi şi cu instrumentele pregătite pentru a înregistra tot ce se întâmplă. Aparatul nostru avea acul îndreptat către zero, aflat chiar în centrul scalei. În cele două părţi laterale, scala avea câte 500 de gradaţii, pozitive în partea dreaptă şi negative în partea stângă. Ceva mai devreme am folosit acest aparat, pentru a înregistra puterea folosită de o staţie de emisie de 50 KW, pentru a trimite un mesaj in jurul lumii. Acul aparatului a înregistrat cu aceasta ocazie 9 gradatii în partea pozitivă (dreapta).

Când a simţit că i s-a apropiat sfârşitul, femeia a început să se roage la Dumnezeu. Ea i-a cerut Domnului să aibă milă de cei care s-au folosit de ea cu atâta dispreţ, după care şi-a reafirmat credinţa în Dumnezeu, spunându-I că ştie că El reprezintă singura putere vie care există, care a existat şi care va exista vreodată. L-a slăvit pe Dumnezeu şi I-a mulţumit pentru că i-a permis să se foloseasca de această putere şi să îi cunoască, astfel, realitatea. I-a spus de asemenea cât de mult îl iubeşte.

În camera alăturată, eram cu toţii atât de fascinaţi de rugăciunea femeii, încât am uitat complet de experimentul nostru. Ne-am uitat unii la alţii şi am văzut lacrimi curgându-ne pe feţe. Subit, aparatul nostru (de care uitaserăm cu toţii) a scos un zumzet. Ne-am uitat la ac şi am constatat că acesta ajunsese la 500 de gradaţii în partea pozitiva a scalei şi că încerca cu disperare să depaşească acest prag! Cu ajutorul acestui instrument, ne-am dat seama că cerebelul unei femei singure, aflată pe patul de moarte şi în comuniune cu Dumnezeu, emite o putere de 55 de ori mai mare decat cea a unei staţii de emisie de 50 KW, care trimite un mesaj în jurul lumii.

Pentru următorul experiment, am ales un subiect cât mai diferit de primul: un bărbat care se afla în spitalul nostru şi care suferea de o boala mortală. Creierul său era atât de atrofiat, încât era pe punctul de a muri. Bărbatul era practic un nebun.  Dupa ce ne-am reglat instrumentele, am trimis una din asistente cu misiunea să îl enerveze pe bărbat. Femeia a reuşit să îi atragă interesul asupra ei, după care i-a spus că nu mai doreşte să aiba nimic de-a face cu el. Bărbatul a început imediat să o injure, moment în care acul aparatului nostru a început să se deplaseze în partea negativă a scalei. În continuare, bărbatul a blestemat-o pe femeie şi a luat numele Domnului în deşert. Acul aparatului nostru s-a deplasat imediat până la ultima gradaţie negativă a scalei (-500).

Am putut înregistra astfel, cu ajutorul aparatelor de măsurat, ce se întâmplă în interiorul creierului uman, atunci când acesta încalcă una dintre Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu: „Să nu iei numele Domnului în deşert”. Am reuşit să măsurăm, cu ajutorul aceluiaşi aparat, puterea pozitivă a lui Dumnezeu şi puterea negativa a adversarului său.

Am descoperit astfel că adevărul benefic este pozitiv, iar toate gândurile nebenefice, descrise perfect de Cele Zece Porunci biblice, sunt negative. Daca aceste unde cerebrale pot fi înregistrate chiar şi cu ajutorul aparatelor noastre obiective de măsurat, cu atât mai evident este faptul că ele pot fi înregistrate inclusiv de Dumnezeu. Deci atenţie ce gândim şi vorbim!”

Acesta este doar un experiment, o constatare... Câte însă altele vor mai fi şi nu ştie (încă) de ele. Oare noi nu am primit niciodată ceea ce ne-am dorit, însă n-am primit şi ceea ce noi consideram că trebuie “inclus” la pachet şi atunci am realizat (sau nu!) că vinovat nu e ceea ce am primit sau cel ce ne-a dat, ci noi înşine? N-ar fi mai bine poate, să cerem “Da-mi, Doamne, ce mi-i dat!” şi să acceptăm ceea ce primim, căci ceea ce ni se dă ne este de mare folos?

Eu unul, din întâmplările vieţii mele, ale altora pe care i-am cunoscut bine, le-aş spune şi altora să vadă de nu-i mai bine aşa!

Semne precursoare ale sfârşitului lumii [1] *

Scrierile spirituale vechi, trec, încet, încet, forţat sau mai puţin forţat, cu intenţie sau din pură prostie, cu interes sau din necunoaştere şi neînţelegere, în spectrul desuetului şi al fantasmagoricului. Sunt tot mai mulţi căutători ai adevărului şi mulţi se rătăcesc în jungla informaţiilor parţiale împrăştiate în spaţiul virtual al internetului. Cititori, tălmăcitori şi răstălmăcitori sunt tot mai mulţi, de multe ori aceasta are inclus clar subiectivismul interesat al acestora. Apocalipsa, de exemplu, este o scriere plină de simboluri şi ea este un mare câmp de luptă al celor care vor să deţină supremaţia în descifrarea mesajului către viitor lăsat de cei din trecut.

Nu doar creştinismul este cel care deţine astfel de scrieri. Civilizaţia Maya are şi ea secrete ce se lasă greu înţelese. Şi de aici s-au extras multe idei, unele corecte, altele incorecte.

Ştiinţa este folosită uneori ca armă potrivnică, alteori armă doveditoare. Peste tot, este din ce în ce mai clar, predomină interesul. Al cui? Al tuturor, căci oameni cu ego scazut sunt foarte puţini!

* * * * * * *

Scrieri care folosesc mult mai puţin simbolistica sunt Puranele, scrieri străvechi şivaite.

După teoria pe care filozofia şivaită o numeşte determinism (niyati), dezvoltarea lumii, a galaxiilor, precum şi a speciilor, sau chiar a indivizilor, este reglementată prin cicluri temporale. Civilizaţiile se nasc şi mor în conformitate cu anumite ritmuri inevitabile. Din această cauză, de cele mai multe ori, istoria omenirii se poate înţelege decât printr-o raportare la durata ciclurilor care reglementează viaţa pe pământ.

Primul stadiu al creaţiei este cel al spaţiului vid, al recipientului ce s-ar putea numi Eternitate, fiindcă, de fapt, nu există încă nici măsură, nici durată, nici "înainte", nici "după". Există doar Energia Primordială care, prin producerea de unde vibratorii având o direcţie şi o lungime, va da naştere ritmurilor prin care percepţia va crea dimensiunea timpului, măsura spaţiului şi în acelaşi timp, stucturile materiei. Iată de ce, în iconografia hindusă, creaţia lumii este reprezentată simbolic ca fiind produsă de ritmurile tamburinei şi dansului lui Shiva, principiu al expansiunii.

Pentru om, percepţia dimensiunii timpului este determinată de ritmurile sale vitale, influenţate la rândul lor de mişcările Soarelui, ale Lunii şi ale Pământului care determină durata ciclurilor, anilor, nopţilor şi zilelor. Timpul perceput de fiinţa umană corespunde unei durate pur relative implicând un centru de percepţie (fiinţa însăşi) într-o lume particulară care este lumea terestră. Timpul uman este, din această cauză, singura unitate de măsură care ne este de înţeles. Prin raportare la el, noi putem estima durata universului care, nu este, din punct de vedere al principiului creator, decât un vis al unei zile, aşa cum, durata anumitor lumi atomice nu reprezintă pentru noi decât o fracţiune de timp infinitezimală.

Legile care regizează dezvoltarea şi declinul Universului în totalitatea lui sunt aceleaşi care guvernează fiecare din părţile sale. Iată de ce, se poate stabili o paralelă între durata corpului universal, al Omului Universal Purusha şi durata fiinţei umane, care este o imagine, un model redus, o reflectare a acestuia. Viaţa omului nu este în sine mai scurtă sau mai lungă decât cea a unui zeu sau a Universului. Durata este diferită doar în termeni relativi, întrucât nu există vreo valoare a timpului decât prin raportare la un sistem particular.

Aşa cum arată Linga Purana, scriere în care se găsesc calcule precise ale duratelor diferitelor cicluri, începând de la Kashta (literal clipire de ochi, aproximativ 1/5 sec.) până la durata Universului însuşi, "viaţa lui Brahma (sau viaţa Universului) este divizată în 1000 de cicluri numite Maha-Yuga, sau Marele An. Maha-Yuga, în timpul căruia apare şi dispare specia umană este divizat în puţin mai mult de 71 de cicluri de 14 Manvantara (aprox. 1000)". Manvantara este ciclul unui Manu, cel care naşte şi guvernează o umanitate. Fiecare Manvantara este divizat la rândul său în 4 epoci sau Yuga, prezentând un declin gradat al valorilor spirituale în "favoarea" unui progres material. Fiecare epocă este precedată de o perioadă de "răsărit" şi este urmată de "crepuscul". Aceste perioade de tranziţie (amsha) de la începutul şi de la sfârşitul fiecărei Yuga durează o zecime din perioada respectivei epoci. Duratele relative ale celor 4 Yuga sunt de 4 (Krita), 3 (Treta), 2 (Dvapara) şi 1 (Kali) (cf. Linga Purana, 1.4., 3-6).

Prima epocă, Krita Yuga, sau Satya Yuga, este perioada cunoaşterii divine şi a înţelepciunii (corespunzând vârstei de aur întâlnite în scrierile lui Hesiod). După ea vine Treta Yuga, sau epoca celor 3 focuri rituale, epoca riturilor, dar de asemenea, a civilizaţiei sedentare, agricole şi urbane. Cea de-a treia epocă, Dvapara Yuga, sau epoca îndoielii naşte religiile şi filosofiile contestatare. Omul pierde simţul realităţii divine a lumii şi se depărtează de legea naturală. Apare în sfârşit, cea de-a patra epocă, epoca certurilor şi conflictelor, Kali Yuga, perioada de declin a umanităţii, al cărei crepuscul îl trăim.

Lucrarea Linga Purana, luând ca sistem de referinţă anii umani, reuşeşte să prezinte, cu o exactitate uimitoare datele privitoare la prezentul Manvantara. Considerând, după calendarul indian încă în uz, începutul lui Kali Yuga ca fiind în 3102î.C.. şi făcând calculele necesare, crepusculul lui Kali Yuga durează 504,06 ani şi începe cu 1939d.C.!

Se trăieşte deci, în plin crepuscul al epocii decadenţei spirituale, Kali Yuga. Aceasta perioadă de crepuscul a început (dacă se iau în vedere implicaţiile din lucrarea citată) în mai 1939 şi se va termina în anul 2442. După tradiţia şivaită, au existat deja mai multe umanităţi de când pământul a devenit locuibil. Fiecare a avut perioada proprie de glorie, de dezvoltare a tehnicii, de cunoaştere. Actuala civilizaţie face parte din cea de-a 7-a umanitate. Shiva Purana transmite, de-a lungul mileniilor, circumstanţele sfârşitului umanităţii care a precedat pe cea actuală. Această povestire constituie însă un mesaj spiritual de primă valoare pe care cei care trăiesc acest sfârşit de ciclu temporal, va trebui să îl ia în seamă, pentru a nu repeta greşelile înaintaşilor, greşeli care i-au împins către autodistrugere.

* * * * * * *

În contextul Puranelor, timpul este o noţiune, o mărime, care este oarecum independentă de ansamblul energetic al Pământului. Descoperirile ştiinţifice, şi nu doar ştiinţifice, au corectat anumite calendare, anumite previziuni, ţinând cont de evoluţia marelui sistem fizic numit Univers. Astfel, când se pune în discuţie noţiunea timp, este inutil a se discuta de constanţa ei universală şi eternă. Timpul are o relativitate care – din simpla motivaţie că este implicat în tot ceea ce înseamnă dinamicitate, evoluţie, mişcare – se constată doar după ce evenimentele se petrec. Timpul este legat de tot ceea ce se întâmplă în Univers şi se poate spune că şi el este dinamic. Astfel că, ceea ce se simte în ultimul timp, comprimarea, “lipsa de timp” nu este de neluat în seamă; criza de timp se simte ca o diferenţă de timp biologic şi timp real, timpul real devenind mai mic, mai puşin. Noţiunea de an, lună, zi, prezentă în toate calculele, inclusiv în ceea ce face obiectul Puranelor, trebuie recalibrat, renormat. Din păcate legea necesară va fi cunoscută mult mai târziu.

Fără pretenţia de exactitate, de precizie maximă, din considerente legate de evoluţia societăţii, aş introduce câteva corecturi ale timpulului, începând cu 1939, şi anume: 1939-1947 – 1:1.15; 1948-1956 – 1:1.8, 1957-1970 – 1:2, 1971-1989 – 1:2.8, 1990-2000 – 1:5; 2000-2007 – 1: 6, 2007-2009 - 1:10, 2009-2011 – 1:20. Calculele se pot face de către oricine... Paşii sunt arşi repede, foarte repede!

* * * * * * *

Perioada care precedă cataclismul ce ar putea să distrugă umanitatea actuală este marcată de dezordini care reprezintă semnele ce îi anunţă sfârşitul. Aşa cum a fost şi în cazul bravilor asuri din scrierile puranice, Shiva nu poate distruge decât societăţile care s-au îndepărtat de la rolul lor, care au încălcat legea naturală. După teoria ciclurilor care reglează evoluţia lumii (niyati), noi ne apropiem în zilele de astăzi de sfârşitul lui Kali Yuga, era conflictelor, a războaielor, a genocidelor, a afacerilor murdare, a sistemelor filosofice şi sociale aberante, a dezvoltării malefice a cunoaşterii care cade în mâini iresponsabile. Rasele, castele se amestecă. Totul tinde să se niveleze, iar uniformizarea, in toate domeniile, este preludiul morţii. La sfârşitul lui Kali Yuga, acest proces se accelerează. Fenomenul acceleraţiei este unul din semnele catastrofei care se apropie. Scrierile străvechi şivaite (Puranele), descriu cu exactitate semnele care caracterizează ultima perioadă, crepusculul lui Kali Yuga.

Linga Purana spune: "Oamenii din Kali Yuga sunt stimulaţi de cele mai joase instincte. Ei aleg cu precădere ideile false. Nu ezită să-i persecute pe cei înţelepţi. Invidia îi chinuie. Neglijenţa, boala, foamea, frica se vor răspândi. Vor fi mari secete. Diferitele regiuni ale unor ţări se vor opune altora.

Cărţile sacre nu vor mai fi respectate. Oamenii vor fi fără de morală, iritabili şi sectari. În Epoca de Fier se vor răspândi falsele doctrine şi scrierile înşelătoare.

Oamenilor le va fi frică pentru că ei neglijează regulile învăţate de la înţelepţi şi nu mai realizează corect riturile.

Mulţi vor pieri. Numărul prinţilor şi al agricultorilor se va micşora gradat. Clasele muncitoare vor voi să-şi atribuie puterea regală şi să aibă acces egal la cunoaşterea, locurile de odihnă şi paturile vechilor prinţi. Marea parte a noilor şefi va fi de origine muncitorească. Ei îi vor urmări cu înverşunare pe preoţi şi pe deţinătorii cunoaşterii.

Vor ucide pruncul în pântecul mamei lor şi îşi vor asasina eroii. Clasa de jos (shudra) va pretinde să se comporte precum cea a brahmanilor, iar preoţii precum muncitorii.

Hoţii vor deveni regi, regii vor fi hoţi. Numeroase vor fi femeile care se vor prostitua.

Stabilitatea şi echilibrul celor patru clase ale societăţii şi al celor patru vârste ale vieţii vor dispare. Pământul va produce foarte mult în unele locuri, şi foarte puţin în altele.

Clasele conducătoare vor confisca proprietatea şi o vor folosi prost. Vor înceta să mai protejeze poporul. Oameni fără valoare care au atins o oarecare cunoaştere (fără a avea virtuţile necesare pentru a o şi pune în practică) vor fi onoraţi ca înţelepţi.

Oameni care nu posedă virtuţile de luptător vor deveni regi. Savanţii vor fi în slujba oamenilor mediocri, vanitoşi şi plini de ură. Preoţii se vor înjosi, vânzând sacramente. Va fi o mulţime de persoane emigrante, plimbându-se dintr-o ţară în alta. Numărul bărbaţilor se va micşora, cel al femeilor se va mări.

Animalele de pradă vor fi mai violente. Numărul vacilor se va micşora. Oamenii bine intenţionaţi vor renunţa să joace un rol activ.

Hrana deja preparată şi depreciată va fi pusă în vânzare. Cărţile sacre vor fi vândute la colţul străzilor. Tinerele fete îşi vor vinde virginitatea. Zeul norilor va fi incoerent cu distribuirea ploilor. Comercianţii vor face afaceri necinstite. Vor fi înconjuraţi de filosofi pretenţioşi. Vor fi mulţi cerşetori şi oameni fără de lucru. Toată lumea va folosi cuvinte dure şi grosiere. Nu se va putea avea încredere în nimeni. Oamenii vor fi invidioşi. Nimeni nu va vrea să facă vreun serviciu dezinteresat. Degradarea virtuţilor şi cenzura puritanilor ipocriţi şi moralizatori caracterizează perioada sfârşitului lui Kali Yuga. Nu vor mai fi regi. Bogăţia şi recoltele se vor micşora. Grupe de bandiţi se vor organiza în oraşe şi sate. Apa va lipsi şi fructele vor fi puţin abundente. Cei care vor trebui să asigure protecţia cetăţenilor nu o vor face. Numeroşi vor fi hoţii. Violurile vor fi frecvente. Mulţi indivizi vor fi perfizi, lubrici, abjecţi şi care vor risca tot. Vor purta părul în dezordine. Mulţi copii se vor naşte, în timp ce speranţa de viaţă nu va depăşi 16 ani. Aventurieri vor lua aparenţa unor călugări cu capul ras şi cu veşminte portocalii, cu mătănii în jurul gâtului. Se vor fura stocurile de grâu. Hoţii îi vor fura pe hoţi. Oamenii vor deveni inactivi, letargici şi fără ţel. Bolile, şobolanii şi substanţele nocive îi vor zbuciuma. Indivizi chinuiţi de foame şi frică se vor refugia în "adăposturi subterane" (kaushika). Rare vor fi cazurile celor care vor trăi 100 de ani. Textele sacre vor fi modificate. Riturile vor fi neglijate. Vagabonzii vor fi numeroşi în toate ţările. Indivizi necalificaţi vor trece drept experţi în materie de morală şi religie. Mulţi vor masacra femeile, copiii, vacile şi se vor omorî între ei." (Linga Purana, cap. 40)

Vishnu Purana (1.3., 1-3) subliniază: "Sfârşitul lumii" (pralaya), poate fi de trei feluri: provocat (naimittika), natural (prakrita), sau imediat (atyantika). Distrugerea provocată (ce implică toate fiinţele vii de pe Pământ) are loc la sfârşitul fiecărui kalpa (ciclu al unei ere – yuga). Ea este numită accidentală sau provocată (naimittika).

Distrugerea naturală (prakrita) este cea care implică tot universul. Ea are loc atunci când încetează visul divin care reprezintă creaţia. Materia, spaţiul, timpul încetează astfel să mai existe. Această distrugere are loc la sfârşitul timpului.

Cel de-al treilea tip de distrugere, cea imediată (atyantika) se referă la eliberarea (moksha) individului pentru care lumea aparentă încetează să mai existe. Distrugerea imediată îl implică deci pe individ, distrugerea provocată implică fiinţele vii de pe pământ, iar distrugerea naturală implică sfârşitul Universului.

"Distrugerea [speciilor vii] pe care o numim accidentală sau provocată are loc la sfârşitul fiecărui Manvantara (epoca unui Manu), a unui ciclu yuga. Ea implică deci specia umană. Ea are loc atunci când Creatorul nu mai găseşte alte alternative decât distrugerea totală a lumii pentru a pune sfârşit înmulţirii dezastruoase şi neprevăzute a fiinţelor vii." (Mahabharata, 12248, 13-17)

Această distrugere va începe printr-o explozie submarină numită Vadava, care va avea loc în oceanul de sud. "Ea va fi precedată de o secetă de 100 de ani, în timpul căreia fiinţele nerobuste vor pieri. Şapte explozii de lumină vor seca toate apele. Mările, râurile, pârâiele de munte şi apele subterane vor seca. Doisprezece sori vor deseca mările. Hrăniţi din această apă se vor forma şapte sori care vor reduce la cenuşă cele trei lumi; pământul va deveni dur precum carapacea unei broaşte ţestoase.

Un foc ieşit din gura unui şarpe subteran va arde lumile inferioare, apoi suprafaţa pământului şi va cuprinde apoi atmosfera. Această masă de foc va covârşi totul cu un zgomot asurzitor. Înconjurate de cercuri de foc, toate fiinţele fie că se mişcă sau nu, vor fi distruse. Zeul distrugerii va sufla enormi nori care vor face un zgomot teribil. O masă de nori încărcaţi de energie, atotdistructivi (sarvantaka), va apare pe cer precum o ceată de elefanţi." (Vishnu Purana, I, cap. 8, 18-31.)

"Când luna va fi în constelaţia Pushya (a Vărsătorului), nori invizibili numiţi Pushkara (nori ai morţii) şi Avarta (nori fără apă, nirjala) vor înconjura pământul." (Shiva Purana, 5.1., 48-50)

"Câţiva dintre aceşti nori vor fi negri, alţii albi precum iasomia, alţii arămii, alţii galbeni, alţii gri precum culoarea măgarului, alţii roşii, albaştri precum lapisul sau safirul, alţii pătaţi, portocalii, indigo. Ei vor semăna cu nişte oraşe sau cu nişte munţi. Vor acoperi întreg pământul. Aceşti nori gigantici, facând un zgomot teribil, vor întuneca cerul şi vor inunda pământul cu o ploaie de praf care va stinge teribilul foc [am văzut deja, în cazul asurilor, distrugerea unei lumi cu ajutorul unor arme terifiante care distrug orice formă de viaţă]. Apoi, printr-un interminabil potop, ei vor îneca toată lumea în apă. Acest diluviu va uda pământul timp de 12 ani şi umanitatea va fi distrusă. Lumea întreagă va fi în întuneric. Inundaţia va dura 7 ani. Pământul va semăna cu un imens ocean." (Vishnu Purana, 1, cap.7, 24-40).

Karma, în 11 idei

Ceea ce se culege este rodul a ceea ce se  dăruieşte… se culege ceea ce se seamănă… cei din jur sunt ceea ce este fiecare… ceea ce se întâmplă este o consecinţă a ceea ce a făcut fiecare la un moment dat. Cam aşa s-ar exemplifica una din marile legi, cea care poartă şi numele de Legea Cauzei şi a Efectului şi este o lege care nu este deloc străină omului.

E o lege uitată şi ignorată, care nu ocoloşte pe nimeni. Doar timpul în care îşi produce efectele este diferit. Momentul plăţii depinde de ceea ce este fiecare. Este o lege care corectează totul, fără milă, dar cu discernământ. Karma pune în genunchi şi pe cel care se crede că e semi-zeu, dacă îngenuncherea este necesitatea pentru a-l face să fie ceea ce trebuie să fie. Karma este lege divină, legată de dreptul divin al Liberului arbitru.

Despre Karmă am scris exemplificativ, de exemlu în Blestemul vrăjitoarelor. Acolo sunt exemple poate extreme. Poate doar, fiindcă oamenii, folosindu-se de acest drept, au întins corzile până au avut tendinţa să se rupă. Karma este una dintre legile divine, în afară de fi ignorată şi uitată, este urâtă de cei care nu au uitat-o şi nu deci nu se poate spune că o ignoră ci, asemenea lui Lucifer, se cred mai presus de orice, de judecată şi judecători, de legi şi principii, fie ele chiar divine. Pentru că prin ea nu se aplică persoanei-spirit vinovată, pedeapsa. Pedeapsa în sine nu este o faptă ci un efect. Divinitatea nu ţine cont de efemerul trup. Karma face ca efectul să se simtă doar cât este necesar pentru a se face dreptate şi a se corecta ceea ce s-a îndepărtat de esenţialitatea divină.

Karma nu se sfieşte să lovească în copii, când doar aşa, prin suferinţa lor părinţii trebuie să simtă efectele faptelor ce le-au făcut ei. Karma e lege urâtă de oameni pentru că nu trece cu vederea nimic. Cel ce batjocoreşte va fi batjocorit. Cel ce urăşte va fi urât. Cel ce omoară va fi omorât, dar va şti şi durerea celor din preajma celui omorât, murindu-i şi lui cineva, la fel de drag, de necesar. Cel ce minte va fi minţit şi va simţi şi efectele minciunii care are efecte şi asupra altora decât cei minţiţi. Cel ce violează nu va scăpa de faptă şi de efecte. Cel ce fură va fi furat sau vor pierde totul, natural. Cel ce înşeală va fi la rândul său înşelat. Şi toate cele ce le face omul s-ar putea aici înşira.

Omul obişnuit o simte atunci când trebuie să o simtă. Cel ce face fapte plătit fiind să facă aceste fapte (mercenari, vrăjitori) plătesc totul întreit. Cei care au cunoaştere – iniţiaţii – plătesc în timpul vieţii aproape tot ceea ce fac, puţine fiind excepţiile ce transced vieţii; ceea ce nu pot plăti ei plătesc descendenţii lor, cât încă sunt în viaţă.

Karma nu doar pedepseşte, dar şi răsplăteşte. Greu de văzut şi înţeleasă răsplata prin Karmă de oamenii ce se împăunează cu toate meritelor realizărilor. Dar răsplata prin Karmă există şi, cu precădere în relaţionarea directă a oamenilor este de multe ori prezentă. Dar Karma nu este o lege care să răsplătească ceea ce se face bine din gând şi nu din suflet dar pedepseşte ceea ce se face din gândul rău. Gândul bun este uneori rezultatul educaţiei, autp-impunerii. Nici vorba bună a unui făţarnic nu primeşte răsplată pozitivă ci, din contră una negativă. Karma – e bine să se repete – se aplică omului fizic dar ţine cont doar de spirit şi de spiritul materializat, altfel spus, suflet. Omorul din culpă nu este crimă cu premeditate, minciuna nu este greseală. Karma, până la urmă este sabia [Evanghelia după Matei] care desparte adevărul de minciună, lumina de întuneric.

Karma este cea care ţine cont şi de toate blestemele, scrise, rostite, gândite, sau induse de suferinţa nevinovatului, acele blesteme care nu sunt aruncate direct [ex. să te ardă focul] ci sunt cerute ca necesară dreptate [să ardă focul, Doamne, pe cel care...] şi ţine cont de toată legea veche, ce se regăseşte şi în Psalmi, privind judecata cu efect legal (legea Talionului), lege pe care oamenii o hulesc pentru că se tem dar, pentru a nu-şi recunoaşte teama spun că ea nu este divină. Spun ei asta, asemeni lui Lucifer (repetarea asemănării chiar este necesară) pentru că vor ei, cu orice preţ, să schimbe sau să facă o nouă lege divină.

Până la urmă s-ar putea spune totul şi ca o serie de întrebări mai pe înţeles: Se vrea Iubire în viaţă? Poate Linişte? Se doreşte Fericire? Se vrei ... a exista prieteni adevarăţi în jur? Doar a fi iubire, linişte, fericire, a fi un prieten adevarat este condiţia reuşitiei.

1. Principiul Creaţiei

Creaţia este lucrul cel mai important şi cel mai minunat din lume. Viata în sine este o minune, o minune a creaţiei, a universului. Este imposibil ca ea să ceară cuiva să stea deoparte, pentru că omenirea este chiar parte a Universului. Omul este o parte mică şi infimă din el, unul şi acelaşi cu Universul. Viaţa a fost dată pentru a se participa şi a se implica în ea. Ceea ce se afla în jurul şi exteriorul omului este o manifestare a ceea ce se întâmplă în interiorul său. În momentul în care este el şi atât, în interior, în exterior se va înconjura de acele lucruri care îi trebuie. Omul trebuie să se asigur că în jurul său se află cu adevarat ceea ce îşi doreşte să fie prezent. Înconjirâmdu-se de ceea ce îşi doreşte să fie în viaţa sa. Omul este parte a creaţiei şi crează la rândul său.

2. Principiul Smereniei

Cu cat se opune mai multa rezistenţă unui lucru, cu atât mai mult acel lucru va rezista şi va persista să se întâmple. Atitudinea este totul. Chiar daca se refuză cu încăpăţânare acceptarea a ceva, acel ceva nu va înceta să se întâmple şi se va repeta.. Acceptarea deschide însă multe uşi, soluţii şi posibilităţi.

Trebuie altfel şi astfel înţeleasă spusa “Capul plecat sabia nu-l taie”, neavând semnificaţia de supunere necondiţionată, ci acela de nu sta, împotriva oricărei realităţi, cu capul sus (mândria, minciuna), acceptând posilitatea de a nu deţine adevărul absolut (smerenia, adevărul). Omul cu mândrie nu va accepta niciodată altceva decât adevărul său care poate fi, de fapt, o mare minciună.  

3. Principiul Creşterii

Uneori se doreşte şi se spun că totul s-ar schimba în viaţă dacă circumstanţele, oamenii, locul ar fi altfel, altcumva, poate chiar altul. Rareori se punem problema că poate fiecare ar trebui să fie altfel, altcumva. Creşterea şi evolutia începe cu fiecare, înseşi. În momentul în care se schimbă fiecare, din interior, şi se gândeşre mai bine, mai frumos, viaţa va începe să se transforme în mai bine, mai frumos.

4. Principiul Oglinzilor sau al Responsabilităţii

Din toate cele ce se întâmplă, oamenii fug de responsabilitate. Karma însă are rolul de a aduce pe tapet tocmai acele fapte de care s-a fugit, s-a preferat minciuna. Astfel că este acum nevoie de a se accepta un adevăr universal valabil: fiecare este responsabil pentru ceea ce i se întâmplă. Fiecare poartă răspunderea vieţii sale şi a ceea ce se întâmplă în viaţa sa. Fiecare, înainte de toate, fiecare, înainte de ceilalţi. Fiecare reflectă ceea ce îl înconjoară şi ceea ce îl înconjoară îl reflectă. Fiecare este o oglindă a celorlalţi aşa cum ceilalţi sunt chiar oglinda pentru propria persoană. Mediul în care te află fiecare oglindeşte, la fel cum fiecare oglindeste mediul. Iar în momentul în care ceva nu merge cum trebuie în viaţă, primul gând trebuie să fie că ceva nu merge cum trebuie nici in interiorul propriu.

5. Principiul Sincronicităţii (Principiul Conexiunii)

Atunci cand se face o faptă nu se face rupand-o total de context sau gandind că este lipsită de sens. Totul conteaza în acest Univers. otul este conectat în acest Uunivers. Nu există schimbare sau evoluaţie doar a omului, evolueaza simultan şi alte persoane, fiinţe, lucruri, în jur. Totul este o unitate bine sudată chiar dacă nu se poate realiza încă acest lucru. Totul este sincron şi se întâmplă fără a fi observată sincronicitatea. Şi toate lucrurile se întrepătrund. Universul în sine este conectat şi fiecare faptă duce, pe oricine, mai aproape o altă faptă.

6. Principiul Direcţiei şi Motivelor

Când se urcă pe o scară şi se vrea a se ajunge undeva, paşii, rând pe rând, conduc spre acea ţintă. Niciunul nu este mai important sau mai puţin important decât celălalt, toţi sunt importanţi. Fiecare pas duce către celălalt şi aşa mai departe.

7. Principiul al Disponibilităţii

În momentul în care se crede cu tărie şi din tot sufletul în ceva anume şi se crede că este autentic, adevărat, mai devreme sau mai târziu, într-un anumit moment din timp, va trebui probat şi demonstrat acel adevăr. Mai devreme sau mai târziu, se va cere punerea în practică tot ceea ce s-a învăţat.

8. Principiul lui AICI si ACUM

Nu conteaza Acolo, nu contează Atunci. Acolo şi atunci împiedică existenţa deplinei fericiri Aici şi Acum. Atenţia trebuie concentrată asupra prezentului. Prezentul trebuie trăit fără gânduri spre ceea ce a fost sau spre ceea ce va fi. Din trecut trebuie doar învăţat, nici mai mult nici mai puţin, decât atât cât este nevoie. Din viitor, trebuie luată speranţa.

9. Principiul Schimbarii

Universul atrage atenţia atunci când drumul este greşit, când nu este cel pe care ar trebui să fie. Pentru a se înţelege, unele lucruri, situaţii, fapte şi întâmplări se vor repeta, iar şi iar, uneori chiar supărător, până când se învaţă acceptarea cu bucurie referitoare la ceea ce aduce, până când se învaţă lectiile. Oricâtă opoziţie ar exista, schimbarea este inevitabilă. Mai devreme sau mai târziu, tot va trebui înfruntată şi drumul trebuie... schimbat.

10. Principiul Răbdării şi al Recompensei

A dori ceva este normal. Cel care îşi doreşte ceva cu adevărat şi este lucrul de care are cu adevărat nevoie, nu se poate astepta să îl primească peste noapte şi în nici un un caz pe nemeritate. O mare recompensă presupune un efort pe măsură. Cel ce se înarmează cu răbdare, depune eforturi pentru a ajunge la el, luptă pentru a-l merita, îşi dă osteneala pentru el, cel ce persistă şi nu cedează prea devreme, prea curand, primeşte recompensa. Recompensa vine totdeauna în momentul în care cel ce o primeşte este cu totul şi cu toate  pregătit.

11. Principiul Valorii şi al Inspiraţiei

Valoarea unui lucru este direct proporţional cu energia şi intenţia investită în acele lucruri. În momentul în care se investeşti timp, efort, energie în ceva anume, la un moment dat se primeşte înapoi, de la acel ceva, cel puţin o parte din ceea ce s-a investit. De ce? Fiindcă totul este un mare Întreg conectat şi contribuind la ceva anume, se contribuie de fapt la Întreg.

Seducătoarea nouă spiritualitate *

Amestecul credinţei creştine cu superstiţii sau idei neopăgâne specifice spiritualităţii orientale pare tendinţa contemporaneității. Aşa se face că în mediul creştin (fie ortodox, catolic sau protestant) regăsim credinţa în reîncarnare, bioenergii, puterea astrelor ori preocuparea pentru cunoaşterea viitorului prin apelarea la vrăjitori sau medii. Cu siguranţă că ignoranţa ar putea fi o justificare a tendinţei actuale, dar neştiinţa nu explică în totalitate atracţia generală faţă de credinţe şi practici străine creştinismului. Răspunsul ar putea fi găsită tocmai în analiza acestui nou tip de spiritualitate.[1]

 

Miezul noii spiritualităţi

Deși termenul „spiritualitate" apare astăzi într-o varietate de circumstanţe, cu sensuri extrem de diferite, două aspecte-cheie sunt esenţiale în definirea lui: prezenţa unui acut sentiment al transcendentului, cumulat cu un grad sporit de intimitate faţă de acesta. În context creştin, spiritualitatea a fost înţeleasă ca o comuniune cu divinul prin descoperirile oferite de Duhul Sfânt. Din perspectiva noii spiritualităţi, în schimb, setea după transcendent este sinonimă cu experienţa regăsirii de sine.

Preluând disciplina monismului[2] oriental, noua spiritualitate se concentrează pe experienţa mistică în care timpul, spaţiul şi moralitatea sunt depăşite de conştiinţa individului. Indiferent de natura existenţei (idee, materie sau energie), sinele este văzut ca fiind realitatea primară. De altfel, acesta este un aspect important care explică atractivitatea noii spiritualităţi. Văzută mai degrabă ca o experienţă de „îmbrăcare cu sine" decât de „lepădare de sine", la nivel popular, noua spiritualitate este un mijloc la îndemână pentru atingerea împlinirii personale şi a succesului[3].

Aspectele noii spiritualităţi

Universalimul - Cu toate că noua spiritualitate pretinde că religia bună este aceea care ţi se potriveşte cel mai bine, ea însăşi ajunge în mod inevitabil să propună un sistem ideologic de bază. Preluând idei şi concepte din tradiţia orientală, noua spiritualitate propune o înţelegere pan(en)teistă a lumii (omul şi tot ceea ce îl înconjoară face parte din Dumnezeu), viziune stă la baza universalismului proclamat - fiecare religie în parte nu este decât una dintre multiplele căi posibile care conduc către realitatea finală.

Omul perfectibil - Noua spiritualitate este asociată în mod obişnuit cu mişcarea New Age, care se autodefineşte drept „o nouă mitologie la scară planetară", potrivit căreia omul nu se află într-o stare decăzută, ci, dimpotrivă, este perfectibil prin procesul evoluţiei şi prin intermediul unor salturi la niveluri superioare de conştiinţă. Omul new age poate ajunge la concluzia că el este Dumnezeu.

Abordare cvasiștiinţifică - Noua spiritualitate are totodată marele atu de a fi „foarte" contemporană, deoarece înglobează în sine mare parte din conceptele noilor descoperiri ştiinţifice. Spre exemplu, plecând de la câteva date oferite de cercetările din domeniul fizicii cuantice, aceia care aderă la noua spiritualitate văd credinţa ca fiind puterea de a crea însăşi realitatea. Filme documentare recente (The Secret[4] sau What the Bleep Do We Know[5]) propun această nouă abordare, regăsită şi în producţii cinematografice foarte populare (Matrix, Stargate) şi prezentată marelui public drept o alternativă ideologică.

Spiritualitate sincretică - Noua spiritualitate lasă loc practicilor duhovniceşti clasice (rugăciune, meditaţie, post sau altele asemenea lor), însă totul este integrat într-un „câmp unificat al conştiinţelor cosmice". Universul - el însuşi de o complexitate ce-i conferă o formă de conştiinţă - este populat cu fiinţe spirituale de toate speţele, aici fiind loc suficient pentru îngeri, demoni şi chiar pentru profeţi şi pentru sfinţii creştini, ba chiar pentru Dumnezeul Bibliei într-o versiune uşor modificată.

În ansamblu, noua spiritualitate deţine caracteristicile unui „fruct oprit", ispititor de apetisant, atât pentru mintea educată în spiritul noilor descoperiri ale ştiinţei, cât şi pentru cei cu predispoziţie către religios. De altfel, în această căutare instinctivă după transcendent, noua spiritualitate a devenit o cale de scăpare din capcana nihilistă a naturalismului de sorginte ştiinţifică. Deloc surprinzător, omul modern simte că viaţa ar fi mult prea seacă dacă totul s-ar reduce la materie şi procese fizico-chimice.

O provocare pentru spiritualitatea clasică

Noua spiritualitatea reprezintă deci o alternativă pentru spiritualitatea clasică, oferind calea către împlinire, realizare şi atingere a transcendentului într-o manieră diferită de abordarea clasică. Fiind foarte la îndemână și îmbietoare, capătă un ascendent în faţa spiritualității tradiționale.

În alte cuvinte, noua spiritualitate este foarte comodă, este conformă mentalităţii actuale, care aşteaptă rezultate aici şi acum. În cuvintele lui Alin Fumurescu, „noua spiritualitate rezonează foarte bine cu exerciţiile abdominale făcute de o centură care încordează muşchii în locul tău, cu pilulele de slăbit fără dietă, cu orice se poate atinge fără efort, fără suferinţă, şi - mai presus de toate - fără bătăi de cap."[6] Într-adevăr, la o evaluare lucidă, deși satisface setea pentru înalt și profund, pentru transcendent, noua spiritualitate se descoperă în ton cu negarea lui Dumnezeu, cu negarea moralei şi acceptarea relativismului.

Dar această comoditate are preţul ei. Problema de fond a noii spiritualităţi este că nu ştie încotro se îndreaptă. Şi este clar că, pentru acela care nu are o destinaţie precisă, toate drumurile duc „într-acolo". Acesta este aspectul pe care îl aduce în plus spiritualitatea creştină: experienţa religioasă nu este doar o plimbare de relaxare, ci o călătorie către o destinaţie precisă, care necesită hotărâre şi disciplină. „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo" (Ioan 14:4), le spunea Iisus ucenicilor.

Noua spiritualitate este în acelaşi timp îmbietoare pentru că propune o realitate alternativă, rod al conştiinţei individuale, care poate fi construită şi reconstruită după plac. În fapt, cel mai novice individ nu are nevoie de un specialist în fizică cuantică, nici de vreun guru propovăduitor al noii spiritualităţi pentru a înţelege că realitatea există ca atare şi că nu e creată de noi. Nu devenim nici mai frumoşi, nici mai deştepţi şi nici mai bogaţi doar printr-o simplă vizualizare a acestor „potenţiale realităţi". În acest sens, viziunea propusă de noua spiritualitate seamănă, simptomatic, cu o halucinaţie.

* - Articol preluat

---

[1] Conform unui studiu STISOC publicat de Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, România se situează pe unul dintre primele locuri în Europa în ceea ce priveşte încrederea în superstiţii sau practici pseudoreligioase, precum horoscopul, numerele norocoase ori deochiul. Astfel, în prezent, 40% dintre români consideră că zodia în care s-au născut le influenţează mult sau foarte mult personalitatea, spre deosebire de anul 2005, când doar 22% dintre români luau în serios horoscopul. Acelaşi studiu mai arată că 95% dintre români cred în Dumnezeu şi 53% declară că merg la biserică cel puţin o dată pe lună, România fiind ţara ortodoxă cu practica religioasă cea mai crescută din întreaga Europă.

[2] Concepția conform căreia în univers există o singură substanță, temei pentru tot ceea ce există. Din grecescul monas, care înseamnă „unul, unic".

[3] Noua spiritualitate face parte din cultura contemporană, de la tabloide la cărţile de management, totul fiind împănat de promisiunile „împlinirii de sine" şi de deschidere a noi orizonturi către „o conştiinţă superioară" sau spre o „nouă viziune cosmică".

[4] The Secret (2006) este un film documentar care are la bază o serie de interviuri și informații legate de aşa-numita „lege a atracției". După cum este descris în film, principiul legii atracției constă în faptul că atât gândurile, cât și sentimente atrag diverse evenimente. Concluzia rezultă din interpretarea speculativă a unor concepte din mecanica cuantică. Se pretinde astfel că universul interacţionează cu temerile fizice, profesionale și emoționale ale individului. Filmul susţine că oferă modalitățile prin care omul poate obține succesul în diverse domenii. Documentarul a făcut obiectul multor ironii şi parodieri, fiind catalogat drept „o glumă" (New York Post) şi manifestarea obsesivă a străvechii preocupări de a câştiga bunuri materiale (Time Magazine). Printre multele ironii pe seama filmului se numără şi următoarea aserţiune: „Dacă sari dintr-un avion, legea gravitaţiei se opune legii atracţiei."

[5] Documentarul What the Bleep Do We Know!? (2004, revizuit în 2006) reprezintă o propunere de reflectare asupra realităţii şi a legăturilor (posibile) dintre domeniul subatomic şi conştiinţă. Documentarul induce ideea că ar exista niveluri diferite de conştiinţă (chiar la nivel celular!?), iar indivizii formează o conştiinţă supremă numită adesea „Dumnezeu". Din păcate, filmul amestecă faptul ştiinţific cu interpretarea filosofică.

[6] Alin Fumurescu, „Capra, varza şi noua spiritualitate", Dilema veche, nr. 315, 25 februarie - 3 martie 2010