19 dec. 2011

Mirajul spiritual al decăderii (1)

Trăiesc pe aceste pământuri de câteva zeci de ani buni. Am parcurs câteva etape, istorice, le-aş putea numi, între care au fost destule diferenţe socio-economic, politice sau culturale. Chiar dacă poporul a rămas acelaşi, oamenii au rămas aceeaşi, ca indivizi, cea mai mare schimbare, mi se pare mie, a apărut în comportamentul oamenilor.
N-aş vrea să clasific în perioade rele sau bune perioadele respective, după acest criteriu, dar nu pot să nu observ faptul că societatea s-a impurificat zi de zi.
Odată cu eliberarea de acea dogmă, aşa-zis comunistă, căile oamenilor s-au îndreptat pe drumuri ce şi le-au considerat ca fiind bune. Nu ştiu câţi au avut puterea de a-şi găsi un drum care să îi definească, însă e uşor de observat că în această ţară avem destui oameni care copiază pe sub bancă, aşa cum au făcut-o şi în şcolile pe care se laudă că le-au absolvit.
“Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc”... aceasta a fost previziunea prin care a debutat noul secol şi noul mileniu. Cum spusa lui Malraux era cunoscută, mulţi s-au orientat repede către direcţia devenirii pe această frumoasă în esenţă. Nici măcar faptul că orientarea a fost rapidă, în societatea aceasta în derută ce se habotnicea pe măsura creşterii sărăciei, nu era motiv de suspiciozitate. Mulţi, foarte mulţi au fost încurajaţi pe această direcţie tocmai de marii conducători ai acestei societăţi de consum. Ideile extraordinare ale lui Lazarev, ale lui Drunvalo Melkisedek, să-i luăm ca exemplu, au fost însuşite pentru a fi citate la scară mare. Apoi a venit vremea când, prea multa densitate de cunoscători crea stări de anonimat şi atunci a venit vremea exegeţilor dacismului sacru sau al înţelesuri noi din creştinism.
Toate puteau fi bune şi frumoase, căci “Cercetaţi Sfintele Scripturi” era un îndemn ce trebuia urmat...
S-a format însă o castă, ierarhică, sau mai bine spus multi-ierarhică. Mulţi dintre cei care adunaseră câteva cunoştinţe în plus, au început să împărtăşească în stânga sau în dreapta cunoaştinţele lor, pe post de cunoaştere. Se vroiau mulţi “guru” “maestru” “sensei” sau cum se vor mai numi. Când s-a ocupat şi această piaţă, au început să apară alte domenii, în speţă tehnice, în care interacţiunea câmpului electromagnetic cu biocâmpul, devenise câmp de bătaie. Şi aici au început să apară şefii...
Piaţa mereu şi mereu se ocupa, căci cei ce vroiau urcarea pe un podium era mare. A venit locul mass-mediei să fie infestată. Exemplul, dacă nu a existat, a fost inventat...
Mă intreb şi eu şi se întreabă şi alţii, cine sunt aceşti invadatori, aceşti inventatori?
“Mie mi-a intrat Iisus prin creier şi nu-mi mai poate ieşi”, mi-a spus o personalitate din învăţământul superior. Ştiindu-i povestea vieţii am înţeles pe deplin. Pentru el, prin creier, nu era vorba de a citi, de a se cultiva cu informaţii, ci a căuta răspunsurile în dumnealui.
Acum, completându-l, pot completa că multora Iisus le-a intrat prin ochi, prin gât, prin stomac sau prin locuri pe care încearcă să le ascundă nu sub haine ci sub masca spiritualităţii

Tendinţa de a domina este cvasi-caracteristică rasei umane. Psihologia, sociologia dau destule explicaţii acestei tentinţe, considerând-o chiar o necesitate. Însă raportând ideea la oricare dintre religii, privitor la om, dominaţia nu este în concordanţă cu ideea creaţiei. Dumnezeu l-a făcut pe om (Adam) şi i-a făcut femeia (Eva) pentru ca Omul să nu fie singur. Cei doi erau egali, diferenţele dintre ei fiind doar necesităţile pentru care au fost creaţi. Chiar şi superioritatea creaţiei omului faţă de animale nu era bazată pe dominaţie.
În doctrina creştină Dumnezeu i-a făcut pe oameni egali. Din faptul că i-a făcut egali, normal este să se înţeleagă faptul că omul este liber, fără constrângeri, fără să constrângă.
Ceea ce a “stricat rânduielile”, ceea ce a stricat omenirea, a fost tocmai dorinţa unora de a fi mai egali decât alţii.
Azi, cei care au ţinut morţis să-şi asume drumul către desăvârşire spirituală, au învăţat multe, dar învăţătura nu i-a ajutat să se lase de năravuri. Proverbele româneşti spun destule “Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba”! Proverbul nu şi-a pierdut nici în acest caz valabilitatea.
În acelaşi timp, greu de deosebit în această hemoragie spirituală, sunt amestecaţi şi cei care şi-au asumat drumul desăvârşirii, al ascensiunii, care trăiesc în ideea divină a egalităţii indivizilor, indiferent de vârstă sau de poziţie socială sau intelectuală. Sunt mai puţin vizibili tocmai pentru că nu-şi caută înalţarea în societate, nu sunt decât veghetori ai bunului mers al trăirilor oamenilor. Dar se vede şi faptul că nu sunt şi nu se lasă dominaţi.
Hemoragia spirituală revarsă cam peste tot. Tot mai mulţi îşi asumă rolul de apostoli, de clarvăzători, de prooroci. De cele mai multe ori compilează chanelling-uri din informaţii captate în lectură superficială sau semnate de nume de iluştri necunoscuţi. Cu o cunoaştere la genunchiul broaştei, amestecă idei cărora doar cei avizaţi şi măcar cunoscători ai adevăratelor surse de informare, le pot face faţă.
Misticismul religios, nefiind la îndemîna oricui este cea mai bună cale de a credibiliza informaţia oferită. A vorbi de îngeri, de demoni, de sfinţi scuză neinspitata cale de a adresa apelativul “prinţ” sau “sfânt”, Arhanghelului Mihail. Câştigată fiind credibilitatea, se pot lansa idei zi zvonuri despre Arhangheli întrupaţi, sfinţi reîncarnaţi (în mai multe persoane simultan) sau chiar crearea de sisteme spirituale.
Aceste sisteme nici nu se ştie unde pot fi încadrate. Cel mai adesea şi uşor pot fi văzute ca şi grupări religioase, un fel de mini-secte, amestecând creştinismul cu nu se mai ştie care filozofie asiatică sau de aiurea. Aceste sisteme, cuvîntul este la modă, împrumutat din cotidianul actual, se crează pentru satisfacerea aceloraşi orgolii, a aceleiaşi idei de dominare, de data aceasta prin ideea respectului faţă de maestrul, sau guru, sau cine mai ştie cum, întemeietor.
S-a ajuns prea departe... S-a ajuns până la interdicţii privind viaţa individului. S-a ajuns la intervenţionism major împotriva cursului firesc al vieţii, împotriva acumulării de experienţe şi ducerii la bun sfârşit a misiunii personale. Într-un anumit sistem, guru-întemeietor este (era, acum altcineva i-a luat locul, pentru ca nu mai este printre noi) cel care decide dacă oameni care se voiesc a fi împreună au dreptul, dat de el cititind în nu se ştie ce caracteristici ale omului, posibilul drum prin destin. În alte sisteme karma este atât de preţuită de cei care nu mai găsesc soluţii problemelor încât tronează în orice discuţie. Mai nou, justificări se fac în numele Dreptului Divin de a avea sau de a nu avea ceva. Iar acestea sunt doar câteva dintre ideile cele mai puţin nocive. Căci nu pun acum pe tapet absurdităţile extreme. Sunt îndeajuns şi cele ce sunt enumerate mai sus.
(va urma)

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...