22 ian. 2012

Vămile Văzduhului [5] *

 (Vama a opta) Lăsând în urma pe vameşii draci de la vama zgârceniei, am călătorit tot mai sus în văzduh, pe acea cale necunoscută, întunecată şi înfricoşată, până ce am ajuns la vama ce se cheamă a cametei. Acolo se cercetează toţi aceia care-şi dau arginţii cu camăta, agonisindu-şi dobânda necurată, lacomii şi cei care ţin în casele jor lucruri străine. Neavand însă cu ce sa mă învinuiască, scrâşneau din dinţi asupra mea, înfricoşându-mă. Noi însă am plecat de acolo mai sus, mulţumind lui Dumnezeu.
(Vama a noua) înaintea noastra s-a arătat chinul nedreptăţii. Acolo se cercetează cu deamănuntul judecătorii nedrepţi, care părtinesc pe cei vinovaţi şi osândesc pe cei nevinovaţi. Se mai cercetează oprirea plăţii lucrătorilor, cei care neguţătoresc cu cântare şi măsuri măsluite şi toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost nedrepţi şi au făcut nedreptate. Noi însă am plecat mai departe şi de acolo, nedând nimic la acea vamă.
(Vama a zecea) Am ajuns apoi la acea vamă care se numeşte a zavistiei şi a duşmăniei. Acolo se cercetează cu deamanuntul toţi aceia care s-au zăvistuit unul pe altul, vrăjmaşiile, urăciunea, neiubirea de fraţi şi de aproapele, cu feluritele rautăţi ce izvorăsc din aceste pacate ucigătoare de suflet. Aceasta vamă am trecut-o fără să dăm ceva, pentru că n-am zăvistuit pe nimeni în viaţa mea. Acolo mă întrebau vameşii aceia urâcioşi despre ură de frate şi neiubirea aproapelui, dar cu îndurările Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu, la toate acele întrebări nu m-au aflat vinovată. Am văzut însă mânia diavolilor vămii aceleia, care, cu fetele lor de arapi, scrâşneau din dinţi, repezindu-se asupra mea cu mânie, ca să mă înghită de vie. Dar, neavând a ne teme de dânşii, ne-am suit tot mai sus, bucurându-ne.
(Vama a unsprezecea) Călătorind noi aşa, în mari depărtări, tot mai sus în văzduh, am ajuns la vama mândriei cu fiicele ei: slava deşarta, lauda, iubirea de sine, obrăznicia, înălţarea cu mintea. Acolo, diavolii acelei vămi foarte trufaşi cercetează pe toţi păcătoşii pentru păcatele de mai sus, adică dacă, trufindu-se, n-a dat ascultare părinţilor trupeşti ori duhovniceşti, de s-au încrezut mai mult în ei decât în Dumnezeu, dacă au dispreţuit pe semeni ori s-au mândrit cu ştiinţă, cu dregătoria, cu viţa, cu hainele, cu neamul bogat. Eu însă în viaţă fiind slujnică săracă şi neavând a mă mândri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci trufaşi, dând ceva foarte puţin, deoarece am fost smerită şi am cinstit pe părinţii mei trupeşti şi pe cei mai mari, ascultându-i în toate cele de bune şi de mântuire câte mă învăţau.
(Vama a douăsprezecea) Urcându-ne de acolo mai sus la înălţime pe treptele văzduhului, am ajuns la vama mâniei, a iuţimii şi a lipsei de milă. Arapii aceia mă cercetau aspru şi amănunţit despre feluritele laturi ale păcatului mâniei şi iuţimii. Era acolo mulţime multă de draci foarte sălbatici şi fioroşi, iar în fruntea lor era o căpetenie drăcească, care stătea pe un tron asemenea unui idol, grozav de înfricoşător şi el, poruncind mânios, cu aprinsă iuţime şi asprime celor din jurul său. Graiul lui însă nu-l înţelegeam. Aceia, plini de mânia, iuţimea şi răutate lor, se muşcau unii pe alţii ca fiarele sălbatice şi neîmblânzite, chinuindu-se şi ţipând groaznic, însppimântând totul în jurul lor. Ajungând noi în mijlocul acelor răi, s-au repezit asupra noastră cu feţele lor sângeroase şi cu mare răutate demonică ne cercetau, punând înainte toate păcatele mele făcute în mânia şi iuţimea mea cât am trăit pe pământ. Ori de cate ori m-am mâniat, iuţit, tulburat şi am ţipat la cineva cu cuget rău şi cu privire salbatică. Chiar şi pentru cele ce din dragoste sfântă, vrând a trage pe cineva din păcate şi a-l pune în bună rânduială, de m-am tulburat cu mânie şi iuţime asupra lui, ori de l-am amărât sau de l-am bătut, ori de m-am pornit asupra cuiva cu mânie de vrajbă şi ţinând în mine răutatea, am plecat ocărând şi îngrozind [...]. Toate acelea mi le arătau rând pe rând, aşa cum, când şi unde le făcusem. Însă n-au dobândit ce doreau ei de la noi. Sfinţii îngeri care mă însoţeau le-au răspuns pentru acelea cu care mă învinuiau şi aşa am mers înainte, bucurându-ne în Domnul, acoperit fiind sufletul meu păcătos cu rugăciunile Cuviosului meu Părinte Vasile.
(Vama a treisprezecea) Am ajuns apoi la vama ţinerii de minte a răului şi a răzbunării. Acolo, cu o groaznică nemilostivire, se cercetează toţi aceia care ţin în inima lor amintirea răului, cei care răsplătesc cu rău pentru răul făcut sau care sunt învrăjbiţi cu alţii. Milostivirea Celui Prea-Înalt însă m-a acoperit şi acolo, fiindcă n-am ţinut răutate în inima mea asupra nimănui, n-am ţinut minte răul făcut de alţii şi n-am avut răutate asupra celor ce mă vrăjmăşeau, nici m-am răzbunat asupra cuiva, ci, pe cât am putut, am arătat dragoste spre aceia, răsplătind răul cu binele, şi aşa cu nimic nu m-au aflat datoare la acea vamă. Diavolii, văzând că n-au pentru ce mă opri acolo, se tânguiau cumplit, văzându-mă ca scap liberă din ghearele lor. Astfel am plecat de acolo mai departe, bucurând-ne în Domnul. Suindu-ne noi aşa tot mai în sus în vazduh, mi-am luat îndrăzneala şi am întrebat pe sfinţii îngeri care mă duceau: Domnii mei, rogu-vă să-mi spuneţi de unde ştiu aceste înfricoşate puteri şi stăpâniri ale vazduhului toate faptele rele ale oamenilor ce trăiesc pe pământ în toată lumea, ale fiecăruia în parte? Iată, văd că nu numai pe cele făcute la arătare, ci şi pe cele ascunse le ştiu şi le vădesc aici. Sfinţii îngeri mi-au răspuns, zicând: Tot creştinul, la Sfântul Botez, primeşte de la Dumnezeu pe îngerul său păzitor, care, nevăzut, îl păzeşte pe dânsul ziua şi noaptea, călăuzindu-l la tot lucrul bun, pe calea vieţii şi a mântuirii, în tot timpul vieţii lui, până în ceasul morţii. El scrie în cartea sa toate cuvintele, mişcările şi lucrurile cele bune făcute de om în viaţa sa. Asemenea şi căpetenia împărăţiei întunericului şi a beznei iadului, care doreşte să tragă tot neamul omenesc în pierzarea sa, pune pe lângă fiecare om ce se zămisleşte şi se naşte în lume pe câte unul dintre înrăutăţitele sale duhuri viclene. Acela, umblând aproape de om şi în urma lui, îi pândeşte de aproape şi cu deamănuntul toate: privirile, mişcările, cuvintele, lucrurile şi toate câte le face de-a lungul întregii sale vieţi, şi neîncetat îl îndeamnă cu vicleşuguri la rautăţile lui, adică a păcătui în tot felul. Îndată ce vede ca omul a înclinat spre rău, a vorbit rău şi a păcătuit, acel diavol scrie toate păcatele în catastiful său, pe care apoi îl duce la vămi, cu toate păcatele omului scrise de el. În acest chip sunt ştiute de vameşii văzduhului toate păcatele tuturor oamenilor din lumea pământească. Apoi, după ce sufletul se desparte de trup, când se sârguieşte pentru a sui la cele cereşti, la Ziditorul său, atunci, după cum vezi, aceste duhuri viclene ale vămilor văzduhului îl opresc pe loc, arătându-i scrise toate păcatele lui. Pe sufletul care are mai multe fapte bune decât pacate, nu-l pot opri vameşii aceia; dar dacă vor afla la el mai multe păcate decât fapte bune, îl opresc un timp, în stăpânirea lor şi-l închid în temniţele iadului, unde-l muncesc atât cât le îngăduie dreptatea dumnezeiască. Acolo suferă greu şi se chinuieşte sufletul acela până ce, cu postiri, rugăciuni, milostenii, sfinte liturghii, parastase, pomeni şi alte faceri de bine făcute în numele lor sfintelor locaşuri şi săracilor de către ai săi, primeşte iertare pentru păcatele sale. Cei care se închină Prea Sfintei Treimi şi deseori primesc cu vrednicie sfânta împărtăşanie, trupul şi sangele Domnului nostru Iisus Hristos, aceia urcă lesne la cer, apăraţi fiind de îngeri şi de rugăciunile sfinţilor lui Dumnezeu, care se roagă pentru mântuirea lor. Cei care n-au făcut nici unele din cele de folos în toată viaţa lor, n-au parte de nici un ajutor şi sfinţii îngeri nu pot să aducă pentru ei cuvânt de apărare. Dacă însă un suflet s-ar arăta atâta de păcătos, urât şi vrăjmas lui Dumnezeu, încât să nu mai aibă nadejde de mântuire, fiind sortit desăvârşit în veşnica osândă, atunci îndată diavolii îl pogoară pe acela în adâncurile iadului, unde este gătit locul lor, la veşnica muncă. Acolo îi ţin până la învierea obştească şi a doua venire a Domnului. După aceea, au să se muncească veşnic, împreună cu trupul în care au vieţuit, în gheena focului nestins. Încă şi altceva este bine să ştii: pe aceasta cale se suie spre cercetare numai sufletele acelea care sunt luminate cu Sfântul Botez şi credinţa creştina. Păgânii însă, necredincioşii, ereticii şi toti cei înstrăinaţi de Dumnezeu nu mai vin pe calea aceasta spre Scaunul Dumnezeirii, pentru că încă fiind vii, din viaţa pământească sunt îngropaţi în iad cu sufletele lor.
(Vama a paisprezecea) Tot vorbind aşa, am ajuns la vama uciderii. Acolo se cercetează cu deamănuntul sufletele creştineşti pentru păcatul greu al uciderii. Feluritele ucideri de oameni, sinuciderile, ba chiar şi gândurile şi sfătuirile demonice pentru săvârşirea acestui groaznic păcat. Noi şi de acolo, dând puţin, am scăpat cu usurinţă, fiindcă nu numai ca n-am lovit, dar m-am ferit şi de a ocărî pe alţii.
* - material documentat 

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...