24 ian. 2012

Vămile Văzduhului [6] *

(Vama a cincisprezecea) Ieşind din mijlocul vameşilor acelora groaznici, am suit tot mai sus, ajutată de sfinţii îngeri, până ce am ajuns la vama descântecelor, vrăjitoriilor, ghicirilor, fermecătoriilor, a otrăvitorilor şi chemătorilor de diavoli. Pângăriţii draci ai acelei vămi erau asemenea jivinelor cu câte patru picioare şi târâtoarelor, ca taurii fioroşi, ca şerpii, viperele, scorpiile şi broaştele. Şi foarte urâtă era vederea lor. Cu darul lui Dumnezeu, vameşii aceia n-au aflat nimic scris în catastifele lor şi nici în mine, deci am trecut îndată, nedând nimic. Plecând noi de acolo tot mai sus, am întrebat pe sfinţii îngeri care mă duceau: Domnii mei, rogu-vă, spuneţi-mi oare toţi creştinii trec pe aici, prin vămile acestea? Oare nu este cu putinţă vreunuia dintre ei să treacă pe altă parte la cer, fără numai pe aici? Nu este oare vreun mijloc de a face călătoria aceasta fără întrebările şi frica ce întâmpinam noi când trecem prin aceste înfricoşătoare vămi? Sfinţii îngeri mi-au răspuns: Nu este altă cale pentru sufletele creştinilor care se suie la ceruri. Toţi trec pe aici, dar nu toţi sunt cercetaţi aşa ca tine, fără numai cei ce sunt păcătoşi ca tine, toţi aceia care n-au facut desăvârşit mărturisirea păcatelor lor, ruşinându-se şi tăinuind înaintea duhovnicilor lor faptele lor de ruşine şi unele dintre păcatele lor. Dacă creştinul îşi mărturiseşte cu adevărat păcatele sale, faptele rele, îi pare rău, se căieşte că le-a făcut, îşi împlineşte canonul cuvenit şi părăseşte păcatele, făcând roade vrednice de pocăinţă, apoi păcatele acelea le şterge nevăzut dumnezeiasca milostivire.  Când un suflet ca acela trece pe aici, întrebătorii din vămile văzduhului, deschizându-şi catastifele lor, nu află scris nimic în ele asupra lui, nici nu-l pot supăra, nici îngrozi pe acel suflet; ci el trece lin în sus, la ceruri, la Scaunul Dumnezeirii, ca să se închine şi să fie răsplătit cu fericirea veşnică în cereasca împăraţie. Deci şi tu, de ai fi făcut marturisire desăvârşită de toate păcatele tale, şi după dezlegarea duhovnicului ai fi făcut pocainţa adevărată din destul, n-ai fi suferit astfel de groaznice cercetări ca acestea la vămile văzduhului. Diavolii, dupa ce văd că sufletului osârduitor, prin mărturisirea adevărată, părăsirea păcatelor, împlinirea canonului şi aducerea de roade de pocainţă, i se şterg păcatele din catastifele lor, îl războiesc din nou, mai groaznic decât înainte, pentru a-l arunca în alte păcate şi ca să-l înscrie din nou în catastifele lor. Cu adevărat, spovedania este izvor de mântuire pentru om! pe multe nenorociri şi necazuri îl scapă ea pe om, făcându-l să treacă neţinut de vameşi şi să se înalţe liber la Dumnezeu. Mulţi nu-şi spun păcatele lor, unii crezând că au destulă vreme ca să se pocăiască şi să li se ierte greşelile, iar alţii ruşinându-se de faţa duhovnicului, iar pentru aceasta vor fi cercetaţi cu asprime la trecerea prin vămi.
Alţii spun la un duhovnic unele păcate, iar la altul pe celelalte, însă şi aceştia îşi vor afla pedeapsa şi, necurăţindu-se de păcatele lor, nu vor avea calea liberă, curată şi cu înlesnire de trecut vămile. Ţie însă ţi-a ajutat şi aceea că de mult ai părăsit de a mai păcătui de moarte şi cu fapte bune ai petrecut ceilalţi ani ai vieţii tale, şi mai ales rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile, căruia i-ai slujit cu devotament.
(Vama a şaisprezecea) Alergând mai departe, am ajuns la vama desfrânîrii. Acolo se cercetează tot felul de desfrânare sau curvie, nălucirea păcatului curviei cu mintea sau zăbovirea gândului în acel păcat, învoirea cu atingerile pătimaşe şi spurcate, căderile în desfrânare, persoanele, vremea şi locul unde s-a săvârşit păcatul, visuri necurate, porniri şi priviri cu gând spurcat. Stăpânul acelei vămi şedea pe scaunul său, îmbrăcat cu o haină soioasă, roşie, stropită cu sânge, murdară şi foarte necurată. Şi se fălea, ca şi cum ar fi fost îmbrăcat strălucit cu o haină împărătească. Mulţime de draci stăteau acolo înaintea lui. Aceia văzându-mă ajunsă acolo, s-au mirat mult cum de am ajuns până la dânşii. Şi stăteau uimiţi, socotind cum de am putut trece prin atătea vămi. Apoi scoţând lucrurile cele de desfrânare ale mele, scrise în catastifele lor, mă învinuiau cu asprime, arătându-mi persoanele cu care păcătuisem în tinereţile mele, vremea când greşisem, ziua, noaptea şi locul unde am făcut păcatul acela cu cineva. Şi n-aveam ce să răspund, că aşa era, fără numai tremuram de frică şi mă umpleam de ruşine. Şi nu numai cele adevărate mi le ziceau, ci şi cu multe minciuni mă acuzau. Acelea zicându-le, se repezeau asupra mea cu ghearele, să mă răpeasca din mâinile sfinţilor îngeri şi să mă arunce jos, în adânc. Atunci sfinţii îngeri, împotrivindu-se lor, ziceau: Sufletul acesta a părăsit păcatul desfrânării de mulţi ani, şi de atunci a petrecut în curăţie şi în înfrânare pustnicească. Diavolii însă au strigat: Ştim şi noi că de mult a părăsit acest păcat, dar păcatele desfrânării le-a avut în ea, pentru că nu s-a marturisit cu adevărat înaintea duhovnicului, nici n-a luat de la el cuvenitul canon, ca să facă pocainţa pâna la ştergerea lor. Pentru aceasta lasaţi-ne-o nouă şi duceţi-vă fără ea; ori răscumparaţi-o cu fapte bune. Acestea auzindu-le eu, m-am umplut de groază şi tremuram de frică. Atunci îngerii lui Dumnezeu dând în schimb din lucrurile mele cele bune şi mai ales din darurile Cuviosului meu Părinte Vasile, abia ne-am izbăvit de acea cumplită primejdie, şi aşa am plecat de acolo.
(Vama a şaptesprezecea) Am ajuns apoi la vama preacurviei. Acolo se cercetează păcatele celor căsătoriţi, care nu-şi păzesc credinţa şi legământul făcut la cununie, adică nu-şi păzesc patul lor curat, ca şi siluirile, a acelora care silesc femei ori fete să se desfrâneze cu ei. Tot aici sunt cercetate şi feţele bisericeşti afierosite lui Dumnezeu, care după ce şi-au făgăduit fecioria ori curătia lor lui Hristos, n-au păzit-o de căderile în desfrânare. Năvălind dracii fioroşi ai acelei vămi, mi-au cercetat lucrurile mele cu mare amănunţime şi cu multă sârguinţă. La acea vamă am văzut că eram mult datoare. Necuratele duhuri şi nemilostivi cercetători ştiind că mi-am înşelat soţul legiuit, se repezeau la mine cu ghearele, ca să mă răpească din mâinile îngerilor şi să mă arunce în fundul iadului. Însă îngerii pricindu-se mult cu dracii acelei vami şi adunând toate ostenelile şi nevoinţele mele pe care le făcusem în urmă, aducându-le la mijloc abia de m-au răscumpărat, punând în cumpănă şi din darurile Sfântului Vasile. Şi aşa cu greu scăpând, luminându-mă, ne-am dus şi de acolo mai departe.
(Vama a optsprezecea) Urcând noi în zbor tot mai sus, ani ajuns la vama nelegiuitelor împreunări barbăteşti şi femeieşti în afara firii, a sodomiilor. Acolo se cercetează păcatele acestea nefireşti şi altele şi mai necurate, făcute în ascuns, de care ruşine este a le şi pomeni. Stăpânul drăcesc al acelei vămi era foarte fioros, cu o faţă mârşavă şi mai urâcios decât toţi dracii vămilor prin care trecusem. În jurul lui era multă putoare nesuferită. Acesta poruncea unei mulţimi de draci foarte urâcioşi şi ei, sluţi şi fioroşi, sălbatici şi răi, aprinşi de mânie şi cumplită iuţime. Aceia ieşind înaintea noastră, îndată ne-au împresurat şi m-au cercetat. Acei vameşi urâcioşi, fiindcă cu darul lui Dumnezeu n-au putut afla dintr-acestea în mine, rămânand deşerti, au rămas de ruşine. Noi, bucurându-ne, am plecat de acolo mângâiaţi, căci ne-am izbăvit de spurcăciunea, răutatea şi puterea lor. Mergând mai înainte, sfinţii îngeri mi-au zis: Ai văzut, Teodoro, înfricoşatele vămi ale văzduhului? Să ştii că mai nici un suflet nu le trece fără supărare, deoarece toată lumea zace în rautatea smintelilor şi mai toţi oamenii sunt iubitori de desfătări şi de desfrânare. Abia dacă puţini se feresc de necurăţiile desfrânării şi-şi omoară poftele trupeşti. Puţini sunt aceia care trec vămile acestea cu libertate. Cei mai mulţi, venind până aici cad şi pier pentru că acesti cumpliţi cercetători ai faptelor desfrânării răpesc sufletele lor şi le trag la iad, muncindu-le. Şi se lăudau stăpânii de la vămile desfrânărilor zicând că ei singuri, mai mult decât toţi ceilalţi de la toate vămile, umplu muncile din temniţele iadului cu sufletele păcătoşite. Multumeşte, Teodoro, lui Dumnezeu că te-ai învrednicit a trece peste acele aspre cercetări, cu rugăciunile Cuviosului Vasile, părintele tău duhovnicesc. De acum nu vei mai vedea nici o greutate sau frică.
(Vama a nouăsprezecea) Am ajuns apoi la vama ereziilor, a mincinoaselor cugetări asupra adevaratei religii ortodoxe, a lepădării de dreapta credinţă ortodoxă, a hulirilor şi blasfemiilor. Acolo se întreabă gândurile necuvenite şi socotinţa strâmbă faţă de dreapta credinţă creştinească, depărtările de dreptcredincioasa mărturisire a adevăratei credinţe, neîndeplinirea făgăduinţelor şi îndatoririlor creştinesti, îndoirea în credinţă, hulele asupra sfinţeniei şi altele asemenea acestora. Acea vamă am trecut-o fără de cercetare, pentru că în viaţă având şi păzind dreapta credinţă, nu m-am aflat vinovată. Şi aşa de acolo am mers înainte, apropiindu-ne de porţile cerului.
(Vama a douazecea) Alergând cu repeziciune pe calea văzduhului, am ajuns la vama nemilostivirii, cruzimii şi învârtoşării inimii. Întrebătorii vamii aceleia erau amarnic de cruzi şi stăpânul lor drăcesc era fioros, suflând cu nemilostivire şi mare iuţime, asemenea flăcărilor iadului. Acest stăpân se mai arăta şi foarte uscat şi sleit, ca de o lungă şi mare boală, plângându-se singur de răutatea lui şi gemând ca un bolnav. Chiar de s-ar afla cineva săvârşitor a multe nevoinţe, de multe postiri şi rugăciuni, de şi-ar păzi chiar şi fecioria ori curăţia, de şi-ar fi înfrânat trupul său şi-ar fi omorât poftele cele rele dintr-însul, dar dacă a fost neîndurat şi nemilostiv, închizându-şi inima sa faţă de aproapele său aflat în felurite suferinţe, acela, de la acea vamă, cade jos în adâncul iadului, unde este închis şi în veci nu afla mila. Noi însă, cu ajutorul şi darul lui Dumnezeu, am trecut şi acea vamă fără primejdie, ajutându-ne pretutindeni rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile.
Izbăvindu-mă eu de acele înfricoşate vămi ale văzduhului, cu inima bună, cu bucurie şi săltari duhovniceşti ne-am suit pe calea aceea tot mai sus, deasupra tuturor acelor vămi, ajungând la porţile cerului, cu milostivirea lui Dumnezeu, Care a ajutat sufletul meu de a trecut slobod prin cumplitele primejdii şi s-a eliberat de amarii, fioroşii şi prea întunecaţii demoni de la acele vămi".
* - material documentat 

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...