20 ian. 2012

Vămile Văzduhului [3] *

Vămile din văzduh sunt foarte limpede înfăţişate de Awa Isaia Pustnicul: "De câtă bucurie trebuie să cugeţi că va avea sufletul care a început să slujească lui Dumnezeu şi şi-a desăvârşit lucrarea lui? Căci la ieşirea lui din lumea aceasta, va face să meargă înaintea lui lucrarea lui şi se vor bucura cu el îngerii când îl vor vedea scăpat de stăpânirile lumii. Deoarece când va ieşi sufletul, vor merge cu el îngerii şi vor ieşi în întâmpinarea lui toate puterile întunericului, voind să-l ia în stăpânire de vor avea ceva de al lor in el. Dar atunci nu îngerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-a facut. Ele îl vor înconjura şi-l vor păzi de acele puteri, ca să nu se atingă de el. Iar de vor învinge faptele lui, vor cânta înaintea lui îngerii, până ce vor ajunge la Dumnezeu întru veselie. În ceasul acela se va uita tot lucrul lumii acesteia şi toată osteneala ei. Să punem deci toată puterea noastră, lucrând bine în scurtă vreme de acum, pentru a scăpa lucrul nostru de tot răul, ca să ne putem mântui de mâinile stăpânitorilor ce căuta să ne ducă cu ei. Căci sunt vicleni şi fără milă. Fericit este deci cel în care nu se va afla ceva din ale celor potrivnici, căci bucuria şi veselia, odihna şi cununa lui vor fi peste măsura. [...] Fraţi iubiţi, să punem toată puterea noastră în lacrimile înaintea lui Dumnezeu, poate se va milui de noi bunătatea Lui şi ne va trimite puterea până ce vom birui prin faptele ce le-am săvârşit pe stăpânitorii răutăţii, care vin înaintea noastră. Să ne îngrijim din inimă, să ne dobândim dorirea lui Dumnezeu, care ne va mântui pe noi de mâinile Vicleanului, când va ieşi acolo în întâmpinare noastră. Să iubim pe saraci, ca să ne scape de iubirea de arginţi, când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să iubim pe toţi fraţii noştri, neavând nici o ură în inima noastră faţă de cineva, nici răsplătind cuiva cu rău (Rom. 12, 17), ca să ne păzească pe noi de pizmă, când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să iubim smerita cugetare în toate, suportând cuvântul aproapelui şi când ne va lovi şi când ne va osândi. Căci aceasta ne va păzi de mândrie, când va ieşi întru întâmpinarea noastră. Să câştigăm cinstirea aproapelui, căutând să nu-l osândim cu nimic. Aceasta ne va păzi de vorbirea de rău, când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să dispreţuim bunătăţile lumii şi cinstirea ei, ca să ne mântuim de poftă, când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să învăţăm limba noastră la cugetarea la Dumnezeu, să grăiască dreptatea şi rugăciunea, ca să ne păzească de minciună, când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să ne curăţim inima şi trupul de pofte, ca să ne mântuim de necurăţie, când va ieşi în întâmpinarea noastră. Căci toate acestea vor căuta să ne stăpânească sufletul când va ieşi din trup. Dar virtuţile îi vor ajuta, dacă le-a dobândit".
Vămile şi vameşii ce cercetează fiecare patima, pe rând, le înfpţişează cu amănunţime Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei: "Fericitul acesta întotdeauna cugeta la ieşirea sa dintru aceasta viaţă, zicând: Socot că spre mântuire îi e de ajuns omului să cugete neîncetat la moarte şi să se îngrijească de sfârşitul sau, că nu se va întâlni atunci cu mila, ci numai faptele lui vor merge cu el şi care nu va fi necazul şi nevoia sufletului care nu s-a aatit de drum, când vor veni îngerii să-l ia? Cum nu va suspina şi nu va cere el să i se mai dea măcar scurt timp să mai trăiască, dar i se va spune atunci: Oare bine ţi-ai folosit timpul vieţii? Şi, grăind către sine, încă zicea: Cum vei trece, ticăloase Ioane, nemuşcat de fiarele din trestii, despre care spune prorocul zicând: Cearta fiarele din trestii (Ps. 67, 31), în acel ceas amar, când ne vor întâmpina pe noi acei cruzi şi nemiloşi vameşi, către care nu pricepem ce vom zice? Că-i era lui descoperit de la Sfântul Simeon Stâlpnicul că, ieşind sufletul din trup şi vrând să se suie la ceruri, îl întâmpină pe el cetele dracilor şi-l întreabă, mai întâi de minciuni şi de clevetiri; că dacă de acelea nu s-a pocăit, apoi este oprit de către draci. Şi iaraşi, mai sus dracii întâmpină sufletul şi-l întreabă despre desfrânare şi trufie, şi dacă de acestea s-a pocăit, se izbăveşte de dânşii. Şi multe sunt împiedicările şi întrebările sufletului de către draci, vrând acesta să mearga lă ceruri. Vin după aceea dracii mâniei şi invidiei şi vorbirii de rău, ai iuţimii, ai mândriei, ai grăirii de ruşine, ai nesupunerii, ai cămătariei, ai iubirii de arginţi, ai beţiei, ai vrajbei, ai descântecelor, ai lăcomiei, ai urii de fraţi, ai uciderii, ai furtişagului, ai nemilostivirii. Şi când ticălosul acela de suflet se duce de la pământ al cer, nu stau aproape de dânsul sfinţii îngeri şi nici îi ajuta lui, ci singur sufletul nostru dă pentru sine raspuns prin pocăinţă şi prin fapte bune".
Despre vămi ne vorbeşte încă şi această istorisire despre un ostaş, pe nume Taxiot, care a înviat din morţi, pe care o aflăm în Vieţile Sfinţilor, luna martie, ziua 28: “În Cartagina, cetatea Africii, în vremea patriciului Nichita, a fost un oarecare bărbat, cu numele Taxiot, cu rânduială de ostaş, şi acela îşi petrecerea viaţa sa în mari păcate. Şi fiindcă mulţi mureau în Cartagina din pricina ciumei, a venit şi Taxiot în frică şi în simţire şi s-a pocăit de păcatele sale şi, ieşind din cetate cu femeia lui, s-au aşezat într-un sat, la linişte. Iar nu după multe zile, din lucrarea zavistiei diavolului, a căzut în desfrânare cu femeia unui gospodar din acel sat. Şi nu la multă vreme după aceea, l-a lovit ciuma şi a murit. Şi era o mănăstire, ca la o stadie departe de satul acela. Şi alergând acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, să ia trupul mortului şi să-l îngroape în biserică. Deci l-au îngropat pe el întru al treilea ceas din zi. Iar când a fost ceasul al noulea, s-a auzit din mormânt strigare, zicând: "Miluiţi-mă, miluiţi-mă!" Şi apropiindu-se de mormânt şi auzind glasul celui îngropat, degrabă l-au dezgropat pe el şi, aflându-l viu, au înmărmurit de spaimă. Şi l-au întrebat pe el, voind să ştie ce i s-a întamplat lui şi cum a înviat. Iar acela, neputând vorbi de multă plângere şi tânguire, îi ruga pe dânşii să-l ducă pe el la robul lui Dumnezeu Tarasie, episcopul, şi-l duseră la acela. Iar episcopul trei zile l-a tot silit pe el să-i spună ce a văzut acolo, şi acela, a patra zi, a putut grăi.
Deci, cu multe lacrimi, a spus acestea: "Când eram pe moarte, am văzut înaintea mea nişte arapi a căror vedere era foarte înfricoşătoare. Şi văzându-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi am văzut doi tineri foarte frumoşi, şi sufletul meu a sărit în mâinile lor. Şi îndată, ca zburând, ne suiam de la pământ în văzduh, spre înalţime, şi am întâlnit vămile cele ce străjuiesc suirile şi opresc toate sufletele omeneşti. Şi la fiecare vamă, pentru câte un alt pacat, osebit eşti întrebat: la una, pentru minciună, la alta, pentru ceartă, iar la alta, pentru mândrie. Şi fiecare păcat îşi are întrebătorii săi în văzduh. Şi am văzut eu într-un mic cufăraş, ţinut de îngeri, toate lucrurile mele cele bune, şi îngerii luau din acelea şi cumpăneau lucrurile mele rele, şi aşa am trecut vămile. Iar când ne-am apropiat de porţile cereşti, am sosit la vama desfrânaţilor, m-au oprit acolo pe mine străjerii şi-mi scoteau toate faptele mele trupeşti de desfrâu, precum le-am făcut din tinereţe şi până acum. Şi au zis îngerii cei ce mă duceau pe mine: Toate păcatele trupeşti, pe care le-a făcut în cetate, i le-a iertat lui Dumnezeu, de vreme ce s-a pocăit de acelea. Dar potrivnicii mei au răspuns şi au zis: După ieşirea din cetate, în satul acela unde s-a dus, s-a desfrânat cu femeia gospodarului. Şi auzind aceasta, îngerii n-au aflat nici un lucru bun ca să mă răscumpere de păcatul acela şi, lăsându-mă, s-au dus.
Deci, apucându-mă pe mine viclenele duhuri, m-au bătut şi, desfăcându-se pământul, m-au pogorât, fiind purtat prin nişte intrări înguste şi prin oarecare crăpături strâmte şi rău-mirositoare, până la cele mai de jos temniţe ale iadului, unde sufletele păcătoşilor sunt încuiate în întunericul cel veşnic [...] Şi am fost închis cu dânşii şi eu în locurile acelea întunecoase şi întru strâmtorare m-au pus şi plângeam şi mă tânguiam cu amar, ţinut fiind de la al treilea ceas până la al noulea.
După aceea, am văzut puţină strălucire şi pe cei doi îngeri, ce veniseră acolo, şi am început a-i ruga pe dânşii să mă scoată pe mine din primejdia aceea, ca să mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu. Şi mi-au zis mie îngerii: În deşert te rogi, pentru că nu iese nimeni de aici înainte de învierea tuturor. Iar eu mult cerând şi rugându-mă şi făgăduind că mă voi pocăi, a grăit un înger către celălalt: Te pui chezaş pentru dânsul, că se va pocai, precum făgăduieşte, din toată inima? Şi a zis celălalt: Mă pun chezaş. Şi am văzut cum i-a dat lui chezaşul mâna. Atunci, apucându-mă pe mine, m-au scos de acolo, pe pământ, şi m-au pus în mormânt, lângă trupul meu. Şi mi-au zis mie: Intră de unde te-ai despărţit. Şi am văzut eu sufleteasca mea fire strălucind ca un mărgăritar, iar trupul cel mort era ca nişte tină rău-mirositoare şi neagră şi mă îngreţoşam să intru în el. Şi mi-au zis mie îngerii: Nu se cade altfel să te pocăieşti, fără numai cu trupul cu care ai greşit. Iar eu mă rugam, ca n-aş mai fi intrat în trup. Deci îngerii mi-au grăit: Intră, că de nu iarăşi te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat. Atunci am intrat şi am înviat şi am început a striga: Miluiţi-mă!" Acestea ni le-au povestit părinţii cei vrednici de crezare, spre învăţătură şi mântuire".
* - material documentat 

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...