Fotografia Kirliană *

Fotografia Kirliană a fost descoperită accidental de Senyon D. Kirlian. Tehnicianul rus repara un echipament într-un spital când a descoperit ceva anormal (nefiresc). Mai târziu când a descoperit că prin intermediul interacţiilor dintre curenţii electrici şi plăcile fotografice se găseau urme (imprimări) ale organismelor vii s-au developat pe film.

Kirlian şi soţia sa au developat procesul în 1939. În 1940 rusul a început să facă cercetări serioase şi 1970 cercetările privind fotografia Kirkiana au început să se fac în Statele Unite.

Citire aurei fotografice.

Amprenta Kirliană poate avea diferite expuneri la aceiaşi imagine, toate depinzând de ce gânduri doriţi să exprimaţi. De exemplu, cineva poate fi în stare normală, stare de fericire, frustrare, stare perfectă, etc. Diferenţele dintre stări indică felurile în care puteţi să vă exprimaţi energia.

Fotografia Kirliană şi fotografia aurei

Exista o diferenţă între fotografierea Kirliană şi fotografierea sursei. Fotografierea Kirliană foloseşte o frecvenţă înaltă, tensiune foarte înaltă care se descarcă pe un film pe a cărui suprafaţă este situată un obiect. Orice lucru ce poate fi poziţionat pe film, poate să fie fotografiat (inclusiv amprentele de la mâini şi picioare).

Fotografierea aurei foloseşte de asemenea fluctuaţii ale tensiunii dar care sunt transpuse în lumini colorate proiectate pe film.

Fotografierea aurei nu este considerată fotografie kirliană. Aura ce se vede în jurul umerilor şi capului este proiectată pe film de către lumini colorate ce vin din interiorul aparatului. Aura nu vine în mod direct de la subiect.

Esenţa efectului Kirlian este foarte bine cunoscut, faptul că nu un câmp electric de intensitate mare forţează subiecţii plasaţi într-o zonă cu activitate puternică să strălucească. Strălucirea este cauzată de reacţia plasmei din organismul investigat, iar pentru obiectele biologice acesta este o reacţie a bioplasmei pentru influenţa unui câmp ce are intensitatea foarte mare. Dacă obiectul investigat este pus pe un film foto, energia luminoasă a descărcării coronariene de plasmă va lăsa o urmă pe film. Urma conţine un set de informaţii despre condiţia bioplasmei. Anumiţi cercetători denumesc metoda fotografieri Kirliane şi alţii o denumesc electrofotografie. Noi presupunem ce este mai corect de folosit termenul de plasmografie, acesta reflectând esenţa metodei. Experienţa arată că în timp ce investigăm obiectele vii, mărimea şi distribuţia fâşiilor strălucitoare coronale este stipulată de parametri fizici: de materie, condiţia electrică, factori ce privesc mediul înconjurător etc şi în afară de aceştia de către parametrii tensiunii la ieşire. Obiectele vii aduc corecţii esenţiale structurilor plasmatice ale descărcării coronale: localizarea fâşiilor, intensitatea şi configurarea lor, etc . Fenomenul este investigat şi aprofundat în câmpul patologic al indicaţiilor proceselor. Fenomenul a fost descris pe larg de către V. Imiushm, P. Mandel şi alţi cercetători.

* - material documentat