22 apr. 2012

Argumente pentru ideea reîncarnării

Reîncarnarea,în timpul de azi, mai ales în societatea noastră, în România, este un subiectcare ţine exclusiv de latura filosofică sau spirituală, dar nu a religiei și,cu toate că există suficiente dovezi în sprijinul ideii că ea reprezintă unfenomen real şi poate chiar verificabil, cei mai mulţi oameni fie o resping dinprincipiu, fie o resping pentru că doar din auzite ştiu despre subiect.
Dovezile vin din mai multe direcţii. Spre o bună cunoaştere aacestei idei, cele ce bine bătătoritedrumuri este cazul să fie reamintite :

Regresia hipnotică
Regresia hipnotică, folosită în terapii este o procedură discutabilă în ochii multora.Informaţiile furnizate de către “pacientîn regresiehipnotică, sunt foarte importante. De aceea a ajuns, poate, cea mai popularădovadă a reîncarnării.
Din nume se poate intui că, în cadrul acestei tehnicicontroversate, pacienţii sunt mai întâi hipnotizaţi şi conduşi în trecut, prinviaţa lor prezentă, în copilărie, şi tot îanpoi spre vremuri de dinainte denaşterea lor. Odată "ajunşi" acolo, sunt îndemnaţi să vorbească despreceea ce văd, despre ceea ce simt. În transă hipnotică ei reuşesc de multe orisă relateze cu, o mare exactitate, detalii personale din ceea ce se presupuneca au fost vieţile lor trecute, detalii precum locaţia existenţială, ocupaţia,numele rudelor dar şi alte amănunte pertinente, corecte, istoric şi cultural.
Deşi în multe dintre cazuri sunt furnizate informaţii multiple şiconsistente pe care, în ideea realităţii materiale, nu ar trebui să lecunoască, nu are cum să le cunoască, nici o astfel de informaţie nu a fostacceptată ca o dovadă incontestabilă a reîncarnării. Faptul că printrerelatările corecte se strecoară mereu unele erori, erori ce aruncă o umbră deîndoială asupra întregii chestiuni.
Existenţa unui fenomen numit criptomnezie (tendinţa individului dea citi o carte sau a vedea un film şi a asimila informaţiile astfel descoperiteca şi cum ele ar face parte din viaţa lui anterioară) face ca, hipnoza regresivă,deşi este ometodă spectaculoasă de a explora existenţele trecute, este una supusădiscuţiilor.

Xenoglosia
O manifestare şi mai interesantă, şi totuşi foarte rară, manifestarece vine ca dovadă în sprijinul ideii că reîncarnarea este un fenomen real, senumără xenoglosia. Xenoglasia este  capacitatea sau tendinţa unei persoane aflateîn stare de hipnoză regresivă de a se exprima într-o limbă străină şi pe carenu o cunoaşte.
De cele mai multe ori este vorba despre doar câteva cuvinte, celmult fraze, dar există şi cazuri când pacientul duce o conversaţie într-undialect despre care nici măcar nu ştie că există. Există şi alte cazuri, extremde rare, dar în acelaţi timp foarte credibile şi convingătoare, de xenoglosie,în care pacientul nu doar vorbeşte într-o limbă străină, dar foloseşte oversiune arhaică ce a ieşit din circulaţie, de mai multe secole. Acest lucruface puţin probabil ca fenomenul să fie considerat o fantasmă, o înşelătoriesau un caz de criptomnezie (amintiri uitate). Un exemplu în acest sens este celal actorului Glenn Ford care, sub hipnoză, prin anii "60, şi-a amintit deo viaţă anterioară de cavaler francez sub domnia Regelui Ludovic al XIV-lea.Aflat în starea respectivă, actorul a descris fluent în franceză trăiri şiîntâmplări din acea existenţă a sa, iar ceva mai târziu avea să se constate cadialectul vorbit de Ford era cel parizian de secol XVII, nefolosit de mai binede 300 de ani.
Xenoglasia este mai greu de contestat. Prin urmare, ea rămâne unpilon rezistent în susţinerea reîncarnării, dar fiind rară, cercetătorii nu auputut să tragă o concluzie clară.

Deja Vu
Deja Vu, aproape cu certitudine se poate spune că se ştie, este unfel de al şaselea simţ prin care omul trăieşte senzaţia repetiţiei unuieveniment, mai mare sau mai mic, pe care însă nu l-a mai trăit, cel puţin înviaţa curentă. Se manifesta fenomenul şi altfel, de exemplu prin cunoaştereainexplicabilă a planului unei clădiri sau al unui oraş, de către o persoanăcare nu a vizitat niciodata locul respectiv. Pentru unii, asemenea episoade şideprinderi înseamnă reminiscenţe ale unei vieţi anterioare, care ausupravieţuit cumva procesului morţii şi renaşterii.
Ştiinţa insistă însă că asemenea experienţe sunt de faptsimilarităţi coincidenţiale între prezent şi un trecut asemănător dar uitat.Această idee se bucură fără îndoială de ceva credit, pentru că s-a demonstratîn mod repetat că memoria este un mecanism uneori instabil şi fără reguli,capabil să amăgească mintea în diverse feluri. Dar, cu toate acestea, nici chiaro similaritate de locuri şi întâmplări nu poate explica, de exemplu, cumreuşeşte o persoană să descrie şi să numească corect un labirint de străduţedintr-o localitate unde se află în premieră, cum nu există o logică foarteclară nici pentru capacitatea unor oameni de a şti exact dispunerea camerelorîntr-o casă nevizitată înainte.
Similarităţile, şansele de potrivire, sau ghicitul au procentajullor în acest context, însă unele relatări sunt atât de precise şi de stufoaseîncât fac din reîncarnare cel puţin o posibilă pistă de urmărit în încercareade a găsi o explicaţie.

Fobii nejustificate
Fobiile sunt acele senzaţii de teamă incontrolabilă faţă delucruri sau medii externe care nu prezină în mod necesar un factor deameninţare sau risc la adresa oamenilor şi, sunt destul de des experimentate deoameni. Modul de dezvoltare a fobiile este destul de bine înţeles ca proces,fiind în general un răspuns la traume din trecut, de obicei din copilărie şi carese manifestă mai târziu sub forma unor panici iraţionale.
Dar ce se poate spune despre fobiile intrinseci, intrauterine,predefinite, despre care nu se ştie că ar avea la bază traume asociate? Nu esteo presupunere, există cazuri atestate de indivizi îngroziţi de înec şi de apăde când se ştiu, la fel cum există oameni şocaţi de cai, deşi nu au trăit înaceastă viaţă nici o experienţă nefericită legată de aceste elemente.
Răspunsul pare să vină din regresia hipnoptică, proces în cadrulcăruia mulţi pacienţi cu asemenea probleme relatează episoade traumatizante dinvieţi anterioare, ce vizează tocmai întâmplări implicând lucrurile de care setem acum incontrolabil. De aceea, este foarte posibil ca cel înfricoşat de apăsă fi murit înecat într-o viaţă trecută, iar cel cu teamă de cai să fi muritlovit de copite sau aruncat din şa, iar aceste traume rămând întipărite înîncarnarea prezentă.
Terapia prin această metodă, constând în identificarea traumei dintr-oviaţă anterioară ca motiv de fobie în viaţa actuală, are un succes mare faţă deterapiile convenţionale, căci după această identificare spaima începe să dispară rapid.
Comunitatea medicală totuşi respinge în general cauza traumei dinaltă viaţă, argumentând că această impresie nu este decât o fantezie produsă desubconştient pentru a masca trauma reală, dar acceptă că o asemeneaidentificare rezolvă eficient temeri sevre şi inexplicabile.

Hobby-urile şi obsesiile
Mulţi oameni manifestă încă din copilărie o afinitate faţă deanumite obiecte, locuri sau activităţi, pe care le transformă uneori înhobby-uri de o viaţă alteori în obsesii. De unde vin ele? Cum se face că cinevaeste din primii ani de viaţă "intelectuală", o persoană este extremde interesată despre Războiul Mondial, spre exemplu? Sau de ce dezvoltă uncopil, ori un tânăr, o pasiune pentru o ţară străină pe care nu a vizitat-oniciodată şi cu care nici nu are vreo conexiune evidentă? Ori un copil are o deprinderecare întrece un adult în modul de manifestare? Pot fi puse şi aceste aplecăritot în seama unor ecouri ale unei încarnări anterioare? Este Războiul Mondialpur şi simplu un subiect fascinant, sau în viaţa trecută entuziastul acestuieveniment poate a participat la el? Este tânărul atras de ţara străină pentrucă agrează limba, cultura, obiceiurile şi istoria acesteia, sau e mai mult deatât?
Sunt şanse ca, deşi să nu-ţi amintească de o existenţă anterioară,să rămână în această viaţă cu urme ale experienţelor şi intereselor celor carepoate a fost cândva. Reîncarnarea este doar un răspuns posibil, dar demn deluat în calcul. Nu se ştie cât dintr-o eventuală viaţă anterioară se aduce existenţacurentă, fie şi în cele mai subtile şi subconştiente feluri, dar e posibil caacest trecut neacceptat al sufletului să fie mult mai legat de prezentul şi deviitorul decât se poate imagina.

Amintiri din vieţi anterioare
Doctorul Ian Stevenson, un psihiatru apreciat din statul americanVirginia, care a decedat în 2007, la vârsta de 89 de ani, a început să studiezecazurile de copii cu amintiri conştiente ale vieţilor anterioare, cam când seafla în pragul vârstei de 50 de ani. În cadrul acestor investigaţii, doctorul astudiat aproape trei mii de copii cu vârste între patru şi zece ani, constatândcă în multe cazuri micuţii îşi aminteau identităţile lor din vieţile trecute,precum şi detalii de context istoric şi geografic ale perioadelor invocate,detalii privitoare la rude din familiile trecute, precum şi amănuntereferitoare la momentul morţii.
Mai mult, în urma răscolirilor, unii dintre micii subiecţi s-auidentificat atât de plenar cu vieţile lor anterioare, încât au insistat să fieapelaţi pe fostele lor nume, chiar simţindu-se străini de familiile actuale şidevenind vădit deranjaţi când nu li s-a permis să mai "petreacă" cevatimp cu rudele dinainte. Interesant la toate aceste amintiri este faptul că"pacienţii" nu au fost hipnotizaţi sau "regresaţi" în vreunfel spre a accesa amintiri latente, ci au expus de la vârste foarte fragedeinformaţii perfect conştientizate, în mod spontan, ale unor vieţi trecute. Întimp ce toate aceste relatări şi înclinaţii tind să devină neclare şi chiar sădispară odată cu anii, ele rămân între cele mai bune dovezi existente însprijinul ideii de reîncarnare.

Copii foarte talentaţi
Se mai numesc şi prodigy şi sunt copii înzestraţi, care posedă untalent sau o aptitudine deosebită - în general în domeniul ştiinţelor sauartelor. Aceşti copii excelează şi avansează remarcabil într-o anumită sferă deactivitate mai ales creativă, depăşind cu mult posibilităţile tipice vârstei,precum şi pe majoritatea celorlalţi adepţi sau practicanţi ai respectivuluidomeniu.
Între exemplele potrivite în acest sens se numără chiar cazulcompozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, capabil să compună partiturisimple la varsta de patru ani şi simfonii întregi în adolescenţă. Un altexemplu este matematicianul Blaise Pascal, care a reuşit să pună bazelegeometriei proiective la varsta de 16 ani.
În timp ce ştiinţa modernă atribuie aceste talente rare unorsimple reacţii chimice la nivel cerebral, ea nu reuşeşte să de lămuririreferitoare la motivul pentru care sau la felul în care creierele acestorpersonaje au o configuraţie diferită de ale celorlalţi. Să fie vorba desprevreo mutaţie genetică, sau de un amestec dezoxiribonucleic extrem de rar? Şidaca e aşa, de ce nu se răsfrânge şi asupra urmaşilor lor? Sau e oare posibilca toţi aceşti oameni să îşi datoreze priceperea neobişnuită tocmai faptului căau mai făcut şi înainte toate lucrurile la care se pricep în viaţa curentă?Prin umare, este posibil ca un copil neobişnuit de talentat la matematică să fifost profesor de asmenea materie într-o viaţă anterioară? Sau era Mozart ungeniu al muzicii pentru că, după cum chiar el se pare că a pretins, a mai fostmuzician de multe ori înainte? Dacă traumele, amintirile, interesele şiexperienţele vieţilor anterioare par a se manifesta în cazul unor dintrevieţile curente, atunci de ce nu s-ar putea întampla la fel cu talentele şicapacităţile trecute?

Mai adaugă unii la aceste dovezi şitendinţele homosexuale şi transexuale. Din studiile efectuate nu este ceva foarteclar, acum în aceasta societate cosmopolită şi care, prin efectele educative, poateobţine efecte ce nu pot fi bănuite. Este posibil ca şi aceasta să fie o dovadă,dar prefer să nu o dezvolt. Personal am unele îndoieli!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...