9 mar. 2012

Apa neîncepută *

Apa neîncepută este o expresie care pare a ţine de poveştile bunicii. Uitând că cine n-are bătrâni, să-şi cumpere, privim cu mirare la experimentele de peste hotare care demonstrează moduri diverse de informare a apei. Apa neîncepută se foloseşte în aceeaşi zi în care a fost luata si, în general, nu se păstrează dupa apusul soarelui. Apa care rămâne după utilizare nu se păstrează, ci se aruncă la "parii gardului". Pentru bolile cele mai grele trebuie ca cel care ia apa să ajuneze în ziua respectivă sau cu o zi înainte şi musai să se ducă la fântână pe nemâncate.
Faimoasa apă neîncepută poate fi obţinută în câteva zeci de feluri, unele presupunând ritualuri foarte simple, altele extrem de complexe. Se spune că orice leac din ierburi cu puteri tămăduitoare îşi înzeceşte puterea dacă este făcut cu apă neîncepută. Apa neîncepută cu care se fac aceste remedii se obţine, de obicei, destul de simplu.
Iată în continuare doar trei metode din zecile de procedee cunoscute:
- Înainte de răsăritul soarelui, te duci la o fântână de unde nu a mai luat nimeni apă şi iei apa într-o găleată clătită înainte de trei ori cu aghiasmă. La fântâna trebuie să te duci desculţ şi să treci cu picioarele prin iarba udă de rouă. Apa obţinută astfel se foloseşte pentru bolile de piele, pentru încuiere (constipaţie) şi pentru toate bolile sângelui.
- La răsărit, te duci la trei fântâni din sat şi iei de la fiecare apă pe care o pui în aceeaşi găleată. La întors, nu trebuie să vii pe urmele pe care ai călcat la dus, ci să vii pe un alt drum. Cu oricine te întâlneşti pe drum, nu trebuie să schimbi nici o vorbă, ci sa te rogi mereu în gând. Această apă se foloseşte pentru boli grele, pentru deochi Şi tulburări ale minţii.
- Pentru elixirurile de dragoste, trebuie luată apa, când se apropie de lună plină (dar nu când e lună plină, că atunci umblă zburătorii, ielele şi altele), de la o fântână, imediat după miezul nopţii. După apă trebuie să se ducă o fecioară ori un om curat.
Atunci când se fac ritualuri mai puternice, apa neîncepută nu mai este pusă în alte remedii, ci devine ea însăşi un leac:
- contra tuturor pierderilor de lichide din organism prin hemoragie (inclusiv cea produsă de menstruaţie), diaree ori transpiraţie excesivă, se bea apa “de întâlnitură”. Aceasta se ia de la un loc unde se întâlnesc trei izvoare, dimineaţa - înainte de răsărit şi seara - după apus. Şi la drumul de dus şi la cel de întors, se păstreazĂ o tăcere deplină şi nu se priveşte îndărăt, iar ulcica sau sticla trebuie ţinute bine astupate Şi nu trebuie dat nimănui să bea din ele pe drum.
- contra artritei, poliartritei reumatoide, spondilozei  se fac scăldători cu apă de scăldătoare obţinută astfel: la izvor sau la pârâu merge o femeie cu o cofă sau cu o oală nouă în mâna dreaptĂ. Acolo, ea spune Tatăl Nostru şi după aceea aruncă simbolic în apă o bucată de pâine făcută cu mâna ei Şi o bucată de sare. Apoi ia în oală apa care a trecut peste pâinea Şi sarea aruncate în apă. Această operaţie se repetă de trei sau nouă ori, după care apa este dusă degrabă pentru scăldătoare.
- pentru bolile necunoscute, cărora nu le poate veni nimeni de capăt, se fac spălaturi cu apă luată de pe roata morii.
- dacă se bănuieşte că la originea bolii este deochiul ori vreo vrajă, atunci se bea apă de la fântâna casei preotului, în care s-au stins 9 cărbuni din lemn de tei.
Există multe alte metode de obţinere a apei neîncepute, care presupun fel şi fel de canoane de rugăciune ori de batere a mătăniilor pe malul apei, la ceasul dimineţii ori al apusului. Apoi, cu diferite feluri de cărbuni stinţi în apă (de jugastru, de fag, de stejar) şi cu descântece se vindecă o sumedenie de alte boli. Însă aceste ritualuri sunt foarte complexe şi presupun o bună cunoaştere a forţelor naturii, cunoaştere dobândită în trecut de meşterii vindecători, după decenii de practică, de apropiere cu multa atenţie şi dragoste de misterele apei. Cert este că folosirea, vreme de secole, a apei ca remediu a dat nu o dată rezultate surprinzător de bune.
În medicina populară românească, se consideră ca apa poate "împrumuta" puterile binefacatoare ale răsăritului de soare, ale Lunii, ale plantelor, ale aurului ori ale cuvântului rostit sau scris.
Mergând pe urmele tradiţiei medicale din diferite zone, descoperi leacuri ale căror frumuseţe, simplitate şi mister te încântă.
În Munţii Apuseni, apa este investită cu puterea vindecătoare a aurului, dacă era pregatită astfel: o rădăcina de morcov se scobea ca un pahar, apoi se puneau în ea apă de fântână Şi un ban sau un inel de aur (importantă se pare ca era forma circulară), se lasă câteva ore, apoi se bea; era un remediu de excepţie contra bolilor de ficat. În mai toate zonele ţării, roua de pe flori scăldată în lumina răsăritului de soare, era folosită contra bolilor de piele şi a deochiului. Apoi, cele mai puternice elixiruri de dragoste se făceau în Bucovina, din apa adusă la ceas de noapte dintr-o fântână în care se oglindea Luna. Pe Valea Frumoasei, cel mai mare tămăduitor cu plante folosea în leacurile sale apa ţinută într-un vas de lut ars, pe fundul căruia era scris numele lui Dumnezeu în toate limbile pământului.
Impregnarea apei cu puterea cuvântului rostit al faimoaselor descântece a fost probabil practica de medicină magică cel mai des utilizată la noi în ţară. Asta cu mult înainte ca doctorul Masaru Emoto să îşi înceapă cercetările celebre de acum în întreaga lume prin care apa ne-a fost relevată ca mediu informaţional.
Celebrele Remedii Bach, cu un nume tot mai popular în Occident, nu sunt altceva decât apĂ de izvor, în care s-a scufundat vreme de câteva ore (nu prea multe) o cantitate micĂ de ierburi Şi flori. Obţinerea acestor remedii ar putea fii considerate ca neştiinţifică dacă n-ar exista homeopatia, dar au vindecat deja mii de oameni. Cu alte cuvinte aceste remedii se obţin prin informarea apei neîncepute cu plante - o apă de flori. Aceste remedii le importăm într-o ţară având o bogăţie de izvoare naturale şi plante de leac.
Aghiasma sau apa sfinţită este elixirul magic cel mai larg folosit în toata lumea creştinpă şi se transformă într-o veritabilă apă vie pentru bolnavi, cât şi într-o veritabilă armă împotriva duhurilor de boală – pentru care devine o apă aducătoare de moarte. Folosirea agheasmei a fost adaptată de către românii creştinaţi, încă din cele mai vechi timpuri, la o mulţime de ritualuri precreştine - de la cele mai simple, la unele foarte complexe. În zona Neamţului, unde credinţa face parte poate mai mult ca în alte zone din viaţa oamenilor, agheasma este mai folosită decât tradiţionala aspirină sau decât orice alt leac. Puterea agheasmei depinde foarte mult de credinţa celui care o foloseşte, în mâinile celor cu o credinţă profundă, fie ei preoţi sau laici, ea transformându-se într-o “armă” redutabilă. În medicina tradiţională românească, agheasma este un remediu de prim ordin pentru alungarea duhurilor rele, de orice natură, de unde şi o listă, practic nesfârşită cu utilizările ei terapeutice. Cea mai preţuită agheasmă este cea facută în locurile în care slujesc preoţii cu har, mai ales la mănăstiri şi în sihăstrii. Puterea cea mai mare o are cea facută în două ocazii ale anului: de Bobotează şi de Izvorul Tămăduirii (vineri, după Paşte). Aghiasma cu putere mare se cunoaşte după faptul că nu îngheaţă, oricât ar fi de frig, şi după faptul că are o mireasmă foarte fină, pe care numai oamenii curaţi o percep. Dată fiind sfinţenia acestui remediu, lista sa de utilizări, mai mult sau mai puţin medicale, ar putea alcătui un mic tratat.
Câteva tradiţii despre folosirea aghiasmei, specifice mai multor zone ale ţării, sunt:
- contra epilepsiei (numită popular "ducă-se pe pustii") - în Apuseni şi Năsăud, se stropea bolnavul gata sa intre în criză cu aghiasmă sau era frecat cu ea pe frunte, gât şi pe piept.
- pentru a se feri de deochi (afecţiune manifestată prin dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivităţii, indigestie etc.) - în zilele de sărbătoare, fetele se priveau în oglindă numai după ce o ştergeau de 20 de ori cu aghiasmă.
- copiii deocheaţi sunt unşi pe tot corpul cu aghiasma lăsată să picure pe o icoană a Maicii Domnului pictată pe sticlă - credinţa din Răşinari.
- contra frigurilor (în judeŢul Gorj) - li se dă copiilor să bea agheasmă. Aceeaşi prescripţie este valabilă şi pentru guturai şi gripă.
- contra bolilor de ochi şi a oboselii ochilor - suferindul se spală pe faţă cu aghiasma  sau cu apa în care si-a clătit un duhovnic cu har mâinile, după săvârşirea sfintei liturghii.
- pentru a scăpa de insomnii ori de coşmaruri, oamenii posteau şapte vineri la rând, în fiecare vineri făcând curat şi lăsând aerul şi soarele să intre în camera de dormit. În fiecare vineri chemau un preot cu har să stropească cu agheasmă în toate ungherele camerei.
- beţia “se tratează” cu post negru şi rugăciuni de ajutor ale rudelor celui ... posedat. Apoi se stropeşte zilnic perna cu aghiasmă, se şterge cana din care bea apa cu aghiasmă ori se stropeşte cu aghiasmă toată camera în care doarme.
- crizele paroxistice de furie, inclusiv cu manifestări isterice, se potolesc prin stropirea cu aghiasmă din abundenţă. Cel care face această operaţie trebuie însă să aibă foarte multă credinţă în Dumnezeu şi să păstreze în minte şi în inimă mereu numele lui Dumnezeu, până la trecerea momentului critic.
- paralizia (poceala) se tratează tot prin stropire sau ungere cu agheasmă, de două ori pe zi - la răsăritul şi la asfinţitul soarelui. Pentru ca tratamentul “să prindă”, trebuie făcut şapte sau nouă săptămâni la rând, iar bolnavul trebuie să postească şi să se roage.
- cu apă sfinţită picurată pe creştetul capului, este prevenită şi se tratează insolaţia (leac utilizat de cei care aveau mult de lucru la câmp), precum şi durerile de cap.
Practic, orice boala ori tulburare produsă de “duhurile cele rele” (în termeni moderni - orice afecţiune psihică sau psihosomatică) poate fi tratată cu aghiasmă. Însă folosirea aghiasmei are şi ea rosturile ei. Pentru a fi eficientă, trebuie ca cel care o foloseşte să aibă multă credinţă în Dumnezeu şi sa fie curat la suflet. Dacă agheasma “nu prinde”, atunci cel suferind trebuie să postească şi să se roage la Dumnezeu, deoarece cugetul lui este prea umbrit de păcate şi nu se poate bucura de sfinţenia remediului. Apoi, dobândirea unei ape sfinţite cu mare har de vindecare nu e un lucru chiar uşor. În lumea satului românesc există multe povestiri despre oameni suferinzi care s-au rugat la Maica Domnului până ce, dintr-o icoană, ea a vărsat o lacrimă, aceasta fiind cea mai de preţ agheasmă, cu puteri tămăduitoare nemăsurate. Aceasta este “reţeta” tuturor miracolelor în tratamentul cu aghiasmă: apă, credinţă şi dragoste nesfârşită de Dumnezeu.
Sursa informativă: energobiologie.ro
Miracolele apei sunt multe. Şi poate fi folosită spre a-i fi omului bine. Însă sunt unii care ştiind toate acestea s-au dedat la altele, “îngândurând” apa cu toată răutatea pe care o pot avea doritorii de “bine” la comandă!
* - material documentat 

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...