21 mar. 2012

Liberul arbitru (1)

Are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor şi a teologilor, progresul ştiinţific al studierii creierului a permis specialiştilor în neuroştiinţe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns.
Din cele multe afirmate de unii sau de alţii, în cunoştinţă de cauză sau în totală necunoaştere, cu bună şţiinţă sau doar arătând amploare elucubraţiilor, în lume s-a propagat un spectru întreg de idei. Strânse la un loc, dacă acest lucru este cumva posibil, întrebarea este şi mai acută: Există sau nu există liberul arbitru? Poate fi pierdut acest liber arbitru? Liberul arbitru duce la fapte bune sau fapte rele?

Şiinţa şi liberul arbitru
După atâtea secole în care totul era bazat pe afirmaţii şi dovezi nepalpabile, ştiinţa s-a implicat în elucidarea acestei întrbări. Un prim experiment, desfăşurat la Universitatea din California - San Francisco, a arătat că există o diferenţă de ordinul a 0.2s între decizia unei comenzi şi comanda fizică în sine şi 0.5s între activarea zonei asociate acestei comenzi şi comanda fizică. Acea diferenţă de 0.3s între activarea acelei zone şi decizia comenzii, a fost interpretat ca fiind o demonstraţie a faptului că că liberul arbitru este doar o iluzie, deciziile fiind luate de creier, nu de sinele conştient al persoanei.
Diferenţa aceasta, de la caz la caz, a fost alta, în cadrul unui alt experiment aceasta fiind chiar de 7 secunde. S-ar putea spune că în momentul în care intervine conştiinţa, cea mai mare parte a muncii decizionale a fost deja efectuată.
Chiar dacă acele experimentele par să indice faptul că liberul arbitru este doar o iluzie, alte experimente au indicat că există puterea conştientă de a opri deciziile luate de creier.
Aşadar, chiar dacă liberul arbitru ar fi o iluzie, oamenii beneficiează de capacitatea de a acţiona conştient pentru a împiedica acţiunea ce urmează unei decizii luate de creier.
Mark Halett, un specialist în neuroştiinţe, afirmă că majoritatea oamenilor găsesc dificil de acceptat faptul că liberul arbitru nu există din cauza unei erori conceptuale: aceea că sinele este diferit de creier. „Este ca şi cum am crede că mintea este separată de corp, dar mă gândesc că nu mai crede nimeni aşa ceva. Absenţa liberului arbitru nu înseamnă că suntem maşinării. Activitatea creierului este substanţa fiziologică în cadrul căreia funcţionează personalitatea noastră. Absenţa liberului arbitru înseamnă doar că sinele conştient este la curent cu doar o parte din deciziile creierului nostru”.
Profesorul Haggard afirmă că, dacă vrem să definim liberul arbitru drept capacitatea de a schimba cursul universului şi de a ignora legile sale cauzale, atunci acesta nu există. Cercetătorul afirmă că ceea ce noi considerăm a fi „libertatea de alegere” este de fapt produsul complexităţii fiinţei umane. Astfel, oamenii pot transforma o serie de date de intrare într-un număr foarte mare de rezultate. „Cred că termenul de «liber arbitru» se referă la această complexitate”, concluzionează Haggard.
Noile descoperiri făcute de specialiştii în neuroştiinţe pot afecta modul în care sistemul legal defineşte responsabilitatea. Profesorul Haggard detaliază: „astăzi înţelegem care zone ale creierului sunt responsabile de comportamentul impulsiv şi care zone conduc la inhibarea acestui comportament. Ce se întâmplă atunci când o persoană comite o crimă şi se descoperă apoi că există o leziune în acea zonă? Este acea persoană răspunzătoare pentru acţiunile sale? Oare daunele provocate maşinăriei cerebrale sunt suficiente pentru a ne scuti de responsabilitatea acţiunilor noastre? Nu ştiu”.
Un alt exemplu ce arată limitele conceptului de liber arbitru este oferit de medicamentele ce tratează maladia Parkinson. Aceste medicamente, din categoria „agoniştilor dopaminei”, accentuează apetitul pacienţilor pentru sex, mâncare, jocuri de noroc şi alcool. În întreaga lume (SUA, Scoţia, Franţa, Canada, Australia) s-au întâlnit cazuri în care pacienţii au devenit dependenţi de jocuri de noroc, pornografie şi întâlniri sexuale periculoase, existând numeroase procese pe rol împotriva companiilor farmaceutice.
Un lucru este cert: noile date oferite de neuroştiinţe asupra ideii de liber arbitru vor conduce cât de curând la modificarea sistemelor de drept şi a societăţilor în care trăim. Vor fi societăţile viitorului caracterizate de empatie în mai mare măsură, ca urmare a noilor perspective asupra înţelegerii funcţionării creierului? Este doar alegerea noastră.

Geneza şi liberul arbitru
Ideea liberului arbitru intră în joc, conform religiei creştine, odată cu păcatul fructului oprit. Până la acel moment omul, reprezentat de Adam şi Eva, nu cunoştea decât binele, după care omului i-a fost dat să cunoască şi binele şi răul. Faptul că se afirmă să cunoască şi nu să trăiască, pune ideea la rangul ei real: Omul poate alege, cunoscând, înspre ce se îndreaptă. Dacă vroia se putea duce înspre ceea ce era rău, spre ceea ce ar fi putut să-i facă rău, ori înspre bine, făcându-şi şi sieşi bine. Comparând faptul că omul nu cunoştea decât binele ca apoi să aibă cunoscut şi orizontul răului, se poate spune că liberul arbitru, în mod natural îl poate împinge înspre rău, şi spre bine doar atunci când este într-un mediu, într-o conjunctură în care poate face rău, alege să nu-l facă, îl împinge spre bine. Ideea poate fi contrazisă şi se poate destul de mult discuta pe această temă.
Cert este că, după acel moment, Cain şi Abel este primul caz în care a acţionat alegere, liberul arbitru, şi a dus la omorul între fraţi. Şi tot ca rezultat al alegerii, Noe şi familia sa au fost aleşi pentru a reclădi societatea umană de după Potop.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...