Feministă înseamnă susţinătoare a drepturilor femeii. Ce înţelege lumea? Fiecare înţelege ce vrea: "Turbez când aud toate feministele zicând că doar mamele ştiu să-şi iubească copiii şi doar mamele-i pot creşte", "deci lasă-ne cu sloganele feministe. Femeile au rolul lor în societate şi bărbaţii pe al lor, le place sau nu", "feministele vor schimba în curând bărbatul pe un vibrator care fluieră la comanda vocală", "feminista înseamnă femeia fatală, activă, independentă, care ştie să controleze bărbatul doar prinr-un singur număr de sex oral", "rolul feministelor s-a modificat în secolul 21! acum ne străduim să înţelegem ce să facem cu toate drepturile obţinute, cu moştenirea tuturor frustrărilor de secole", "mişcarea feministă este vârful de lance al mişcării mondiale a lesbienelor". Nu cred că feministele au un calapod şi se alătura mişcării în funcţie de cum arată (indiferent dacă asta se referă la femeia fatală sau la femeia cu mustaţă). Şi nu cred că feminismul poate fi restrâns la mişcarea lesbienelor. Şi, cel mai important, nu cred că ar trebui confundat feminismul pur, cel de început, cu feminismul actual.
Până la mişcările de emancipare, femeile aveau două profesii la care puteau aspira: servitoare, cele din clasele de jos şi profesoare, cele din mica burghezie. Drepturile erau puţine, exceptând cele care îi sunt acordate de către tată sau soţ. Femeile măritate trebuiau să fie supuse faţă de soţii lor şi se aştepta din partea lor să fie virtuase, modeste, agreabile, blânde şi, dacă nu au ceva plăcut de zis, tăcute. Societatea descuraja educarea fetelor, considerând-o periculoasă pentru sufletul lor slab. La sfărşitul secolului XVIII au apărut primele mişcări feministe care cereau drepturi egale între femei şi bărbaţi. La momentul respectiv, principalele revendicări erau dreptul la vot şi la educaţie, doar câteva militând pentru drepturile juridice şi economice.
Cea mai cunoscută mişcare a fost cea a sufragetelor, curent ce a luat naştere în Anglia secolului XIX. Lovindu-se de conservatorismul populaţiei (chiar majoritatea femeilor condamna acţiunea feministă) şi a conducătorilor (regina Victoria a declarat ilegală mişcarea), sufragetele au recurs la gesturi extreme pentru a-şi susţine cauza. Deşi lupta feministelor a continuat cu perseverenţă în majoritatea ţărilor din Europa şi America de Nord, o sută de ani mai târziu situaţia era neschimbată. În Codul Civil al României, de pildă, era stipulat la acea vreme articolul 195 conform căruia "femeia datorează ascultare bărbatului". iar articole de lege asemănătoare apăreau în majoritatea constituţiilor şi codurilor civile străine.
La începutul primului razboi mondial, sufragetele şi-au suspendat temporar revendicările şi acţiunile de protest. O influenţă decisivă pentru cauza feministelor a avut-o cererea de mână de lucru în spatele frontului. Pentru a substitui bărbaţii înrolaţi dar şi pentru a face faţă cererii în creştere de mână de lucru în industria armamentului, s-a apelat la femei. Acestea, după terminarea războiului, au refuzat să se întoarcă pur şi simplu la viaţa de casnice. Însă nu există o piaţă a muncii pentru ele. Marea Britanie a înţeles că dacă nu acţiona, mişcarea feministă ar fi revenit cu o forţă fără precedent. Mişcării sufragetelor, neînţeleasă şi dezaprobată de majoritatea femeilor în perioada antebelică, li s-ar fi alăturat sute de mii de englezoaice, fiind pe cale să se producă o criză naţională. Astfel, guvernul a hotărât în 1918 să le ofere drept de muncă în mai multe profesii şi să acorde drept de vot femeilor care au împlinit vârsta de 30 de ani şi care deţineau o casă. SUA şi alte câteva ţări au urmat exemplul Marii Britanii. Acesta a fost momentul în care primul val feminist a luat sfârşit.
Perioada interbelică a adunat multă nemulţumire în cadrul femeilor care profesau şi primeau salarii mai mici în comparaţie cu un bărbat ce desfăşura aceeaşi muncă. Astfel, după al doilea război mondial, a apărut o mişcare feministă globală care milita pentru egalitatea între sexe şi tot ce derivă din aceasta: drepturi juridice, dreptul la integritate fizică (autonomia de a dispune de corpul său - inclusiv în ceea ce priveste contracepţia, sarcina), protecţie împotriva violenţei domestice, accesul pe piaţa locurilor de muncă şi la plată egală, lupta împotriva oricărei forme de discriminare şi hărţuire socială sau sexuală. Cele mai mari proteste au pornit din America de Nord, de la mişcarea Women's Lib, care s-a extins apoi în principalele ţări europene. Cartea emblemă a acelei perioade a devenit "The Feminine Mystique". Autoarea, Betty Friedan, acuza sistemul din Statele Unite că promovează stereotipul femeii care se poate împlinii doar prin familie. Astfel, fetele "se aruncau" în mariaje timpurii înainte de a-şi definitiva studiile, majoritatea (89% dintre ele, conform cercetărilor efectuate chiar de catre Friedan) ajungând să regrete alegerea făcută.
Unul dintre cele mai mari procese ale vremii în Statele Unite ale Americii a fost Roe vs. Wide. Jane Roe era pseudonimul unei tinere care, rămasă însărcinată în urma unui viol, cerea legalizarea avortului. Curtea Suprema a Statelor Unite i-a dat câştig de cauză şi a legalizat avortul (la vremea respectivă al fătului de până în şapte luni). În 2005, Jane Roe, a cerut anularea decretul din 1973 în speranţa că avortul va deveni din nou ilegal. Ea şi-a argumentat schimbarea de poziţie prin faptul că nu a realizat la vremea respectivă toate implicaţiile demersului său, dorind să ofere o oportunitate femeilor disperate, nu să creeze din avort o formă de contracepţie. Cererea i-a fost respinsă de către instanţă.
Cel de-al treilea val al mişcării feministe s-a format la începutul anilor '90, adresându-se femeilor, dar şi homosexualilor şi transsexualilor. Unul dintre curente neagă modul actual de împărţire a societăţilor, în funcţie de cele doua sexe, considerând că în contextul în care dacă recunoaştem şi respectăm minorităţile sexuale, împărţirea binară nu-şi mai are rostul. Unul dintre exemplele lor este Thomas Beatie, femeia care a făcut operaţie de schimbare de sex iar ca bărbat a născut trei copii până acum. O altă cauza adoptată de către feministele celui de-al treilea val este situaţia femeilor din lumea a treia şi din ţările musulmane fundamentaliste. Totuşi, majoritatea feministelor care au adoptat această "cauză" sunt femei albe, occidentale, aparţinând claselor medii şi superioare iar lupta lor se desfăşoară în mare parte la nivel mediatic, de multe ori privind strict prin prisma propriei culturi, fără a face o încercare reală de a înţelege problemele din zonă. Un alt curent este ecofeminismul ce încercă să analizeze legăturile între discriminarea femeii şi degradarea mediului şi explorează interacţiunea dintre sexism, dominaţia asupra naturii, rasism şi alte caracteristici ale inegalităţii sociale.
Revenind la cele spuse în primul paragraf, nu cred că ar trebui redusă întreaga mişcare feministă, cu bune şi rele, la acest ultim val, pe care personal nu consider că reflectă spiritul epocal al emancipării. Feminismul din primele etape este cel care a ajutat la modelarea unei societăţi mai echilibrate. Pot să se vadă părţile proaste: număr crescut de divorţuri, avortul folosit pe post de pilulă contraceptivă, familii în care soţii se văd câteva minute pe zi dar lucrează fiecare câte 12-14 ore. La fel, pot să se vadă părţile bune: fetele au dreptul la educaţie, femeile care chiar au nevoie pot lucra pentru a-şi hrăni copiii, o mamă maltratată îşi poate lua copiii abuzaţi de lângă tată. Nu există "feminismul a făcut bine" sau "feminismul a făcut rau". Există "feminismul a adus o schimbare" şi fiecare este liber să se folosească de aceste schimbări în funcţie de propria conştiinţă, educaţie şi situaţie. Dar...
* - material documentat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu