24 mar. 2012

Neîncredere în sine *

Neîncrederea, în anumite limite, şi cu bună credinţă, îl fereşte pe oricine de numeroase neplăceri. Dar fără încredere, nici o relaţie - fie amicală, fie de dragoste sau profesională - nu poate exista. Care este motivul pentru care unora le e atât de greu să aibă încredere în ceilalţi?
Putem simplifica şi afirma că există doua tipuri de persoane: cele care au apriori încredere şi cele care sunt apriori neîn­cre­ză­toare“, remarca Christophe André, psihiatru cognitivist. Trebuie spus că neîincrederea nu este patologică. Dar practicată excesiv şi sistematic, îl condamna pe cel ca­re o simte la izolare şi singura­tate. „Această fobie socială apare la persoanele hipersensibile”, adaugă psihiatrul. Vulnerabile şi fragile, acestea folosesc neîncrederea ca pe un mecanism de protecţie şi apărare.

Neîncrederea nu este moştenită
Psihanaliştii consideră că neîncrederea este moştenită doar din copilărie. Copilul mic trăieşte o situaţie paradoxală: chiar dacă are încredere în adult - pentru că supravieţuirea şi starea lui de bine depind de acesta -, totuşi începe să trăiască sentimentul de neîncredere.
Acesta apare ca răspuns la situaţii penibile, create atunci când mama nu intervine suficient de repede pentru a se ocupa de el: inconştient, el vede atunci în ea un personaj dăunator, ca­re îl persecută. Suferă şi îi atribuie ma­mei, în ochii lui atotputernică, dorinţa de a-i face rău.
Psihanalista Melanie Klein, pri­ma care a explicat acest aspect al dezvol­tării infantile, considera că aceste re­acţii ale copilului sunt normale atât timp cât nu-i domină întreaga viaţă afectivă. Mai târziu, amestecul ambivalent de neîncredere şi tandreţe este ceea ce caracterizează relaţiile dintre oameni. Totuşi, dispoziţia psihică spre neîncredere se poate amplifica, din cauza fricii pă­rinţi­lor, ei înşisi speriaţi de lumea exterioară.
Să nu ai încredere în oameni!”, „Să nu vor­­­beşti cu oameni străini!” sunt avertismen­­te necesare pentru securitatea copilului, care are tendinţa de a se încrede în oricine se aseamănă cu unul din­­­tre pă­rinţi; e bine însă că avertismentele să fie moderate. Sufocat de părinţi prea protectori, copilul poate să ajungă să creadă că lumea exterioară e o junglă terifiantă plină cu agresori.

Prea multa idealizare
Atunci când nu părinţii transmit neîn­crederea, viaţa însăşi se ocupă de asta: un coleg care tradează, un prieten care abuzeaza de generozitate, un partener care înşală... „Cele mai neîncrezătoare persoane sunt cele care au o viziune iluzorie despre viaţă, idealizând relaţiile”, spune Christophe André.
Foarte exigenţi cu ceilalţi, ei interpretează drept trădare cel mai mic gest care nu e conform cu cele aşteptate de la celălalt. În anumite cazuri, acest sentiment se dezvoltă până la paranoia: „Nimeni nu e demn de încrederea mea, deci toată lu­mea îmi vrea răul”. În altele, duce la cinism: „Acest bărbat m-a părăsit fără un cuvânt, toţi bărbaţii sunt nişte laşi”.
Fie nu există încredere în propria persoană, fie se aşteptă prea mult de la ceilalţi. O relaţie presupune întotdeauna asumarea unui risc. Trebuie acceptat faptul că e nevoie să fie puse la încercare, de-a lungul unei anumite perioade de timp, primele impresii care există despre relaţie, pentru a vedea cât sunt de adeva­ra­te. Acest risc nu poate fi asumat decât de cel care are suficientă încredere în el însuşi astfel încat, în caz de decepţie, sentimentele lui să nu fie prea rănite. Lipsa de încredere în celalalt este aproape întotdeauna semnul lipsei de încredere în sine.
* * *
Comunicarea se poate realiza doar atunci când omul este gata să răspundă. “Dacă tu nu mă laşi, atunci muzica nu se va naşte”, spune Osho. Comunicarea nu este o stare unilaterală, pentru ca unul să se înţeleagă cu altul, să poată fi înţeles, ascultat, să poată dărui tot ce poate, este nevoie de celălalt, de cel ce primeşte, de cel ce iubeşte, de cel ce vine în relaţie cu încredere. Nimeni, absolut nimeni nu poate da ceva unui om care nu crede că are ceva de primit. Transmiţătorul şi receptorul sunt cele două părţi ale unei comunicări reuşite, dar simpla lor prezenţă nu este îndeajuns. Comunicarea înseamnă şi împărtăşire sau a împărţi ceva amândoi, iar”unele lucruri nu pot fi împărţite decât în dragoste”, mai spune Osho.
În dragostea dintre un părinte şi un copil, în dragostea dintre un bărbat şi o femeie, în dragostea dintre un om şi câinele său nu pot fi împărţite multe lucruri dacă nu există receptivitate. Dacă există încrederea că celălalt poate dărui ceva, atunci cum se potae primi ceva? Dacă nu este ascultat cu iubire, cum se va putea înţelege, simţi şi capta iubirea dăruită?
Se pot percepe doar acele sunete, acele noţiuni, acele informaţii şi acele fiinţe în care există încredere. Se poate urma un sfat, un tratament şi se poate vindeca chiar de o boală cu încredere. Fără încredere, unul vorbeşte, celălalt se îndoieşte. Unul iubeşte, celălalt suspicionează: “Ah, nu mă iubeşte suficient, sigur e ceva în nere­gulă”. Fără încredere, comunicarea devine unilaterală şi, în acelaşi timp, inutilă.
La rădăcina dragostei dintre oameni stă încrederea, ca o bucată uriaşă de pământ, în care sentimentele se transformă în flori, în plante frumoase, în sănătatea emoţională şi mentală, în fapte omeneşti absolut normale. Lipsa de încredere îi face geloşi şi îi lasă pradă anxietăţilor, gândurilor tulburătoare şi emoţiilor toxice. Fără cel receptiv la daruri, darurile n-au sens, n-au semnificaţie şi nu cresc. Nu se înmulţesc, nu vindecă. Fără a avea încredere, nu se va simţi nimeni iubit şi nu se va percepe iubirea altui om, oricine ar fi el.
Pentru comunicare, este nevoie de atenţie. În cuplu, la serviciu, pe stradă, în orice loc din lumea asta, în orice relaţie, fără cel atent, fără cel încrezător, fără cel dorinic să primească ceva pentru că are încredere în cel care dăruieşte, nu se poate realiza comunicarea. Se poate simula comunicarea, oamenii se poate preface că vorbesc, se pot aminti o mulţime de amănunte despre lucruri, oameni şi viaţă, dar esenţa comunicării nu ţine de memorie, ci de inimă. Nu de gând, ci de sentiment.
Iată de ce vor înţelege ceea ce se spune doar oamenii care iubesc şi au încredere, cum de înţeles se pot înţelege deplin şi va putea exista încredere în oamenii iubiţi. Dacă nu există încredere, nu înseamnă că celuilalt îi lipseşte musai ceva, dar se poate ca tocmai celui care nu are încredere să îi lipsească dragostea pentru om.
* * *
* - material documentat 

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...