Clarviziunea, darul comun celor trei sfinţi cu numele Daniel *

Am vorbit cândva de ceea ce a reprezentat Daniil Sihastrul în istoria României, detronându-i sfinţenia lui Ştefan cel Mare care, în opinia mea nu are nimic sfânt, din punct de vedere religios, dar este ctitor de mânăstiri. A ctitorit, da, ca domnitor, însă totul a fost răsplata pentru strategia pe care i-o punea la punct acest adevărat sfânt, pus în umbră şi uitare de necugetata sfinţire a celui care avea toate mijloacele materiale necesare construirii acestora, ctitor fiind Domnitorul şi nu omul Ştefan. Am găsit un articol, scris de cineva competent:

Luna decembrie adună cinstirea a trei sfinţi cu numele Daniel. Astfel, pe 11 decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Daniil Stâlpnicul, pe 17 decembrie, pe Sfântul Prooroc Daniel, iar pe 18 decembrie, pe Sfântul Daniil Sihastrul. Pe lângă nume, cei trei sfinţi au în comun tăria cu care şi-au păstrat credinţa şi sacrificiul pe care l-au făcut în numele lui Dumnezeu. Dar, ceea ce se observă cel mai bine din vieţile lor este darul proorociei, al clarviziunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu.

Proorocia, clarviziunea este un dar cu care Dumnezeu îi înzestrează numai pe aleşii Săi. Iar această însuşire vine împreună cu înţelepciunea dumnezeiască care îi îndrumă pe cei sfinţi să proorocească doar celor care trebuie şi numai în anumite momente. De aceea proorocul vechi-testamentar Daniel a proorocit evreilor să se menţină tari în credinţă. A tălmăcit şi visurile, şi înscripţia unor păgâni, dar nu spre ajutorul lor, ci tot al evreilor. Odată cu funcţia primită, datorită acestor tălmăciri, a putut să mai uşureze din suferinţele celor de un neam cu el, suferinţe îndurate în exilul din Babilon.

Sfântul Daniil Sihastrul a fost şi el un prooroc, un sfătuitor de taină al Sfântului voievod Ştefan cel Mare. Viaţa în pustie, în sihăstrie, îi învredniceşte pe nevoitori să primească de la Dumnezeu darul vederii-înainte. Câte mănăstiri ar mai fi fost astăzi, din timpul lui Ştefan cel Mare, dacă nu ar fi primit îndemnul cuviosului de a le construi? Sau câte înfrângeri nu ar fi suferit moldovenii dacă domnitorul lor nu ar fi fost întărit de sihastrul Daniil? Multe dintre faptele care i-au adus sfinţenia lui Ştefan cel Mare au la bază sfaturile Sfântului Daniil.

Dar şi Sfântul Daniil Stâlpnicul, datorită vieţii petrecute pe stâlpul său, a primit darul de a prooroci. Mulţime de credincioşi veneau şi îi cereau sfatul, până chiar şi împăraţii de la Constantinopol.

În rândurile ce urmează, vă aducem la cunoştinţă modul cum şi-au petrecut viaţa şi ce i-a făcut vrednici de a fi binecuvântaţi de Dumnezeu cu acest dar.

Daniel se tâlcuieşte „Dumnezeu este judecătorul meu“

Primul în cronologia istorică este Sfântul Prooroc Daniel. S-a născut cu mai mult de jumătate de secol înainte de Hristos, într-o familie de evrei de neam regesc. În 606 î.H., când avea în jur de 16 ani, este luat în robie de către Nabucodonosor şi dus în Babilon, în prima etapă a conflictului iudeo-babilonian, în timpul regelui Ioachim. A studiat aici limba caldeilor, cei care se ocupau cu astrologia. Cei mai străluciţi urmau să devină sfătuitori la curtea regelui. A primit chiar şi un nume, Belşatar. Dacă Daniel însemna, în evreieşte, „Dumnezeu este judecătorul meu“, numele babilonian se tâlcuia „Bel este protectorul lui“. A avut colegi de studiu alţi trei tineri evrei, Anania, Misael şi Azaria.

Daniel, alături de cei trei tineri, îşi asumă încă de la început rolul de păstrători ai credinţei monoteiste în Dumnezeul cel Adevărat. În consecinţă, ei refuză să mănânce din alimentele închinate idolilor, pentru a nu se întina şi a călca prescripţiile Legii mozaice. Sunt pedepsiţi şi aruncaţi în foc, dar îngerul Domnului îi ajută. A urmat groapa cu lei, dar şi de data aceasta puterea lui Dumnezeu este mai mare decât cea a leilor. Cu ajutorul Unicului Dumnezeu, Daniel a reuşit să tâlcuiască visele lui Nabucodonosor, care îi prevesteau sfârşitul; a tâlcuit şi inscripţia de pe perete a lui Belşatar, „a numărat, a cântărit, a împărţit“. Toate acestea îi aduc puterea, fiind numit al treilea în regat. Această poziţie şi-a păstrat-o profetul şi după cucerirea Babilonului de către perşi. Aceasta se întâmpla în 539 î.H., când era în vârstă de 75 de ani. În tradiţia iudaică se poate găsi părerea conform căreia Daniel ar fi fost cel care ar fi sfătuit pe regele perşilor, Cirus, cu privire la întoarcerea evreilor şi ar fi mijlocit pentru rezidirea templului de la Ierusalim.

De Sfântul Prooroc Daniel se leagă şi o carte care se află în Vechiul Testament, care îi poartă numele. În cuprinsul cărţii prezintă purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de poporul Său, dar şi pe Dumnezeu ca fiind Domnul istoriei, Cel care ridică şi coboară imperiile lumii. Visul lui Nabucodonosor, precum şi cele două vedenii ale profetului (despre cele patru fiare şi vedenia berbecului şi ţapului) nu sunt altceva decât o anticipare a unor momente importante ale istoriei antice.

Proorocul lui Ştefan

Sfântul Daniil Sihastrul este singurul, dintre cei trei, de neam românesc. Este cunoscut ca sfătuitor al vrednicului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar şi sub numele de Sfântul Daniil schimonahul sau Sfântul Daniil cel Nou, spre a-l deosebi de ceilalţi doi sfinţi cu acelaşi nume. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi. Datorită copilăriei petrecute în preajma Mănăstirii „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi, la vârsta de 16 ani, tânărul Dumitru a fost călugărit cu numele David, la aceeaşi mănăstire. Viaţuirea sfântă l-a făcut cunoscut printre credincioşi încă de tânăr, şi de aceea întreaga lui viaţă a fost o fugă de mulţimea oamenilor însetaţi după cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, trece pe rând pe la Schitul Sfântul Lavrentie de lângă satul Vicovu de Sus, unde primeşte schima cea mare şi un nou nume, Daniil; pe la Putna, pe malul pârâului Viteul, unde într-o stâncă şi-a dăltuit un paraclis şi o chilie. Ultima oprire a fost la Voroneţ, pe malul pârâului Corbului, sub stânca Şoimului.

La stânca de la Putna, sihastrul îl adăposteşte pe tânărul Ştefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său, Bogdan al II-lea, la Reuseni. Acesta îi prooroceşte că, în curând, va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a şi întâmplat în anul 1457. După urcarea pe tron, la îndemnul Sfântului Daniil Sihastrul, Ştefan cel Mare construieşte Mănăstirea Putna în anul 1466. Aşa s-a format una dintre cele mai cunoscute legături dintre un domnitor şi duhovnicul său, din istoria poporului român. Trebuie să menţionăm că, la sfatul Sfântului Daniil, domnitorul sfânt a construit câte o biserică după fiecare luptă, şi tot el era cel care îl întărea înainte de luptă sau îi proorocea victoria în momentele de cumpănă.

Spre exemplu, la Voroneţ îl vizitează Ştefan cel Mare şi Sfânt, după înfrângerea de la Războieni, din 1476. Daniil Sihastrul îl sfătuieşte să continue luptele cu turcii, prevăzând că va birui, ceea ce s-a şi întâmplat. În amintirea acestei victorii, în anul 1488, Ştefan cel Mare construieşte Mănăstirea Voroneţ. Aici îşi petrece ultima parte a vieţii, ca stareţ, până la trecerea la Domnul, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Voroneţ. Pe piatra de mormânt care s-a făcut la dorinţa voievodului Ştefan cel Mare stă scris: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil“. În şedinţele din 20-21 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Daniil Sihastrul, cu data de prăznuire 18 decembrie.

De pe stâlpul său a proorocit împăraţilor de la Constantinopol

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul a trăit în timpul împăratului Leon cel Mare (457-474). Era originar din Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. La vârsta de cinci ani, Daniil a fost dus de părinţii săi, Ilie şi Marta, la mănăstire. Fiind iubitor al nevoinţelor călugăreşti, s-a dus la Cuviosul Simeon Stâlpnicul şi a învăţat de la el răbdarea şi rugăciunea neîncetată. În urma unei descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei, aproape de Constantinopol, în Anaplu. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni. S-a suit pe un stâlp de unde a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti. A îndurat arşiţa verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătăile vânturilor. A săvârşit atât de multe minuni, că s-a dus vestea de virtutea lui până la împăraţii acelor vremuri: la împăratul Leon, la împăratul Zenon, care au venit la el să îi ceară sfaturi. Sfântul le-a prezis ce avea să li se întâmple. A fost şi un sfânt apărător al Bisericii atacate de eretici.

diac. George ANICULOAIE, Sursa: Ziarul Lumina
* - material documentat