Cât costă sufletul? *

Un studiu recent, efectuat de o echipa de la Emory University, Center for Neuropolicy, condusă de Gregory Berns şi publicat în Philosophical Transactions of the Royal Society, bazat pe bazat pe rezonanţa magnetică funcţională (fRMI) a creierului, arată cum informaţiile legate de "suflet" şi de "sacru" – incluzând şi convingerile religioase, identitatea naţională sau codul de etică – au o zonă dedicată în creier şi nu se amestecă cu gândurile şi informaţiile legate de situaţii "profane". Ba mai mult – omul nu este dispus să "trădeze", să "vândă" convingerile de suflet. Altfel spus, studiul, inclusiv cercetările experimentale, au arătat ceea ce unii au încercat să nege: creierul elaborează informaţiile legate de valorile în care omul crede într-o zonă diferită de cea dedicată altor informaţii, definite mai sus ca “profane”, pentru care omul este gata, contra unui preţ bun, este gata să-şi schimbe ideile.

Din echipa lui Berns făceau parte inclusiv economişti, informaticieni, psihologi şi antropologi. Această echipă a pus la punct un test cu ajutorul căruia să se descopere ce loc îşi au în creier valorile de suflet/sacre şi cele profane. Echipa a folosit rezonanţa magnetică funcţională pentru a înregistra activitatea creierului a 32 de persoane adulte în timp ce răspundeau unui test format din 62 de afirmaţi, de la cele de genul: "Eşti un consumator de ceai" la cele mai profunde, cum ar fi "Eşti de acord cu căsătoriile între homosexuali", cerând celor care participau la test să aleagă dacă sunt favorabili sau contrari.

După ce au răspuns celor 62 de întrebări, participanţilor la test li s-a dat posibilitatea să îşi modifice răspunsul în schimbul unor sume de bani. Participanţii puteau să primească până la 100 $ dacă erau de acord să semneze un document în care se făcea o afirmaţie contrară celei pe care au ales-o iniţial. Dacă persoana refuza să îşi schimbe ideea, în ciuda banilor oferiţi, se consideră că afirmaţia respectivă este una de "suflet" ("sacră"). Dacă acceptau bani şi îşi schimbau decizia era o afirmaţie "profana", care nu avea o valoare prea mare pentru cel testat.

Rezonanţa magnetică a arătat cum afirmaţiile de "suflet" activau o zonă a creierului legată de cea care stabileşte ceea ce este corect şi ceea ce este greşit, însă separată de cea activabilă de "recompense". Concluzia a fost că, în cazul valorilor profunde, este inutil să se încerce să se schimbe ideea cuiva, deoarece recompensa nu va funcţiona; creierul va decide că valorile de "suflet" nu sunt de vânzare.

Ba mai mult, în cazul participanţilor la test care nu vroiau să schimbe afirmaţiile în schimbul banilor, în ciuda insistenţelor cercetătorilor, s-a observat o activare a amigdalei din creier, care este centrul controlului emotivităţii; o dovadă a faptului că aceste persoane se simţeau ofensate sau indignate de propunerea primită.

Participanţii la test care făceau parte dintr-o organizaţie sportivă sau religioasă, dintr-un grup muzical sau de legat de protecţia naturii – au demonstrat o activare mai intensă a zonei creierului dedicate valorilor "de suflet".

Concluzia lui Berns a fost că "Schimbările culturale induc modificări ale creierului care, la rândul lor, au efecte asupra culturii. Cultura şi creierul nu pot fi separate".

Cât costă sufletul? Concluzia a fost certă dată de creier: Nu este de vânzare!

Sursa bibliografică: Philosophical Transaction of the Royal Society

*  *  *  *  *  *  *

Încearcă mulţi să nege rezistenţa şi opoziţia unora la orice fel de recompensă, acceptarea unor condiţii dure, a jignirilor, a torturii, la cererea de a schimba ceva, a convingerilor, a ideilor, a faptelor. Şi asta mai ales a unora pozitive, cele negative având o slabă legătură în creier (sunt rare, foarte rare cazurile de oameni “răi”, cei “înrăiţi” putând să se readucă pe calea cea bună!).

Tot în această dihotomie intră şi conflictul dintre cei care nu acceptă pe cei care nu se încadrează pe calapodul nou construitului spiritualism, prin care s-a propagat ideea renunţării, al capitulării necondiţionate la prima problemă apărută, la prima condiţionare şi aceştia, cei care nu sunt acceptaţi pentru perseverenţa lor. Sunt puţini aceştia din urmă, cei care trăiesc “instictual” şi sunt blamaţi şi puşi la zid. Având în vedere legătura menţionată de cercetări, se poate înţelege cine e cu adevărat blamabil?

Dar nu e nimic nou sub soare totuşi: “Haideţi să-l vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne găseşte vină că stricăm legea şi ne acuză că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie (…) El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el. Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt diferite. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o murdărie; el declară fericit sfârşitul celor drepţi şi se laudă că-l are pe Dumnezeu drept tată (…) Să-l punem la încercare cu ocări şi cu chinuri ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui. Să-l supunem unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el” (Cartea Înţelepciunii lui Solomom 2,12-20).

*  *  *  *  *  *  *

Dacă nici ştiinţa nu este convingătoare, atunci ce mai poate să îl ajute pe om în a nu fi un orb prin viaţă?

Neuroteologia este cunoscută şi sub numele de bioteologie sau neuro-ştiinţa spirituală. Această stiinţă studiază corelaţiile dintre fenomenul neuronal şi experienţele subiective din domeniul spiritualităţii.

Oamenii de ştiinţă se întreabă dacă spiritualitatea poate fi măcar parţial explicată în termeni de reţea neuronală, neurotransmiţători şi chimie cerebrală. De aici a luat naştere această ştiinţă, care se numeşte “neuroteologie”: studiul mecanismelor cerebrale implicate în fenomenele de credinţă religioasă.

Aldous Huxley a folosit termenul de neoroteologie pentru prima data în nuvela sa utopică, “Island”. Disciplina studiază experienţele religioase şi spirituale. Anumiţi oameni de ştiinţă încadrează neuroteologia ca fiind o pseudoştiinţă. Însă studiile neuroteologiei au o strânsă legatura cu chimia şi neurologia.

În 1994 Laurance McKinney a publicat prima carte dedicată acestui subiect, intitulată “Neuroteologia: Religia virtuală în secolul 21″. McKinney scrie în cartea sa că abia după vârsta de 3 ani, copilul îşi crează o iluzie a timpului cronologic, ca parte fundamentală. Inabilitatea creierului adult de a-şi aduce aminte de imagini anterioare crează întrebări precum “de unde provin?”, “unde se duc toţi după ce mor?”. După teoria sa, acest lucru duce la explicaţiile variate ale religiilor. Ideea de experienţă a morţii ca o schimbare spre o nouă viaţă, face pe mulţi să îmbrăţişeze religia.

Doctorul Andrew Newberg descrie procesele neurologice ca fiind acte repetitive, de stimulare ritmică, ceea ce este tipic ritualurilor umane. Acestea contribuie la senzaţiile transcedentale şi la conexiuni cu o aşa zisă entitate universală.

Însă stimularea psihică nu este de ajuns pentru a genera experienţe transcedentale. Pentru acest lucru e nevoie de ritualistică, însoţite de mesaje sugestive. Acest lucru întâmplat, ritualul transformă o idee cu un anumit sens, într-o experienţă interioară.

Dimethyltryptamina – Chimia şi Dumnezeu

Dimethyltryptamina este găsită în multe plante, dar se afla în anumite cantităţi şi în corpul uman. Este creată în cantităţi mici de corpul uman în timpul metabolismului, de enzima Tryptamina-N. În multe culturi, aceasta era înghiţită de oameni. Structural Dimethyltryptamina este analog cu neurotransmiţătorul serotonina.

Serotonina este o amină derivată de indol. Este întâlnită în ţesuturi vegetale, animale şi veninuri.

Serotonina, un neurotransmiţător prezent în variate organe incluzând sistemul nervos central, are un rol important în apariţia depresiei şi a anxietăţii. Anti-depresivele funcţionează în general reglând acest neurotransmiţător numit serotina.

Dimethyltryptamina pură, la temperatura camerei este incoloră sau albă până la galben-roşcată. Dimethyltryptamina a fost prima dată sintetizată chimic în 1931.

Creşterea nivelului Dimethyltryptaminei în glanda pineală poate produce anumite experienţe ce se manifestă în rândul credincioşilor indiferent de religie. Iată ce se întâmplă în acest caz:

Percepţia asupra timpului dispare, apare un sentiment de respect amestecat cu teamă şi uimire, veneraţie şi evlavie. Apare sentimentul de uniune cu Universul, individul intră într-o transă de extaz, are sentimentul că mintea i se luminează brusc şi i se modifică stările de conştiinţă. Aceste trăiri se găsesc la baza tuturor credinţelor şi religiilor.

Electroencefalograma

Studiile din 1950 – 1960 au demonstrat că anumite părţi ale creierului sunt corelate cu stările “spirituale”. Doctorul Michael Persinger a supus lobii temporali ai unor persoane unui câmp magnetic. Pacienţii au susţinut că au simţit o “prezenţă eterică în cameră”. Această ştire a avut parte de publicitate la timpul respectiv, deşi mecanismul care a dat acest răspuns a rămas neînţeles.

Studiile recente pentru a localiza regiunile active ale creierului în timpul supunerii indivizilor la unele experienţe spirituale arată că există o zonă a creierului mai activă, indiferent de religie sau cultură, susţinând teoria lui McKinney ca sentimentele asociate cu experienţa religioasă sunt mai degrabă aspecte normale ale funcţiilor creierului, decât o comunicare cu Dumnezeu.

Cercetătorii americani Andre Neberg şi Eugene d’Aquili au oferit o nouă explicaţie, în acelaşi timp profund simplă şi precisă din punct de vedere ştiinţific: impulsul religios este înrădăcinat în biologia creierului uman.

Neberg şi d’Aquili îşi întemeiază această concluzie pe o cercetare pe termen lung a funcţionării şi comportamentului creierului uman. Ei au scanat prin imagistică medicală pe baza de rezonanţă magnetică creierele unor meditatori budişti şi ale unui grup de călugări franciscani în timpul rugăciunilor şi meditaţiei. Cei doi cercetători au descoperit că meditaţia spirituală foarte profundă provoacă o modificare în activitatea creierului.

Cu alte cuvinte, ceea ce budiştii numesc a fi una cu Universul iar călugarii franciscani descriu ca fiind prezenţa reală a lui Dumnezeu, nu este o iluzie, nici o experienţă psihologică subiectivă, sau o închipuire a subiectului. Este un lanţ de evenimente neurologice succesive distincte care pot fi observate în mod obiectiv, înregistrate şi chiar fotografiate.

Controverse

Neuroteologia a stârnit, aşa cum era de aşteptat, numeroase controverse şi curente de opinie. Adepţii religiei cred că teoria ar întări opiniile ateiste: dacă se poate explica experienţa religioasă pur şi simplu ca pe un fenomen al creierului, atunci nu aeste nevoie să se creadă că există Dumnezeu. Dar oamenii de ştiinţă susţin că încearcă doar să înţeleagă cum poate creierul uman să genereze experienţe spirituale.

Deşi neuroteologia se află oarecum în cautarea lui Dumnezeu, multe întrebări din această sferă spirituală rămân încă fără răspuns. Ce este Dumnezeu? Există viaţa de apoi? Există suflet? Poate că este acel egoism specific uman de a crede că suntem mai mult decât suntem. O nouă direcţie s-a trasat prin unele elemente. Sufletul îl face pe om nemuritor, îndeplinindu-i astfel visul milenar, irealizabil biologic. Şi poate că nu-i destul a visa…

* - material documentat