Meditatia creştină [1] *

Indicaţii metodice pentru practicarea meditaţiei creştine

Cele 37 de capitole ale textului principal urmează etapele din Evanghelii şi din Apocalipsa după Ioan. Se recomandă să le prelucraţi chiar în această ordine, pe baza Evangheliei după Ioan şi a Apocalipsei. Studiul Bibliei, adică cititul textelor, analiza lor lingvistică şi în context este doar una dintre metode. Studiul textelor, şi nu în ultimul rând Dumnezeu, pot ajuta la o cunoaştere mai aprofundată.

Cei care, dincolo de simpla lectură, sunt interesaţi mai îndeaproape de o metodă de aprofundare integrantă – incluzând nivelele neglijate ale sufletului – pot citi respectivul capitol (de ex. Evanghelia după Ioan) după studierea uneia dintre aceste reflexii concentrate, şi pot medita asupra lui. Sfântul Apostol Ioan, respectiv ucenicii săi au fost deosebit de preocupaţi de semnificaţia spirituală profundă a evenimetelor.

Detalii despre practica meditaţiei.

Pentru meditaţie există mai multe posibilităţi; în primul rând sunt valabile aceleaşi premise ca pentru orice alt tip de meditaţie: înainte de toate atenţia trebuie eliberată cu totul de probleme ce distrag atenţia şi de indispoziţiile de moment, fie conştientizându-le, fie discutând despre ele cu cineva, astfel încât mintea să fie din nou limpede. De asemenea este necesar să nu fiţi influenţaţi de factori cum ar fi foamea, oboseala, sau efectele acute ale alcoolului, tutunului etc. Ideal ar fi ca în timpul meditaţiei să nu puteţi fi deranjaţi de telefon şi altele asemenea. Alegeţi un loc agreabil, deci nu în apropiere de surse de aparate care produc unde electromagnetice generatoare de stress. Cei cu experienţă se pot concentra chiar şi într-o piaţă aglomerată, dar la început este oportun să se ţină seama de aceste indicaţii. Înainte, în cadrul unei astfel de meditaţii evanghelice se obişnuia să se recite o parte a textului (de ex. rozariul) cu ochii închişi. Textul era învăţat pe de rost, pentru ca atenţia să nu se concentreze asupra cuvintelor ci asupra conţinutului. Exista şi o variantă în care textul era însoţit de gesturi euritmice. O altă posibilitate este aceea de a citi textul şi apoi, închizând ochii, a-l lăsa să acţioneze asupra noastră. În acest răstimp gândirea nu va fi activată, în orice caz meditaţia propriu-zisă începe abia după gândire. Dacă gândurile continuă să ne dea târcoale, le vom „vizualiza” pentru un timp scurt, fără să le mai aprofundăm în continuare. Acest lucru este valabil şi pentru acele gânduri care nu au - aparent sau într-adevăr - vreo legătură cu meditaţia. (Dacă aceste gânduri se referă la planuri exterioare, ele pot fi de exemplu notate, pentru a le amâna cu folos şi a putea reveni mai târziu asupra lor, eliberând astfel pentru moment spiritul). Pe cât posibil, evenimentele importante din timpul meditaţiei vor fi ulterior, notate, astfel putându-se urmări şi documenta mai uşor propriul progres. Analiza (contemplarea, meditaţia) poate duce la o aprofundare a conştiinţei de sine, însă aceasta nu are loc în mod automat şi nu se întâmplă întotdeauna.
De asemenea poate fi util ca atunci când vă treziţi să aveţi la îndemână un bloc pentru notiţe, pentru a vă nota cuvintele-cheie. Pe de o parte aceasta vă ajută să vă amintiţi de vise în general, iar pe de altă parte, pe baza acestor notiţe aveţi posibilitatea de a vă putea urmări mai bine evoluţia viselor. Dacă notaţi simbolurile onirice în timpul zilei, acest lucru va contribui la intensificarea propriei dvs. deschideri spirituale. Astfel veţi putea constata că nu toate visele pot fi explicate prin experienţele din cursul zilei şi prin asimilarea lor psihică, inclusiv că la acest nivel se petrece ceva care este, într-un alt mod, la fel de important ca şi evenimentele trăite în timpul zilei.

Aici nu este nicidecum vorba de ritualuri oculte. E vorba doar de a lăsa timp şi sufletului – nu doar gândurilor - să se deschidă în faţa înţelesurilor profunde, respectiv a lui Dumnezeu. Desigur că intelectul nu este nici de neglijat şi nici nesemnificativ, atâta doar că el nu este suficient pentru a înţelege lumea de unul singur. În timp toate nivelele fiinţei umane, inclusiv voinţa, ba chiar şi trupul pot fi influenţate şi transformate de acest factor. Abia atunci când apare, spre exemplu, o nouă cunoaştere, imagini simbolice relevante în timpul meditaţiei, vise inspirate de ele ori întorsături ale sorţii, abia atunci, deci, se poate afirma că ceea ce poate fi cuprins cu mintea din acel capitol şi-a găsit măcar un ecou vag în interior. Atunci se poate merge mai departe, cu atât mai mult cu cât resimţim nevoia. Pentru asta ne-ar trebui o săptămână întreagă - mai bine ar fi o lună –, timp pe care să-l dedicăm unui singur capitol. În schimb nu este necesar să fi pus în practică întregul conţinut, deoarece etapele nu mai sunt complet delimitate. Dumnezeu îl lasă pe om să trăiască experienţe atunci când El (Dumnezeu) doreşte; prin meditaţie un „moment de răscruce” poate fi cel mult pregătit, în nici un caz însă forţat să apară. Cu toate acestea nici o teologie nu are capacitatea de a suplini un astfel de exerciţiu interior care să şi conducă la înţelegere reală în loc să rămână o teorie searbădă. Chiar făcând abstracţie de posibilităţile unei astfel de meditaţii, sunt tot atâtea căi care conduc spre acelaşi rezultat câţi oameni sunt.

Alte forme de meditaţie văzute în context creştin.

În vreme ce o formă a meditaţiei ca cea descrisă mai sus, specific creştină prin conţinut, este oferită în zilele noastre foarte rar în cadrul vreunei biserici, în interiorul lăcaşurilor special amenajate pentru adunări ale enoriaşilor se oferă în schimb tot mai des alte forme de meditaţie. Căci, pe bună dreptate, oamenii sunt dornici de experienţe. Pe de altă parte însă, de-a lungul secolelor bisericile şi-au îngropat în mare parte propriile tradiţii spirituale şi, implicit, pe cele meditative. Acum se văd nevoite să şi le redescopere. De aceea, ca alternativă, au început prin a modifica formele de meditaţie, cum ar fi cele budhiste (ca Zen, o formă simplă a meditaţiei tăcute) şi prin a le îmbina cu o iniţiere creştină sau neutră.

Se mai practică asimilarea în linişte a unor imagini, icoane, versete izolate din Biblie sau enunţuri ale unor mistici creştini. În acest text, la capitolul „Liniştea din pustie” este menţionată o practică rămasă încă vie a călugărilor greco-ortodocşi de pe Muntele Athos care constă în repetarea cuvintelor „kyrie eleison” (Doamne miluieşte). Şi cântecele pot deveni meditative. Cel mai simplu şi, de fapt, cel mai eficace ar fi dacă bisericile ar da un exemplu pozitiv prin introducerea unor momente de reculegere în timpul liturghiei, de exemplu înainte de rugăciune, în timpul acesteia sau după ea – pentru a primi un răspuns. La fel s-ar putea proceda după predică sau în timpul consilierii spirituale ş.a.m.d. Astfel elementul meditativ nu ar rămâne ceva izolat, ci valoarea sa ar putea fi resimţită din plin în context. În esenţă, dincolo de astfel de pregătiri specifice pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu, tot ce face parte din viaţă poate primi un caracter meditativ – lucru mult îngreunat în lumea noastră agitată. În orice caz ar fi absurd şi o dovadă a unei considerabile lipse de cunoştinţe, să categorisim toate formele de meditaţie, fără deosebire, ca fiind „necreştineşti”, numai pentru că anumite forme ale meditaţiei practicate de grupări ne-creştine sunt mai cunoscute decât cele creştine.

Chiar şi aceia care, în căutarea unor experienţe interioare au luat-o pe calea greşită şi periculoasă a consumului de droguri, ar putea – alegând mai bine calea meditaţiei şi renunţând la droguri – să aibă parte de trăiri mai aducătoare de împliniri.

* - material documentat