Oamenii citesc şi se cred informaţi. Alţii nu fac nici acest minim efort dar se arată mai mult decât informaţi; mulţi atuncă pe tapet aberaţii, doar unii sunt adevăraţi cunoscători.
Când apare cuvântul cancer în viaţa omului, medicii şi tratamentele sunt la mare căutare. Mai toţi vorbesc despre boală, punctând-o ca pe o boală a organului respectiv. Cauzele se caută în diverse idei şi motivaţii, intervenţii externe, iar tratamentul se face prin otrăvirea corpului fizic. De fapt nimeni nu vrea să se gândească şi la asasinarea corpului energetic, prin bombardarea cu energii de joasă vibraţie, căci gândind doar la Rongenoterapie, energia acestei radiaţii, bombardarea cu electroni, este în sine ea generatoare de cancer.
Pentru cei mai mulţi “cancer” este echivalent cu moarte. Eu am curajul să spun “FALS”, însă ştiu că voi fi contrazis de 85% dintre cei cu care aş vorbi. Spun “FALS” şi mă refer la multe faze ale sale – cu excepţia fazei în care un organ este deja distrus – dar nu cred că cineva ar accepta fără rezerve spusa mea. Pentru că oamenii afectaţi de cancer, cuprinşi de febra informaţiilor de tot felul, intră într-un şoc psihic, şoc ce le poate agrava mult mai mult starea de sănătate şi denatura disponibilitatea persoanei la orice fel de tratament.
“Ai cancer!” este poate, azi cea mai dură palmă ce se poate da unui om. Şi eu spun că da, este o palmă, pe considerentul că omului, după ce atâtea fapte făcute împotrivia firii umane i-au fost semnale pe care le-a ignorat, acum i se dă un cumul de obligaţii făţă de propria-i fiinţă ca să îşi răscumpere greşelile. Primul duşman al omului este propriul gând, care, măcinat zile şi zile la rând, creează o redută a răului împotriva gânditorului, “ajutându-l” să nu poată depăşi momentul resprectiv.
Înainte de a trece la orice formă de tratament, omul trebuie să depăşească exact acest stadiu, al şocului psihic. Pentru depăşirea momentului omul trebuie:
1. Să nu se identifice cu boala: punerea unei etichete îngrozitoare care să amplifice trăirile negative. Omul este mai mult decât boala şi decât toate problemele avute vreodată. Boala este doar o parte din om, care trebuie înţeleasă şi depăşită. Asta se va spune şi celorlalţi.
2. Să-şi recunoască emoţiile: omul este speriat, deprimat, furios, confuz, apatic sau se confruntă cu un amalgam din toate acestea. Cei apropiaţi îl sfătuiesc, cel mai probabil, să gândească pozitiv în încercarea de a-şi îmbunătăţi starea de spirit, dar... Atenţie! Deşi gândirea pozitivă este recomandată, trebuie avut grijă ca ea să nu fie doar o „pojghiţă” subţire sub care să se ascundă un ocean de negativitate emoţională. Acceptarea emoţiilor – ce sunt fireşti – este strict necesară, iar reprimarea lor ar putea chiar agrava situaţia. Ar fi chhiar necesar să se caute ajutor specializat pentru învăţarea modului de gestionare a acestora.
3. Să nu se lase copleşit de teamă, ci mai curând să permită acestei stări să determine mobilizarea pentru a face tot ce stă în putinţă pentru recăpătarea sănătăţii. Teama de boală e mai periculoasă decât boala în sine, spunea medicul şi alchimistul Paracelsus. Aşa că atunci când se simte că descurajarea vrea să pună stăpânire pe om, omul străduindu-se să îi ţină piept, alegând conştient a se gândi la lucruri care mobilizează spre vindecare, în locul celor care epuizează psihic.
4. Să se concentreze pe motivaţia puternică de vindecare: victoria sănătăţii asupra bolii va fi înainte de toate una interioară, în bătălia cu negativismul. Gândirea conştientă este dotată cu o foarte mare putere, ignorată de cei mai mulţi dintre oameni. Din lipsă de cunoştinţe, nu se utilizează adevărata putere.
5. Să se vindece emoţional: adesea acest diagnostic se asociază cu probleme emoţionale care au nevoie de rezolvare, fiind nevoie de o terapie pentru uşurarea sufletului, pentru a ierta atunci când e necesar, pentru a regla relaţiile cu persoanele importante şi a eliberarea de traumele şi umbrele trecutului.
6. Să aibă grijă de bunăstarea psihică: În primul rând, se apelează la consiliere psihologică. Dar nu trebuie uitat că micile şi marile bucurii ale vieţii pot constitui terapii în sine. Se vor face doar fapte care plac, se va petrece timp cu cei dragi, se vor practica hobby-urile, creaţia. Starea pozitivă de spirit are efecte încurajatoare sau chiar vindecătoare.
7. Focalizarea pe resursele proprii ce există în om, nu doar pe problema în sine. Acestea pot fi interioare (faptul că s-a mai trecut prin încercări dificile ale vieţii şi altădată, tinereţea, un organism robust, dorinţa puternică de vindecare, perseverenţa în urmarea tratamentului, credinţa în Dumnezeu) sau exterioare: sprijinul familiei, al prietenilor, ajutorul oferit de un consilier sau terapeut, informaţiile oferită de publicaţii de specialitate. Toate acestea vor da perspectiva corectă asupra situaţiei şi vor fi susţinere la greu.
8. Regăsire în credinţă. Multe dintre persoanele diagnosticate ca având cancer au spus că acest diagnostic a determinat o mare turnură spirituală în destin făcându-i să caute lucrurile esenţiale în viaţă. Credinţa în Dumnezeu este una dintre puţinele resurse psihologice care rămân chiar şi în cele mai mari catastrofe, când alte resurse interioare nu mai sunt accesibile. Ceea ce spunea matematicianul Blaise Pascal: „Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul” reprezintă o chintesenţă a acestei idei. Credinţa în Dumnezeu constituie un aliat puternic, imbatabil.
9. Învăţarea lecţiei oferite de boală. Bolile îl învaţă pe om unde greşeşte – mai ales unde se greşeşte faţă de propria persoană. Poate nu a avut suficientă grijă de sine, nu a ştiut să gestionezi stresul, a avut un stil de viaţă deficitar la multe capitole sau a a lăsat traumele trecutului nerezolvate şi ele i-au afectat sănătatea. Se impune necesitatea introspecţiei pentru a învăţa lecţia oferită de problema de sănătate. Odată asimilată lecţia, boala îşi pierde rostul pentru existenţă şi şansele de vindecare cresc exponenţial. „Orice problemă are un dar pentru sine în mâinile sale. Cauţi problemele deoarece ai nevoie de darurile lor”, spunea scriitorul Richard Bach în cartea „Iluzii”.
(material parţial documentat, verificat de experienţa proprie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu