12 nov. 2012

Libertatea în relaţii


În zilele de azi, în societatea de acum, când bate şi toba şi bate şi toaca, acordate pe aceeaşi notă, libertate, idee nobilă ce deja merge spre demonetizare, a scrie despre libertare, mai ales în relaţii, pare un non-sens sau, după caz o sinucidere. Azi, când libertatea unei relaţii este văzută şi încurajată direct şi “în procedură de urgenţă” prin trimiterea către despărţire sau divorţ, căci în materialismul feroce sexualitatea este este un factor major sau determinant, alături de avuţii, să se vrea păstrarea noţiunii de cuplu concomitent cu fluturarea steagului libertăţii, a adevăratei libertăţi, pare a fi o mare aberaţie...
Nu prea există om, femeie sau bărbat, care să nu dorească să aibă libertate într-o relatie. Libertatea pe care o oferă unul altuia în mod implicit, care atunci când este susţinută de ambele părţi, reprezinta o fundaţie foarte sănătoasă pentru o relaţie.
Libertăţile necesare unei relaţii ar fi:
1. Libertatea de a fi diferit. Se poate ca cei doi să fie şi diferiţi unul faţă de celălalt şi să aibă anumite păreri, gusturi, înclinaţii etc, diferite. Faptul ca există o relaţie nu înseamna ca relaţia neagă această libertate a diferenţelor. Dimpotrivă o identitate maximă duce la o monotonie din care nu se fac paşi de înaintare ci se aseamănă cu somnolenţa, o asemenea relaţie seamănă bine cu “locul în care nu se întâmplă nimic”.
2. Libertatea de a fi o fiinţă individuală. Fiecare om este unic, are propria personalitate şi faptul că există o relaţie bazată pe sentimente nu înseamnă că trebuie ca cei doi să fie „siamezi” – trebuie să aibă în continuare libertatea de a avea propriile personalitati, credinăe, opinii, valori şi individualitate. Ceea ce îi aduce împreună este tocmai deosebirea dintre ei, complementaritatea unuia cu celălalt, tocmai pentru ca există acea diferenţă. Prin exemple s-ar putea spune că unul se poate să se bucure de liniştea casei chiar dacă celălalt preferă pădurea, se pot face, de către unul, lucrurile altfel decât le face celălalt, poate unuia să-i placă ordinea chiar dacă celălalt preferă spontaneitatea. Dragostea nu îngrădeşte libertatea celuilalt, se poate iubi cu adevărat doar atunci când este acceptat celălalt aşa cum este, fără încercări de a-l schimba. „NOI” nu trebuie să îngrădească pe „EU”.
3. Libertatea de a avea propria intimitate. Este greu de oferit partenerului. E vorba de jocul „dacă m-ai iubi cu adevărat, mi-ai spune tot ce gândeşti”. Iar la baza lui stă propria lipsă de securitate. Cel care are această lipsă de securitate trebuie să ştie tot ce face, pe cine cunoaşte, unde merge, cu cine vorbeşte şi chiar să-i cunoască toate gândurile – altfel nu poate controla şi, prin urmare, se poate ca cel controlat să găsească pe altcineva şi să părăsească relaţia. Tragic este că adesea, controlul asupra celuilalt produce chiar efectulele care se doreşc evitate: gelozia, nesiguranţa, indiscreţia, atitudinea interogatoare. Toate acestea îndepartează partenerul şi îl invită să găsească pe cineva care îl respectă şi care îi oferă libertatea de a avea intimitate. Acceptarea intimităţii celuilalt înseamnă respect, faţă de celălalt dar mai ales faţă se sine.
4. Libertatea de a fi imperfect. Se întâmplă adesea în relaţii, mai ales după ce trece vârtejul primelor zile, ca unul dintre parteneri să îşi aroge rolul de părinte sau profesor critic. În loc să fie doi oameni care interacţionează ca adulţi pe picior de egalitate, unul încearcă să corecteze imperfecţiunile celuilalt – imperfecţiuni după părerea sa. Apare o adevarată luptă: a unuia să îşi menţină dreptul de a face lucrurile în felul său şi a celuilalt să-şi modeleze partenerul după cum i se pare că ar trebui să fie. Aceasta luptă, deşi cei doi nu o văd este o oglindă despre sine: se încearcă schimbarea celuilalt, dar acele lucruri sunt în cel ce-şi doreşte schimbarea. „Schimbă-te pe tine şi lumea întreagă se va schimba.
5. Libertatea de a avea propria viaţă socială. Aceasta înseamnă că fiecare este de acord ca celălalt are dreptul la o viaţă independentă „în afara cuibului”. Cei doi pot să aibă fiecare prietenii lui (a nu se crede că ascunşi) şi să se bucure de activităţi şi interese separate şi, în acelasi timp să preţuiască şi să se bucure de relatie :„eşti liber să ai o viaţă şi interese personale, poţi să te bucuri de prietenii, locuri li activitpşi, care nu mp interesează pe mine şi nu văd lucrul ăsta ca pe o ameninţare la adresa relaţiei noastre. Este minunat că ne iubim şi ne înţelegem atât de bine. Iar aceasta este o relaţie şi nu o închisoare. Negarea acestei libertati transformă relaţiile în capcane. Cele mai frecvente motive pentru subminarea ei sunt: teama de a nu pierde partenerul şi teama de a nu pierde posibilitatea de a domina viaţa partenerului.
6. Libertatea de evoluţie si schimbare. Adesea apare un program interesant în relatii: pentru mine este în regulă să cresc, să mă dezvolt, să evoluez, să mă schimb etc. Dar partenerul meu trebuie să rămână exact aşa cum era când ne-am cunoscut. El nu trebuie să îmbătrânească, să slăbească, să se îngraşe, să meargă la sală, să îşi găsească interese noi, să-şi schimbe obiceiurile, înfăţişarea, stilul de viaţa etc. – sau cel puţin nu trebuie să faca aşa ceva fără permisiunea şi binecuvantarea mea.
A oferi această libertate celuilalt înseamnă respect pentru dreptul fiecăruia de a evolua şi a se schimba în mod continuu. Are dreptul, fiecare, să nu rămână acelaşi.
Deoarece te iubesc cu adevărat pentru cine eşti tu, îţi iubesc şi caleidoscopul de stări, înfăţişări, interese, credinţe, direcţii, care se pot schimba.
Asta înseamnă a alege nu transformarea partenerului in ceva ce nu este, ci a-l accepta asa cum este, poate să fie şi va fi.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...