În zilele de azi, în societatea
de acum, când bate şi toba şi bate şi toaca, acordate pe aceeaşi notă,
libertate, idee nobilă ce deja merge spre demonetizare, a scrie despre
libertare, mai ales în relaţii, pare un non-sens sau, după caz o sinucidere.
Azi, când libertatea unei relaţii este văzută şi încurajată direct şi “în
procedură de urgenţă” prin trimiterea către
despărţire sau divorţ, căci în materialismul feroce sexualitatea este este un
factor major sau determinant, alături de avuţii, să se vrea păstrarea noţiunii
de cuplu concomitent cu fluturarea steagului libertăţii, a adevăratei
libertăţi, pare a fi o mare aberaţie...
Nu prea există om, femeie sau
bărbat, care să nu dorească să aibă libertate într-o relatie. Libertatea pe
care o oferă unul altuia în mod implicit, care atunci când este susţinută de
ambele părţi, reprezinta o fundaţie foarte sănătoasă pentru o relaţie.
Libertăţile necesare unei relaţii
ar fi:
1. Libertatea de a fi diferit. Se poate ca
cei doi să fie şi diferiţi unul faţă de celălalt şi să aibă anumite păreri,
gusturi, înclinaţii etc, diferite. Faptul ca există o relaţie nu înseamna ca relaţia
neagă această libertate a diferenţelor. Dimpotrivă o identitate maximă duce la
o monotonie din care nu se fac paşi de înaintare ci se aseamănă cu somnolenţa,
o asemenea relaţie seamănă bine cu “locul în
care nu se întâmplă nimic”.
2. Libertatea de a fi o
fiinţă
individuală.
Fiecare om este unic, are propria personalitate şi faptul că există o relaţie
bazată pe sentimente nu înseamnă că trebuie ca cei doi să fie „siamezi” –
trebuie să aibă în continuare libertatea de a avea propriile personalitati,
credinăe, opinii, valori şi individualitate. Ceea ce îi aduce împreună este
tocmai deosebirea dintre ei, complementaritatea unuia cu celălalt, tocmai
pentru ca există acea diferenţă. Prin exemple s-ar putea spune că unul se poate
să se bucure de liniştea casei chiar dacă celălalt preferă pădurea, se pot face,
de către unul, lucrurile altfel decât le face celălalt, poate unuia să-i placă
ordinea chiar dacă celălalt preferă spontaneitatea. Dragostea nu îngrădeşte
libertatea celuilalt, se poate iubi cu adevărat doar atunci când este acceptat celălalt
aşa cum este, fără încercări de a-l schimba. „NOI” nu trebuie să îngrădească pe
„EU”.
3. Libertatea de a avea
propria intimitate. Este greu de oferit partenerului. E
vorba de jocul „dacă
m-ai iubi cu adevărat, mi-ai spune tot ce gândeşti”. Iar la baza lui stă
propria lipsă de securitate. Cel care are această lipsă de securitate trebuie să
ştie tot ce face, pe cine cunoaşte, unde merge, cu cine vorbeşte şi chiar să-i
cunoască toate gândurile – altfel nu poate controla şi, prin urmare, se poate ca
cel controlat să găsească pe altcineva şi să părăsească relaţia. Tragic este că
adesea, controlul asupra celuilalt produce chiar efectulele care se doreşc evitate:
gelozia, nesiguranţa, indiscreţia, atitudinea interogatoare. Toate acestea îndepartează
partenerul şi îl invită să găsească pe cineva care îl respectă şi care îi oferă
libertatea de a avea intimitate. Acceptarea intimităţii celuilalt înseamnă
respect, faţă de celălalt dar mai ales faţă se sine.
4. Libertatea de a fi
imperfect.
Se întâmplă adesea în relaţii, mai ales după ce trece vârtejul primelor zile,
ca unul dintre parteneri să îşi aroge rolul de părinte sau
profesor critic. În
loc să fie doi oameni care interacţionează ca adulţi pe picior de egalitate,
unul încearcă să corecteze imperfecţiunile celuilalt – imperfecţiuni după părerea
sa. Apare o adevarată luptă: a unuia să îşi menţină dreptul de a face lucrurile
în felul său şi a celuilalt să-şi modeleze partenerul după cum i se pare că ar
trebui să fie. Aceasta luptă, deşi cei doi nu o văd este o oglindă despre sine:
se încearcă schimbarea celuilalt, dar acele lucruri sunt în cel ce-şi doreşte
schimbarea. „Schimbă-te
pe tine şi lumea întreagă se va schimba.”
5. Libertatea de a avea
propria viaţă socială. Aceasta înseamnă că fiecare este de
acord ca celălalt are dreptul la o viaţă independentă „în afara cuibului”. Cei
doi pot să aibă fiecare prietenii lui (a nu se
crede că ascunşi) şi să se bucure de activităţi şi interese separate şi,
în acelasi timp să preţuiască şi să se bucure de relatie :„eşti liber să ai o viaţă şi
interese personale, poţi să te bucuri de prietenii, locuri li activitpşi, care
nu mp interesează pe mine şi nu văd lucrul ăsta ca pe o ameninţare la adresa
relaţiei noastre. Este minunat că ne iubim şi ne înţelegem atât de bine. Iar
aceasta este o relaţie şi nu o închisoare”. Negarea acestei libertati
transformă relaţiile în capcane. Cele mai frecvente motive pentru subminarea ei
sunt: teama de a nu pierde partenerul şi teama de a nu pierde posibilitatea de
a domina viaţa partenerului.
6. Libertatea de evoluţie
si schimbare.
Adesea apare un program interesant în relatii: „pentru mine
este în regulă să cresc, să mă dezvolt, să evoluez, să mă schimb etc. Dar
partenerul meu trebuie să rămână exact aşa cum era când ne-am cunoscut. El nu trebuie să îmbătrânească, să slăbească, să se îngraşe,
să meargă la sală, să îşi găsească interese noi, să-şi schimbe obiceiurile, înfăţişarea,
stilul de viaţa etc. – sau cel puţin nu trebuie să faca aşa ceva fără
permisiunea şi binecuvantarea mea”.
A oferi această libertate
celuilalt înseamnă respect pentru dreptul fiecăruia de a evolua şi a se schimba
în mod continuu. Are dreptul, fiecare, să nu rămână acelaşi.
Deoarece te iubesc cu adevărat pentru cine eşti tu, îţi iubesc şi
caleidoscopul de stări, înfăţişări, interese, credinţe, direcţii, care se pot
schimba.
Asta înseamnă a alege nu transformarea
partenerului in ceva ce nu este, ci a-l accepta asa cum este, poate să fie şi
va fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu