19 mai 2012

Manipularea relaţională

Aproape peste tot, în zilele de azi, sunt întâlniţi cei care caută să obţină ceva, cu orice preţ, Nu este însă vorba de cei care au cu adevărat o necesitate obiectivă, ci de aceia care au necesitatea obiectivă ca mască a celei subiective. Iar necesitatea reală este una singură: satisfacerea propriului ego!
Atitudinea manipulativă este prezentă peste tot: în familie, la slujbă, în politică etc. În politică, la slujbă, motivaţia obiectivă şi cea subiectivă este într-un oarecare echillibru, de la caz la caz. În ceea ce priveşte familia şi relaţionarea de cuplu, de parteneriat dar şi de aşa-zisă prietenie, motivaţia subiectivă este cea care se situează la cote alarmante.
Există forme de manipulare simplă, inocente, care sunt uşor trecute cu vedere pentru că ele sunt şi uşor “prinse” de cel care se vrea manipulat. Ele nu produc efecte, uneori s-ar vorbi chiar de unele efecte pozitive (manipularea emoţională a partenerei pentru a ajuta partenerul în a renunţa la ceva ce îi face rău), dar în cazul altor forme victimele manipulării pot avea parte de mari suferinţe, boli grave cauzate de stress. După părerea unor psihologi, doar 10% dintre oameni posedă „anticorpi” naturali la manipulare.
Cartea scrisă de Isabelle Nazare-Aga, Manipulatorii sunt printre noi” este un studiu atent al fenomenului şi este un bun  „vaccin” împotriva acestui virus care a îmbolnăvit pe mulţi şi care îmbolnăveşte prin efecte pe alţii.
Există manipulatori profesionişti (unii politicieni, vânzătorii, spionii etc.) dar aceştia nu interesează în cazul de faţă prea mult. Interesează în schimb manipulatorii din jur deoarece aceştia influenţează direct, mai puţin evident, dar nu neapărat şi într-un mod mai puţin dăunător.

Ce atitudini adoptă manipulatorii?
A pune problema cine sunt manipulatorii nu rezolvă prea multe în ceea ce se vrea acea vaccinare anti-manipulare, o astfel de abordare ar fi similară cu a vrea să se împartă oamenii în buni şi răi, lucru absurd din principiu. De mai mare folos este a se încerca descoperirea tehnicilor de manipulare şi a atitudinilor de tip manipulativ, căci orice persoană poate juca, în relaţia cu alte persoane, la un anumit moment, rolul de manipulator. Aşa că, dacă este vorba de acest rol, nu are ce căuta identificarea persoanelor în primă instanţă, chiar dacă aceasta ar fi o mare tentaţie.
În cartea amintită sunt date 30 de caracteristici ale manipulatorului. Conform recomandărilor autoarei, pentru a decide dacă este vorba despre manipulare, trebuie să fie identificate cel puţin 10 din aceste caracteristici, acţiuni ale manipulatorului:
1.Îi culpabilizează pe ceilalţi în numele relaţiilor de familie, prieteniei, dragostei, conştiinţei profesionale etc.
2.Evită să-şi asume responsabilităţi sau le transmite altora.
3.Nu-şi exprimă niciodată clar dorinţele, sentimentele, necesităţile sau opiniile.
4.Răspunde adesea evaziv sau ambiguu.
5.Îşi schimbă opiniile, comportamentul şi sentimentele în funcţie de persoane şi situaţii.
6.Invocă raţiuni logice pentru a-şi ascunde obiectivele sale egocentrice.
7.Îi face pe ceilalţi să creadă că trebuie să fie perfecţi, consecvenţi, să ştie cât mai multe şi să răspundă prompt întrebărilor şi solicitărilor.
8.Se îndoieşte de calităţile, competenţa, caracterul celorlalţi: nu critică pe faţă, devalorizează şi emite judecăţi.
9.Se foloseşte de intermediari (preferă să vorbească la telefon decât faţă în faţă, lasă note scrise, etc.), pentru a-şi face cunoscute mesajele.
10.Învrăjbeşte şi creează suspiciune, dezbină pentru a stăpâni mai uşor şi de multe ori poate provoca ruptura unui cuplu.
11.Ştie foarte bine să pozeze în victimă pentru a fi compătimit (îşi exagerează o boală, se plânge de volumul mare de muncă la serviciu, de anturajul „dificil” în care trăieşte etc.)
12.Ignoră ceea ce i se cere să facă (chiar dacă pretinde că tocmai atunci se ocupă de problema respectivă).
13.Se foloseşte de principiile adoptate de ceilalţi (umanitate, caritate, rasism, „binele” şi „răul”, sentimentele materne etc.) pentru a-şi satisface necesităţile personale.
14.Ameninţă sub o formă deghizată sau foloseşte şantajul pe faţă.
15.Schimbă fără menajamente subiectul în timpul unei conversaţii.
16.Evită sau se sustrage de la întâlniri oficiale sau şedinţe.
17.Mizează pe ignoranţa celorlalţi pentru a se plasa în poziţii superioare.
18.Minte.
19.Se foloseşte de minciună pentru a afla adevărul, deformează şi interpretează, denaturând întotdeauna adevărul.
20.Este egocentric.
21.Este gelos în toate relaţiile sale.
22.Nu suportă să fie criticat şi neagă tot ce este evident.
23.Nu ţine seama de drepturile, de dorinţele sau de necesităţile celorlalţi.
24.Aşteaptă de multe ori ultimul moment pentru a da ordine, dispoziţii, obligându-i pe ceilalţi să le execute.
25.Ceea ce spune pare logic şi coerent, contrar atitudinilor, acţiunilor sau modului său de viaţă, care se desfăşoară după o schemă opusă.
26.Flatează, oferă daruri şi face mici servicii ştiind să fie pe plac şi dând impresia că-l preocupă problemele celorlalţi.
27.Provoacă o stare de proastă dispoziţie şi un sentiment opresiv de pierdere a libertăţii (victima se simte prinsă într-o cursă din care nu ştie cum să scape).
28.Acţiunile sale sunt deosebit de eficace în atingerea obiectivelor personale, dar în defavoarea celorlalţi.
29.Ne sugerează să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut niciodată din proprie iniţiativă.
30.Este mereu subiect de discuţie pentru ceilalţi, chiar când nu este de faţă.
Aceste criterii sunt, evident, departe de a fi perfecte. Unele sună poate prea categoric (de ex. „denaturând întotdeauna adevărul” sau „neagă tot ce este evident”) sau sunt prea vagi. Totuşi, după părerea autoarei cărţii, aceste criterii pot constitui un bun reper în încercarea de a analiza (inclusiv a auto-analiza!) comportamentul manipulativ. Manipularea poate fi conştientă sau inconştientă. Există unele persoane care se folosesc sistematic de manipulare, altele numai uneori.

Care sunt mecanismele manipulării?
Mecanismele tipice ale manipulatorilor, citate în aceeaşi carte sunt:
- Mimetismul. Manipulatorul foloseşte măşti pentru a-şi înşela victima. De exemplu, poate apărea ca o persoană simpatică, altruistă, generoasă. Poate „semăna” deliberat cu cineva care prezintă încredere.
- Exploatarea convingerilor tradiţionale. Manipulatorul îl face pe celălalt să creadă că el însuşi aderă la principii (de altfel absolutiste şi iraţionale) general acceptate, cum ar fi: „trebuie să ştii totul”, „nu trebuie să te înşeli”, „nu trebuie niciodată să te arăţi ignorant”, „trebuie să fi perfect în toate circumstanţele”, „trebuie să-ţi respecţi întotdeauna promisiunile”, „dacă ţi se dă ceva trebuie să dai neapărat ceva în schimb” etc.
- Seducţia şi fascinaţia. Manipulatorul este capabil de seducţie, el poate exercita o adevărată fascinaţie asupra victimei, pe care o impresionează şi o subjugă emoţional.
- Atitudine superioară. Manipulatorul se foloseşte de ignoranţa celorlalţi pentru a poza într-o postură de superioritate intelectuală, făcându-i pe ceilalţi să se simtă inferiori şi să permită astfel să fie abuzaţi.
- Flatarea. Aproape orice persoană este sensibilă la laude. Astfel, manipulatorul poate obţine ceea ce vrea mult mai uşor dacă ne flatează. Acest aspect are legătură şi cu auto-manipularea. Omul crede ceea ce îi face plăcere să creadă. Este deci suficient să i se spună ceea ce îi place să audă.
- Principiul reciprocităţii. Manipulatorul îţi poate oferi ceva fără să îi ceri pentru ca, la un moment decis de el, să îţi ceară un contra-serviciu. Îşi îndatorează victima şi apoi abuzează de principiul reciprocităţii, aplicat în mod asimetric.
- Prejudecata faţă de autoritate. Manipulatorul se foloseşte de faptul că este greu în general să critici o autoritate. Experienţa profesorului Milgram este extrem de interesantă în acest sens. Subiecţii experimentului aplică şocuri electrice de intensitate crescătoare unui elev dacă acesta răspunde greşit la nişte întrebări. Deşi elevul se contorsionează de durere şi strigă, este suficient ca o „autoritate” reprezentată de un instructor să îi ceară să facă asta. Peste 90% dintre subiecţii testaţi s-au supus total instructorului şi au ajuns la pragul maxim al intensităţii şocurilor electrice în ciuda a ceea ce vedeau şi auzeau de la elev.

Cum se manifestă manipulatorii?
Aceiaşi carte dezvăluie şi câteva tipuri de comportamente non-verbale ale manipulatorului, cum ar fi:
- Privirea este fie instabilă (evită contactul vizual direct) fie dominatoare (fixează insistent cu privirea).
- Practică ascultarea aversivă: manipulatorul nu-şi priveşte interlocutorul care îi vorbeşte, având aerul că e preocupat de cu totul altceva, sau chiar face altceva. Nu ridică sau nu înclină capul în semn de salut la apariţia unei persoane în faţa lui. Acest comportament este un tip de agresiune pasivă şi induce interlocutorului impresia de inoportunitate şi penibilitate, destabilizând-ul.
- Volumul vocii manipulatorului este fie prea slab fie prea puternic. Poate adopta un ton puternic pentru a intimida sau, dimpotrivă, un ton scăzut, pentru a crea o atmosferă de intimitate şi de complicitate.
- Gestica şi mimica manipulatorului sunt fie exagerate fie insignifiante. De exemplu, poate fi singurul care are o atitudine total relaxată şi dezinvoltă (dar cumva ostentativă) într-un grup în care convenţiile sociale cer o altfel de atitudine. Gesturile adoptate pot crea fie un fals sentiment de securitate fie dimpotrivă, pot fi exagerate. De exemplu, loveşte cu pumnul în masă urmărind să intimideze. În general manipulatorul îşi stăpâneşte bine propriile emoţii şi le poate disimula.

Cine sunt, cu precădere, victime ale manipulării?
S-a observat că persoanele care ajung mai frecvent victimele manipulării sunt cele pasive, care au o slabă încredere în sine, care nu s-au afirmat în viaţă. Este vorba despre persoanele care fac totul pentru a lăsa altora o impresie bună, care nu ştiu să refuze. Incapacitatea de a refuza este un handicap, ca şi timiditatea de altfel. În acest caz trebuie lucrat (de ex. cu ajutorul unui psiholog) pentru a atinge un nivel mai ridicat de încredere în sine şi de a adopta o atitudine „afirmată” (asertivă) în interacţiunea cu ceilalţi.
O altă observaţie importantă, este aceea că mecanismele manipulării sunt mai degrabă de natură emoţională decât raţională. Persoanele care cad pradă manipulării au o poartă deschisă înspre cei care manipulează, prin chiar comportamentul lor, instabil, nesincer, frustat, cu un continuu amestec ambiguu dintre raţional şi emoţional, cu o continuă confruntare între gânduri, convingeri şi realitate. Acestea sunt persoanele care, căzând pradă unei manipulări rămân cu ideea că acea manipulare nu există şi toate celelalte acţiuni ale altora, potrivnice manipulării căreia i-au căzut victimă, sunt manipulări.
O stare permanent raţională nu este însă nici ea suficientă pentru a crede că nu se cade pradă manipulării. Este necesară şi conştientizarea faptului că ceea ce se vede şi intră în judecata proprie la un moment dat, este doar o mică părticică din realitate. Un manipulator poate prezenta îngroşat numai partea din realitate care îi convine lui şi lăsa total pe dinafară alte aspecte ale realităţii (care nu îi convin). Această limitare a raţiunii se poate corecta prin tehnici cum ar fi: formularea de întrebări, căutarea deliberată de perspective cât mai diferite asupra unui aceluiaşi fapt, gândirea laterală şi altele.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...