Despre vise [1] *

Dintotdeauna oamenii au căutat să înţeleagă semnificaţia profundă a viselor. Anticii le interpretau drept mesaje de la zei. Cercetarea ştiinţifică modernă reînnoieşte acest demers de cunoaştere a lumii onirice, considerând că visele oferă date importante despre personalitatea fiecărui om.

Paradoxul viselor

Ce este, în fond, un vis? Şi, mai ales, prin ce se diferenţiază de realitate?

Visele se formează în special în timpul unei faze a somnului numită “somn paradoxal”. Această fază apare ciclic din 90 în 90 de minute (aproximativ) începând din momentul adormirii. Acest somn paradoxal nu este specific doar fiinţei umane, ci este prezent şi în cazul altor mamifere. În cazul oamenilor, visele au un imens potenţial semantic. În ele se pot găsi mesaje provenind de la o parte subterană a ego-ului, numită de psihanalişti “inconştient”.

Dialog cu zeii

 Oamenii din antichitate atribuiau viselor virtuţi magice şi divinatorii şi chiar aveau metode de “incubare” a viselor. După anumite abluţiuni rituale, “visătorul” urma să adoarmă într-un templu, loc propice pentru comunicarea cu zeii. Visele acestuia erau apoi interpretate de experţi. Grecii şi romanii sesizaseră cu exactitate dimensiunea semnatică a viselor. Ei ştiau să le descifreze semnificaţia, inclusiv simbolismul sexual.

În Evul Mediu mentalitatea s-a schimbat, studiul viselor fiind catalogat drept vrăjitorie. Abia în secolul XX mai mulţi autori au început să se intereseze din nou de vise şi să elaboreze noi teorii de interpretare a lor. Dintre aceştia, Sigmund Freud poate fi considerat părintele psihanalizei. El a explicat stanietatea lumii oniricii folosind noţiunea de inconştient. Astfel, această impresie provine din faptul că visul este locul în care inconştientul îşi exprimă, sub forma unor semne decalate, fantasmele sale nemărturisite. Aceasta este funcţia viselor, esenţială pentru echilibrul psihic al individului. Fiecare dintre noi îşi eliberează acolo dorinţele refulate, pentru ca viaţa reală să fie suportabilă...

Vise sub control       

Pentru a studia mai bine acest fenomen, au fost puse la punct metode de laborator. Astăzi este posibil să supraveghem ştiinţific diferitele faze ale somnului.

Subiectul este branşat la nişte electrozi, fixaţi cu bandă adezivă pe pielea acoperită cu păr, pe faţă şi pe restul corpului. Măsurătorile vizează undele cerebrale, mişcările oculare şi activitatea musculară. Sunt înregistrate de asemenea ritmurile cardiace şi respiratorii. Rezultatele sunt afişate simultan pe un grafic sau pe un monitor. Fiecare pagină de înregistrare este transcrisă pe un grafic, pe care sunt reprezentate suita (secvenţa) şi durata fiecărei faze a somnului.

Aceste experimente au permis eliminarea unor idei preconcepute despre somn. Se credea până atunci că somnul paradoxal este vital pentru sănătatea psihică. De fapt, subiecţii privaţi de somnul paradoxal acuzau stări de dezechilibru mental. Or, s-a descoperit că anumite medicamente, în special antidepresivele, suprimă complet somnul paradoxal fără a produce efecte nefaste pe termen lung. În plus, o dată cu apariţia calculatoarelor, unii cercetători au căutat să evidenţieze o analogie între vis şi modul în care creieurl prelucrează informaţia. După părerea lor, visele trebuiau să efectueze o triere a datelor. Însă faptul că somnul paradoxal nu este absolut indispensabil contrazice aceste teorii “utilitariste”, care urmăreau să atribuie visului o funcţie utilitară.

 Visele telepatice

 Încă din antichitate se povesteşte că unele vise conţineau informaţii telepatice şi premonitorii. Dacă psihologia nu admite nici o noţiune de acest gen, oamenii de ştiinţă se arată astăzi mai deschişi. Unii cercetători mai îndrăzneţi au făcut experienţe de laborator asupra visului telepatic şi precogniţiei. Seria de experimente realizate de americanul Montague Ullman în anii ’60 a furnizat elemente în spirjinul ideii că în vis pot fi primite informaţii despre prezent şi viitor, fără a fi tranzitate prin nici o cale senzorială cunoscută.

În prezent, cea mai mare parte a cercetărilor sunt axate pe studiul viselor lucide. Este vorba despre cazurile – destul de rare – în care visătorul este conştient de faptul că visează. Întrebarea este dacă subiectul poate interveni activ în vis, pentru a modifica cursul evenimentelor la care ia parte atunci.

Topograful (măsurătorul) de vise

Încă de la sfârşitul anilor ’70 psihologul britanic Keith Hearne a pus la punct o metodă ce permite celor care dorm să trimită semnale cu ajutorul unui cod al mişcărilor oculare. El declară: “Am descoperit că visele lucide sunt adevărate vise ce intervin în timpul somnului paradoxal. Am dovedit că visele funcţionează în timp real şi nu într-o clipă.”

Visătorul lucid deţine un imens potenţial creativ. Este cunoascut faptul că visele ne-au furnizat multe opere de artă şi descoperiri ştiinţifice. Cea mai mare parte a compozitorilor au transcris muzică auzită în vis şi tot în această stare mulţi scriitori au conceput subiectele cărţilor lor. Câteva din cele mai celebre astfel de cazuri:

Scriitorului Robert Louis Stevenson (1850-1894) i-a venit în vis ideea romanului său Dr. Jekyll şi Mr. Hyde (1885). Chimistul german Friedrich Kekulé von Stradonitz (1829-1896) a înţeles brusc structura inelară a moleculei de benzen în urma unui vis... în care el a văzut atomii dansând şi formând imaginea arhetipală a şarpelui Uroboros, cel care îşi muşcă coada (simbol al ciclurilor timpului). Tot într-un vis pe care l-a avut în anul 1869, un alt chimist, rusul Dmitri Mendeleev (1834-1907) a văzut pentru prima dată tabelul periodic al elementelor. Farmacologul german Otto Loewi (1873-1961), care a primit premiul Nobel pentru medicină, a descoperit natura chimică a transmisiei influxului nervos în urma unei experienţe care i-a fost sugerată în vis. Şi exemplele ar putea continua...

Anticii cunoşteau deja visele “prodromice” – care conţineau semnul prevestitor al unei boli. Aceste vise sunt probabil bazate pe detectarea inconştientă a unor simptome fizice ale bolii. Pe viitor, maladiile diagnosticate în avans ar putea fi tratate în starea de vis lucid, dacă am şti să utilizăm interacţiunea inconştientă dintre minte şi corp.

Peste 15 de ani cel mult va fi cu siguranţă posibil controlul conţinutului vizual al viselor în timp real. Aceste informaţii vor putea fi transcrise într-o formă virtuală, astfel încât subiectul să regăsească în starea de veghe personajele şi situaţiile din propriul vis. De aici şi până la transmiterea viselor prin Internet nu mai e decât un pas...

 Aparatul de vise al lui Keith Hearne

 Psihologul Keith Hearne şi-a început studiile asupra viselor lucide în 1978, în cadrul doctoratului la Universitatea din Liverpool. El a fost primul care a dezvoltat un sistem de comunicaţie specific stării de vis – bazat pe mişcările ochilor – şi a determinat caracteristicile fiziologice şi psihologice ale viselor.

Pornind de la transmisia unui stimul identificabil şi întotdeauna acelaşi, el a testat mai multe tehnici, până când a constatat că impulsurile electrice transmise la încheietura mâinii erau adesea încorporate în visul aflat în desfăşurare.

Hearne a testat diferite tehnici de detectare a somnului paradoxal. Concluzia finală a fost că indicatorul cel mai fiabil este schimbarea ritmului respirator. Toate acestea l-au condus pe Hearne la inventarea aparatului de vise, un dispozitiv destinat să inducă vise lucide. În plus, acesta facilitează utilizatorilor accesul la visele lor, trezindu-i în timpul somnului paradoxal. Astfel, aparatul poate întrerupe un coşmar în stadiu precoce detectând stresul emoţional care îl însoţeşte, ceea ce permite diminuarea angoasei în timpul somnului.

Fazele somnului

Somnul se compune din două stări distincte: somnul cu unde lente şi somnul paradoxal, asociat viselor. Fiecare om visează aproximativ 2 ore în fiecare noapte. Cele două stări se succed în timpul unui ciclu care durează 90 de minute. Această alternanţă se datorează fluxului şi refluxului unor substanţe chimice din creier.

Somnul cu unde lente a fost arbitrar împărţit în 4 etape, fiecare asociată unui număr crescând de unde lente. Sforăitul, somnambulismul şi vorbitul în somnaparţin acestui tip de somn. În timpul somnului paradoxal, respiraţia este mai puţin profundă, mai rapidă şi mai variabilă decât în somnul cu unde lente. Acest tip de somn poate fi detectat după mişcările ochilor sub pleoape. De fapt, la om, întreaga musculatură – cu excepţia ochilor – este profund paralizată în timpul somnului paradoxal, chiar dacă respiraţia decurge normal. Somnului paradoxal îi sunt asociate paralizia în somn, coşmarurile şi falsele treziri din somn.

Pe parcursul nopţii, durata fiecărei perioade de somn paradoxal creşte, în timp ce durata somnului cu unde lente scade direct proporţional. Aceasta arată că în prima jumătate a nopţii predomină somnul cu unde lente, iar în cea de a doua – somnul paradoxal.