Fiecare om, după ce moare şi devine entitate, ia cunoştinţă cu setul de reguli care asigură ciclul transcendent al Fiinţelor şi al Informaţiei în Multivers. Pe timpul cât sunt încarnaţi, acest set reprezintă o Taină pentru oameni[1] Această Taină este răspunsul lui Dumnezeu la asumarea de către Om a Liberului Arbitru.
Când moare, omul pleacă într-o călătorie astrală care începe ca oricare alta (ca orice adormire). Problemele apar când entitatea vrea să se întoarcă în corp şi constată că acesta nu mai are o interfaţă compatibilă. De regulă entitatea îşi dă seama repede că ceva nu este chiar în regula şi face o prima încercare de intrare în propriul corp după 1-25 minute. Sunt şi cazuri în care reuşeşte să-şi animeze corpul şi aceasta este o „near-death experience.” (o întoarcere de pe tărâmul morţii)[2] încercări care sunt oricum sortite eşecului.
În situaţia în care omul moare în urma unei boli incurabile sau, indiferent de cauză, moartea intervine după o lungă agonie, entitatea are timp să afle ce i se va întâmpla şi pleaca în mod organizat din corp, retrăgând tot etherul disponibil. Fibrele nervoase şi vasele de sânge răman un fel de ghidaje care drenează toată producţia de ether a celulelor corpului după încetarea „administraţiei centrale” Entitatea rămâne legata de corpul fost al său printr-un cordon foarte subţire, legătura fiind făcută de regulă prin sahasrara [chakra a 7-a] (astfel se explică secvenţialitatea procesului de moarte liniştită (cu aproximativ 1-2 ore înainte de a muri, muribundului încep să i se răcească picioarele şi mâinile, nu îşi mai poate controla corpul, începând cu picioarele, apoi mâinile, apoi partea inferioară a corpului. Cam în această fază omul devine foarte conştient, iar dacă a fost inconştient se trezeşte şi vorbeşte coerent, ca şi cum ar fi dintr-o dată bine. După câteva minute (max. 1 oră), timp în care a fost retras etherul din zona organelor interne, respiraţia se încetineşte sub valoarea critică şi încetează. Pulsul mai continuă câteva minute foarte încet şi apoi se opreşte. Omul nu mai poate vorbi, nu mai simte atingerile, apoi nu mai vede. Continuă să audă 20 secunde până la 1 minut după oprirea inimii - moment greu de sesizat când este acasă, dar scos în evidenţă în mod supărător pentru cel ce moare de către aparatele din spital. În acest interval, entitatea se separă de corpul său, rămânând legată de acel cordon de drenare. Pentru a se deplasa şi pentru a procesa informaţie, entitatea aflată în această fază a evoluţiei are nevoie de ether şi de info-energie. De fapt ea are nevoie doar de info-energie, necesitate cunoscută din lumea religiei şi din lumea profană ca „nevoie de lumină”, etherul nu îi mai este de nici un folos, acesta foloseşte doar pentru cuplarea directă a entităţii la celulele nervoase. Acesta se vede în anumite condiţii favorabile, de el se folosesc uneori entităţile când vor să se arate ca „fantome”. De asemenea acesta este indispensabil unei entităţi care vrea să „bântuie” pe o altă fiinţă, acţionându-i direct corpul acesteia (sau numai anumite părţi din el (cel mai adesea mâini, picioare, sex)). Entitatea primeşte cantităţi în descreştere de ether şi lumină prin dren timp de câteva săptămâni, până ce putrefacţia cadavrului distruge cvasicomplet canalele nervoase şi cele constituite de vasele de sange. Celulele, până mor, produc cantităţi mari de ether şi de bioenergie. Majoritatea celulelor mor în primele 48 de ore de la încetarea circulaţiei sanguine (cea desfaşurată cu viteză mare în urma pompării sângelui de către inimă sau de o pompă artificială), nu însă şi aşa-zisa circulaţie inversă reziduală.
Cel mai mult supravieţuiesc celulele de măduvă şi cele de os. Acestea pot rămâne vii chiar şi o lună. Drenul este foarte eficient, acesta suge şi o parte din bio-energia bacteriilor sau a altor celule invadatoare sau conlocuitoare (cancer) încetinind sensibil putrefacţia, dar cantităţile astfel obţinute de entitate sunt în scadere şi niciodată nu sunt în exces. Entitatea mai are la dispoziţie şi energia din egregorii personali. Aceştia sunt formaţi din gândurile al căror subiect a fost sau este persoana/entitatea respectivă, atât în timpul vieţii cât şi după aceea. Din această cauză este bine să ne gândim la cel dispărut. Din acest motiv se organizează priveghiul şi acolo se discută numai[3] despre cel mort. Lumânarea care se aprinde tradiţional nu este importantă decât ca semnificaţie, creierul nostru este cel care trimite lumina către morţi şi nu lumânarea propriu-zisă. Ideea a fost genială, pâlpâirea şi fragilitatea flăcării fiind de natură a sensibiliza pe cel ce aprinde lumânarea şi de a-i face subconştientul să devină mai sensibil şi să vibreze mai puternic la gândurile adresate de conştient către decedat. Nu este nici un câştig pentru mort să îi aprindem o candelă care arde o lună bine protejată contra oricărui vânt. E mult mai bine să-i aprindem o lumânare şi să tremurăm lângă ea la fiecare adiere de vânt.
Entitatea la început nu realizează cât de radicală este schimbarea de statut, şi de regulă nu îl acceptă din primul moment, chiar dacă are o pregătire şi o educaţie de specialitate. Regula conform căreia entitatea trebuie să stea în cercul de cunoscuţi şi să fie legată cu dren de corpul sau cel puţin 40 zile este adevarată. Timpul maxim cât poate sta o entitate fără a fi “pedepsită”în ierarhia luminii pentru această rămânere în plus este 7 ani de la deces. Dar o entitate nu poate sta atât de mult deoarece nu are de unde să se alimenteze cu info-energie, deoarece corpul nu îi mai furnizează nimic după trecerea a câteva luni iar cunoscuţii îl uită repede pe decedat. Egregorii personali sunt aproape nesemnificativi în cazul persoanelor obişnuite. Regula este că imediat după trecerea celor 40 zile de „purgatoriu” entitatea trece Poarta de Lumină, (asta după ce renunţă la orice urmă de ether şi se desface de orice corzi ce dau drenuri pe care le va avea.) Rolul Porţii de Lumină este chiar acesta, arderea „necuratului” din entităţi (a se înţelege că „necuratul” este etherul). Egregorii personali constituiţi în timpul vieţii şi cel constituit imediat după moarte sunt constituiţi din aceeaşi info-energie, având valori diferite doar prin cantitatea de info-energie acumulată şi nu prin calitatea ei. Info-energia acumulată în egregori este rezistentă şi pierderile cu timpul sunt foarte mici. Desigur, aceşti egregori au de regulă sensuri info-energetice diferite şi se raportează la versuri diferite din cadrul multiversului (de regulă fiecare om are şi egregori benefici – când a fost iubit, când a fost lăudat sincer, când i s-a mulţumit pentru o faptă, atitudine, când a realizat vindecarea unui suflet rănit cu vorba sau cu fapta, când a fost lăudat în gand sau în faţa altora dar şi egregori malefici – când a fost înjurat, când a fost „pomenit” pentru o faptă răutăcioasă făcută cu vorba sau cu fapta, când a înşelat un suflet sau a furat un buzunar). Mai există şi egregori gri- admiraţie invidioasă pentru lucruri greu de făcut. Entitatea alege liberă de unde să se alimenteze cu energie în orice moment şi este influenţată ca stare psihică şi ca accentuare a gândurilor sale de această info-energie cu care se hrăneşte. Şi, de regulă, entităţile cu ceva experienţă sau cunoaştere de specialitate se alimenteză cu Lumină din egregori personali şi nu direct de la persoane care le donează Lumina, asta ca măsură de protecţie contra manipulării acţiunilor şi gândurilor lor. Există şi entităţi care după ce au fost în viaţă oameni simpli dar puternici fizic, social şi energetic, ajung să se lase puşi la trebă de diverşi vraci de regulă din sfera magiei negre (wodoo), răsplata lor fiind energia necesară funcţionării lor ca entităţi. Aceste entităţi nu se duc la judecată şi încalcă regulile din Ierarhia Luminii, trăind parazitar pe seama Lumii celor vii.
[Daniel-Dumitru Darie - Radiestezia, blamată spre necunoaştere, Ed. 3D, 2009]
[1] ...”taina ce doar morţii o ştiu”
[2] Aceste cazuri se întâmpla de regulă când entitatea a fost smulsă prin violenţă afară din corp, şi corpul nu este foarte avariat. Dacă corpul este grav avariat, asistăm la chinurile entităţii de a-l anima (de exemplu cineva al cărui corp este aruncat de pe un bloc după ce cade jos, stă nemişcat un timp, apoi face nişte încercări de a-şi misca ochii şi buzele, şi abia după câteva minute sau zeci de minute moare de tot), sau cineva căruia i se taie sau i se distruge cvasi-complet capul şi totusi nu moare (soldat decapitat de schija care continuă să meargă, mareşalul Antonescu care a continuat să vorbească deşi avea creierul aproape complet spulberat de gloanţele de la execuţie)
[3] ...ah, ce bine ar fi să fie aşa...
Un comentariu:
Foarte interesant! Multumesc mult Daniel! <3
Trimiteți un comentariu